Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Minunea dăltuită în piatră

Undeva, într-un spaţiu desprins parcă din basm, la hotarul Muscelului cu Transilvania, ascunsă în pântecele unei stânci îşi află existenţa Biserica Corbii de Piatră, străveche şi plină de mister. Într-o peşteră a unui perete abrupt de gresie lipsită de vegetaţie, oamenii cu dragoste pentru nevoinţă au amenajat un sfânt lăcaş de închinăciune în care se aduce necontenit slavă lui Dumnezeu.

Mănăstirea Corbii de Piatră este una dintre bisericile rupestre argeşene ce ocupă un loc aparte în arealul ortodox românesc. Este un loc de care se leagă o foarte veche tradiţie isihastă, unii istorici fiind de părere că acest loc a fost folosit inclusiv de strămoşii noştri daci.

Privind la peretele imens de stâncă în care biserica a fost sculptată, ai impresia că te afli în faţa unui imens tablou zugrăvit de Dumnezeu în culori vii, iar pereţii uriaşi de stâncă ce umplu peisajul te duc cu gândul la Capadocia Sfântului Vasile cel Mare.

Aici aerul este mai pur, iar liniştea mai adâncă. În măruntaiele pământului, nevoinţa este mai intensă şi predispune mai mult la meditaţie şi rugăciune. Aşa se înţelege de ce sihaştrii au preferat acest loc de-a lungul secolelor.

Păşind în perimetrul lăcaşului, observi că locul este presărat cu tot felul de pietre bizare ce poartă urmele unor lespezi de altar, jgheaburi dăruite ploii sau poate chiar necunoscutelor ritualuri dacice. Cu siguranţă însă, era şi este un loc pentru cei ce caută ruperea de lume, meditaţia şi asprimea postului, toate spre desăvârşirea sufletului.

Pentru cineva care vine pentru prima dată la mănăstirea din Corbi, sentimentele care te cuprind sunt de admiraţie, dar şi de teamă. De admiraţie, pentru că nu poţi să nu fii impresionat de truda mâinilor necunoscute ce au săpat în munte, şi de teamă, pentru că deasupra ta stau sute sau mii de tone de piatră.

Jumătate de mileniu de la prima atestare

Istoria locului este una foarte veche, istoricii ducând-o până în timpul dacilor, care ar fi folosit acest maiestuos altar pentru sacrificiile lor aduse zeului Zamolxis. Însă prima atestare documentară datează din 23 iunie 1512, zilele acestea fiind sărbătoriţi cei 500 de ani de la prima menţiune. “Istoricul Constantin Aricescu afirmă că această biserică era iniţial doar o încăpere, o grotă naturală care a fost adaptată de primii creştini nevoilor lor de cult pentru a serba misterele creştine şi că legătura cu exteriorul se făcea printr-o mică uşă excavată în peretele nordic. La rândul său, marele istoric Nicolae Iorga spune că această biserică are cel puţin o mie de ani. Un document de la 1658 al lui Pavel de Alep ne spune că această bisericuţă este mică, dar foarte frumoasă, care iniţial a fost ascunsă, dar apoi a fost redeschisă în urma unei viziuni pe care a avut-o un pustnic sfânt. Cea mai târzie deschidere la care se referă Paul de Alep ar putea fi atunci când s-a pictat biserica, adică la începutul secolului al XIV-lea”, povesteşte stareţul mănăstirii, părintele Ignatie.

La 23 iunie 1512, cea care deschide mănăstirea este monahia Magdalina, mătuşa Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Voievodul îi dăruieşte încă de la început titulatura de mănăstire domnească. Mănăstirea era de călugăriţe, iar după spusele lui Nicolae Iorga, aici ar fi prima mănăstire de călugăriţe de la noi din ţară. În secolul al XVI-lea s-a adăugat o trapeză, săpată tot în stâncă, unde călugării serveau masa la praznice şi duminici. Tradiţia ne spune că Sfântul Voievod Neagoe Basarab, nepotul ctitorei, venea la hram şi în această trapeză nu doar că participa la agapă, ci se spune că ţinea divanul ţării şi judeţul ţării şi judeca anumite pricini şi neînţelegeri care se iveau în această zonă.

La începutul secolului al XIX-lea s-a adăugat pronaosul, sau tinda pentru femei, el fiind legat de venirea din Jina Sibiului a unei comunităţi de peste 100 de familii, care a fost nevoită să părăsească locul din cauza unirii cu Roma, tot din acea perioadă fiind şi icoanele care se păstrează acum. Evlavia credincioşilor de aici a fost încercată în 1882, chiar în ziua de Paşte. La miezul nopţii, zidul exterior al naosului s-a prăbuşit peste oameni, însă, ca prin minune, nimeni nu a fost rănit. Acum, zidul a fost reconstruit din piatră de râu.

Biserica cu două altare

Biserica de la Corbi se înrudeşte tipologic cu grupul de biserici rupestre din Capadocia, însă are o particularitate, aceea că are două sfinte altare în dreptul unui singur naos, acest lucru întâlnindu-se doar la biserica din Corbi.

Hramul aşezământului monahal este “Adormirea Maicii Domnului”, acesta fiind dat de către ctitor, încă de la început. Cu timpul s-au mai adăugat două hramuri. Întrucât domnitorul Neagoe Basarab a dorit să fie pomenit după trecerea sa la cele veşnice de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, s-a împământenit tradiţia ca oamenii să vină în fiecare an şi să îl pomenească pe sfântul voievod. În plus, întrucât o perioadă de timp nu s-a slujit în ea decât în ziua Sfinţilor Apostoli, când se făcea pomenirea ctitorului, oamenii au considerat ziua de 29 iunie drept hramul sfântului lăcaş. Ulterior, a fost adăugat şi Sfântul Neagoe Basarab drept ocrotitor al bisericii.

Reaprinderea făcliei credinţei

După o perioadă de întrerupere a tradiţiei monahale, timp în care lăcaşul a funcţionat ca biserică de mir, făclia credinţei a fost reaprinsă la Corbi prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

În anul 2003, la 23 martie, câţiva monahi din obştea Mănăstirii Slănic împreună cu părintele Ignatie Goruneanu au venit aici pentru a continua viaţa religioasă începută aici în urmă cu două milenii. “Scopul acestui demers a fost acela de a demara lucrările pentru construirea unui complex chinovial alcătuit din corp de chilii, paraclis şi clădiri anexe, precum şi pentru începerea operei de restaurare a picturii, lucrări prin care vestitul lăcaş de cult să-şi recapete strălucirea de odinioară”, mai povesteşte părintele Ignatie.

Principala grijă este acum de a restaura pictura realizată în jurul anului 1300, care din punct de vedere stilistic şi din punctul de vedere al vechimii este una dintre cele mai valoroase de la noi din ţară. Începând cu anul 2007, o echipă de cercetători a început studiul în vederea realizării unui proiect pentru restaurarea şi recondiţionarea picturii sfântului lăcaş.

Lasati un raspuns