Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sacramentul pe care îl primeşti se realizează prin cuvântul lui Cristos

Din tratatul Despre sacramente, de sfântul Ambroziu, episcop
(Nr. 52-54.58: SCh 25 bis, 186-188.190)

Noi constatăm că harul are o eficacitate mai mare decât natura şi totuşi măsurăm încă harul binecuvântării profeţilor. Dacă binecuvântarea unui om a avut atâta putere încât să schimbe natura, ce să spunem despre consacrarea divină, în care acţionează înseşi cuvintele Domnului şi Mântuitorului?  Căci acest sacrament pe care îl primeşti se realizează prin cuvântul lui Cristos. Dacă cuvântul lui Ilie a avut atâta putere încât să coboare foc din cer, oare cuvântul lui Cristos nu va fi în stare să schimbe natura elementelor? Despre creaturile din întregul univers, ai citit: El a spus şi toate s-au făcut, el a poruncit şi toate au fost create (Ps 32[33],9). Cuvântul lui Cristos, aşadar, care a putut să creeze din nimic ceea ce nu exista, nu poate oare să schimbe lucrurile care sunt în ceea ce nu erau? Căci nu este mai uşor să dai existenţă lucrurilor, decât să le schimbi în altceva.

Dar de ce să ne folosim de argumentări? Să ne folosim de exemplele sale şi să dovedim adevărul misterului prin însuşi misterul întrupării. Oare s-a urmat cursul obişnuit al naturii atunci când Isus Domnul s-a născut din Maria? Dacă observăm ordinea naturii, este normal ca femeia să nască din unirea cu bărbatul. Este clar, aşadar, că Fecioara a născut în afara ordinii naturii. Ei bine, ceea ce noi realizăm este trupul născut din Fecioară. De ce cauţi ordinea naturii aici, în trupul lui Cristos, dacă însăşi naşterea Domnul Isus din Fecioară este în afara cursului naturii? Trupul lui Cristos din sacrament este cu adevărat trupul lui Cristos, cel care a fost răstignit şi a fost înmormântat. Acest sacrament, aşadar, este cu adevărat sacramentul trupului său.

Însuşi Isus Domnul proclamă: Acesta este trupul meu. Înainte de binecuvântarea cuvintelor cereşti, este numită o altă substanţă; însă, după consacrare, este desemnat trupul său. El însuşi îl numeşte sângele său. Înainte de consacrare, îl numeşte cu un alt nume. După consacrare, este numit sânge. Iar tu spui: „Amin”, adică „Este adevărat”. Ceea ce rosteşte gura să recunoască şi mintea. Ceea ce enunţă cuvântul să audă şi inima.

Şi Biserica, văzând un har atât de mare, îi îndeamnă pe fiii ei, îi îndeamnă pe prietenii ei să se apropie de sacramente, spunând: Mâncaţi şi beţi, prietenii mei, îmbătaţi-vă, fraţilor (Ct 5,1). Ce mâncăm, ce bem, Duhul ţi-a specificat în alt loc, prin profet, spunând: Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul, ferice de omul care se încrede în el (Ps 33[34],9). Cristos este în acest sacrament, pentru că este trupul lui Cristos. Aşadar, nu este o hrană trupească, ci o hrană spirituală. De aceea, şi Apostolul spune, vorbind despre figura ei: Părinţii noştri au mâncat cu toţii aceeaşi hrană spirituală şi au băut aceeaşi băutură spirituală (1Cor 10,3-4). Căci trupul lui Dumnezeu este un trup spiritual, trupul lui Cristos este trupul spiritului divin, deoarece Cristos este spirit, aşa cum citim: Cristos Domnul este spirit înaintea feţei noastre (cf. Lam 4,20 LXX). Citim şi în Scrisoarea sfântului Petru: Cristos a murit pentru voi (1Pt 2,21). În sfârşit, această hrană întăreşte inima noastră şi această băutură înveseleşte inima omului (Ps 103[104],15), după cum a amintit profetul.

Lasati un raspuns