Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Logodna – o tradiţie, mai multe înţelesuri

Înainte de redactarea acestui articol, încercam să-mi amintesc când am auzit ultima oară “x cu y s-au logodit” sau “y cu x au oficializat ceremonia de logodnă”? Şi pentru că nu-mi aminteam decât două-trei ştiri despre câteva vedete hollywoodiene (mai nou un astfel de eveniment poate fi de bonton) m-am uitat şi mai insistent în debaralele memoriei mele în căutarea unei invitaţii la vreo celebrare a unei logodne. În zadar, bineînţeles…

Primesc din când în când invitaţii la nunţi sau la botezuri, aud mai des decât mi-aş dori de divorţuri sau despărţiri care mai de care mai tragice, dar nu am fost niciodată oaspetele unui eveniment tip logodnă.  Şi nu sunt un caz izolat – perioada de timp desfăşurată între promisiunea reciprocă de căsătorie şi căsătoria propriu-zisă nu mai are aceeaşi valoare ca în trecut, fără a fi însă complet anulată.

Origini şi tradiţie

Papa Inocenţiu al III-lea a fost iniţiatorul logodnei ca perioadă de timp bine delimitată, în 1215, considerând că un cuplu are nevoie de o perioadă preliminară căsătoriei. Tot el a fost cel care a susţinut că inelul de logodnă trebuie oferit cu mult timp înaintea căsătoriei propri-zisă şi nu imediat înainte.

Pe vremea bunicilor noştri – logodna era de fapt oficializarea unei relaţii de iubire cu scopul de a pregăti tinerii de o viitoare nuntă. Acesta era şi momentul în care cele două tabere – familia bărbatului şi familia femeii – erau de comun acord cu iubirea celor doi şi îşi asumau şi o înrudire. La petrecerea de logodnă părinţii stabileau zestrea copiilor lor şi, în plus, se aducea un gaj care urma să rămână celui care avea să sufere dacă se rupea logodna. Pe scurt, logodna era oficializarea unui parteneriat amoros, dar şi stabilirea unor condiţii financiare şi sociale.

Gajul din trecutul strămoşilor noştri este azi înlocuit de către aerul juridic al contractelor prenupţiale mai ales pe la casele mari ale celebrităţilor.

O parte dintre obiceiurile care defineau altădată ceremonia de logodnă sunt păstrate şi azi de cei puţini care încă se logodesc: o slujbă religioasă, la care sunt prezenţi naşii şi părinţii şi unde cei doi parteneri îşi schimbă inele de logodnă care trebuie purtate pe mâna stângă până când vor fi înlocuite cu verighetele. După care, mult aşteptata petrecere unde bucuria mirilor este împărtăşită prin dans şi voie bună.

Inelul de logodnă

Prezent în mai multe culturi ale lumii, inelul de logodnă este cunoscut ca fiind simbolul iubirii şi al unei promisiuni sacre făcută de viitorii miri. Faţă de alte cutume specifice logodnei care au pierdut lupta cu timpul şi cu evoluţia, inelul de logodnă pare să fie etern. Printre primele femei care s-au bucurat de inele de logodnă erau femeile romane: romanii au fost şi primii care au folosit diamante pentru inelele de logodnă şi tot ei le-au gravat pentru prima oară. Iar diamantele nu aveau doar un rol estetic, ele fiind învestite şi cu puteri supranaturale. Se credea că diamantele te scapă de frici, te fereau de nebunie sau otrăvire şi, ceva mai târziu, au fost considerate responsabile pentru potrivirea partenerilor şi menţinerea unui echilibru.

Totuşi, se pare că oficial obiceiul de a oferi inel de logodnă îşi are originea în anul 1477, când istoria a consemnat că Maximilian al Austriei a cerut-o de soţie pe Maria de Burgundia oferindu-i un inel bătutut cu diamante.

Locul unde trebuie să stea inelul de logodnă nu este ales deloc întâmplător – în Egiptul antic existau credinţe conform cărora “ vena dragostei” stabilea o legăturpă directă între inimă şi cel de-al patrulea deget al mâinii stângi.

Un prezent cu înţelesuri proprii

Nu ştiu exact dacă logodna a fost substituită de locuitul împreună sau dacă ritmul alert al modernităţii ne-a impus să sintetizăm două etape oarecum identice sau dacă omul modern a vrut intenţionat să renunţe la o cutumă bombastică şi prea puţin intimă, dar ştiu sigur că în zilele noastre logodna înseamnă mai degrabă inelul de logodnă. Iar în cele mai multe cazuri căsătoria are loc fără a fi precedată de logodnă – chiar şi purtând un inel înaintea căsătoriei, tinerii îndrăgostiţi nu se comportă ca şi cum ar fi trecut printr-o etapă aparte.

Părinţii nu mai sunt direct implicaţi, acordul lor pierdându-şi din celebritatea cu care era învestit în vremurile trecute, iar zestrea e uitată de mult mult timp…

Cu toate astea, am rămas romantici, credem în frumuseţea cererilor în căsătorie şi ne simţim flatate să purtăm inelul de logodnă cu diamante. Deşi nu mai este la modă slujba de logodnă, ea există încă si este parte integrată din ceremonia religioasă a cununiei, preoţii închinându-i cu solemnitate câteva minute de rugăciune.

Dacă doi viitori soţi au ales respectarea tradiţiei şi au oficializat în biserică logodna lor, în cazul despărţirii şi al căsătoriei cu un alt partener, preotul oficializează următoarea slujbă ca şi cum cei doi s-ar afla la a doua căsătorie. Aparent superficială, logodnă se străduieşte să rămână o legătură de iubire puternică şi – cine ştie – poate într-o zi va reveni la trecutul ei glorios sau se va reinventa, recâştigându-şi seriozitatea.

Lasati un raspuns