Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sărbătoare tradiţională la Mănăstirea Bogdăneşti

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bogdăneşti, aflată în apropiere de oraşul Fălticeni. Slujba a fost oficiată cu prilejul hramului acestei aşezări monahale, ocrotită de Sfântul Ilie Tesviteanul. Acest hram este serbat în fiecare an în prima duminică după sărbătoarea Sfântului Ilie. După cum ne-a relatat pr. Florentin Loghinoaia, de la parohia Bogdăneşti, la această slujbă au participat numeroşi credincioşi. “În cuvântul de învăţătură, IPS Pimen a vorbit despre vindecare, pornind de la Evanghelia din Duminica a VII-a după Rusalii, şi despre datoria noastră de a alina suferinţele trupeşti şi sufleteşti ale credincioşilor, în calitate de preoţi. Înalt Preasfinţia Sa a evidenţiat destoinicia părintelui Gheorghe Loghinoaia care aduce alinarea suferinţei celor peste 100 de bătrâni care se află internaţi în aşezământul creştin-filantropic al Mănăstirii Bogdăneşti. Aceşti bătrâni primesc asistenţă trupească şi sufletească prin mila lui Dumnezeu şi prin dragostea credincioşilor care vin cu darul lor la sfântul altar. Aproape în fiecare zi, ei aduc din jertfa lor un dar pentru cei aflaţi în suferinţă”, a relatat pr. Florentin Loghinoaia. Mănăstirea Bogdăneşti a fost reînfiinţată în anul 1994, prin străruinţa preotului Gheorghe Loghinoaia, pe locul unui aşezări monahale mai vechi întemeiată la 1363 de către voievodul Bogdan Întemeietorul. “Această mănăstire are caracter filantropic, fiind condusă de un preot de mir”, a explicat pr. Florentin Loghinoaia. (C. Ciofu)

Lasati un raspuns