Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sfântul Ilie Tesviteanul din Balta Albă, sfântul anti-drog!

Centrul socio-diaconal Sfântul Ilie va avea, dincolo de azilul de bătrâni, grădiniţă şi un centru de dezintoxicare a persoanelor care se droghează. Parohia “Inălțarea Sfintei Cruci” are Hramul “Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul” și se serbează în fiecare an pe data de 20 iulie. Parohia este situată în cartierul Balta Albă, zona Titan Macaralei, pe strada Stelian Mihale, nr.14-20, sector 3. Istoria sfântului locaş e plină de simboluri. La data de 14 septembrie 1994 P.S.Teodosie Snagoveanul a sfințit terenul pentru construcția unei bisericuțe în cartierul Titan.

Sfânta Cruce încadrată de curcubeu

Pe 16 aprilie 1995, tot P.S. Teodosie Snagoveanul, din încredințarea P.F. Părinte Patriarh Teoctist, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, vine și târnosește prima bisericuță din lemn construită după 1989 în București. Într-o frumoasă zi de primăvară, când se serbau Floriile, mii de credincioși au participat la slujba arhierească de sfințire.

În timpul slujbei de târnosire P.S. Teodosie încuviințează, la insistenţele credincioșilor, ziariștilor și reporterilor, întreruperea – pentru moment – a sfintei slujbe pentru a urmări apariția pe un cer senin de primăvară a semnului Sfintei Cruci, încadrată de un curcubeu. Cinci minute privitorii au trecut printr-o stare de euforie, de mirare, de întrebări, dar și de meditație. La sfârșitul sfintei slujbe P.S. Teodosie exclamă cu glasul său puternic, dar tremurat de emoție: “Dumnezeu a coborât la noi, L-ați văzut prin minunea de acum câteva momente, să nu uitați niciodată și să spuneți copiilor copiilor voștri”.

 Dispensarul bisericesc, “Samariteanul milostiv”

În anul 1997 biserica este prelungită cu pronaos și un turn în care este montat clopotul electric și tot în acest an încep lucrările la capela și clădirea anexă, care vor adăposti cancelaria parohială, dispensarul bisericesc “Samariteanul milostiv” și o cantină socială.In anul 1998, de ziua hramului – 20 iulie “Sfântul Ilie” – Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist , împreună cu Prea Sfinţitul Părinte Teofan Sinaitul sfințesc și binecuvântează lucrările. Pictura bisericii este executată pe cadre de lemn, în stil bizantin, de maestrul Buzuloiu.

Tot la acea data a fost sfinţită şi capela mortuară care este dotată cu o ladă frigorifică pentru cei decedaţi. In anul 2002, la inițiativa și stăruința Preotului Paroh Ilie Costescu, un colectiv de ingineri și arhitecți credincioși a început proiectarea Catedralei “Sf. Ilie” gândită astfel încât cca 1.100 de suflete să poată asista la sfintele slujbe. Lucrările au început în anul 2003, pentru ca la sfârșitul anului 2007 să fie terminată structura de rezistență și începute lucrările de învelitoare, tencuieli și mozaicuri.

Azil de bâtrăni, grădiniţa parohială şi un centru de dezintoxicare a persoanelor care se droghează

Fondurile au fost strânse din “banul văduvei” și din donațiile unor oameni de bine care doresc ca numai Bunul Dumnezeu să știe de dania lor. Biserica va avea și al doilea hram – hramul mic, prăznuit la 16 august – închinat Sfinților Martiri Brâncoveni, reprezentați în mozaicul de pe frontispiciul bisericii. În curtea sfântului locaș sunt amplasate și două monumente: unul închinat Sfinților Martiri Brâncoveni și unul închinat tuturor eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, lucrări concepute și dăruite de domnul Panait Badiu.

În data de 20 iulie 2008 biserica a fost binecuvântată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Prea Sfințitul Varsanufie, ocazie cu care a fost pusă şi piatra de temelie a aşezământului socio-diaconal “Sfăntul Andrei” care va cuprinde un azil de bâtrăni, grădiniţa parohială şi un centru de dezintoxicare a persoanelor care se droghează – şantier oprit momentan din motivul lipsei fondurilor. Începerea lucrărilor este o necesitate presantă datorită consumului din ce în ce mai mare de droguri şi imulţirii celor care au nevoie de sprijin şi vindecare în acest aşezământ.

Ţinând cont de gândirea de ansamblu a complexului, în acelaşi an, 2008, a început construcţia clădirii anexă a bisericii care va găzdui centrul socio-diaconal Sfântul Ilie. În această clădire va funcţiona la parter pangarul bisericii, locul de aprins lumânări, aghiazmatarul, grupurilesanitare, la etajul 1 o cantină pentru oameni săraci care va avea 300 m.p., la etajul 2 cancelaria parohială, iar la mansardă vor fi amenajate 6 spaţii tip garsonieră.

În anul 2009 s-a executat proiectul – deviz al picturii în tehnică frescă şi s-au urmat toţi paşii privind licitaţia. În octombrie 2009 licitaţia a fost câstigată de pictorul Adrian Botea urmând ca în noiembrie să fie executată prima pictura în biserică. În acest an s-au continuat lucrările de construcţie la clădirea anexă a bisericii turnănde-se placa peste parter şi peste nivelul1 al clădirii.În anul 2010 S-au efectuat lucrări de pictură în turla bisericii ( Pantocratorul, cu toate celelalte scene) 2 0% din suprafaţa de pictat. Cu toate că recesiunea loveşte în toată societatea, în parohia din Titan lucrurile continuă aproape de la sine, pentru că sunt făcute cu binecuvântarea lui Dumnezeu!

Clopot cu antenă GSP

La data de 20 iulie 2008 biserica era terminată – cu excepția picturii și a vitraliilor – ceea ce înseamnă:

▪ învelitoare din tablă specială (aliaj de bronz, compus din cupru electrolitic și staniu electrolitic);

▪ în turlele mici au fost instalate 4 clopote executate în Austria, cu o greutate totală de aproape 3 tone și care “glăsuieşte” în tonalităţile re, fa, la,do; sunt comandate de un computer dotat cu antenă GPS cu legătură la trei sateliți (premieră în București);

▪ pe frontispiciu a fost montat un ceas elvețian cu legătură la clopote și satelit; ▪ au fost montate vitraliile în altar, vitralii executate de maestrul Andrei Efremov;

▪ pardoseala din interiorul sfântului locaș este executată dintr-o gresie specială, confecționată în Italia;

▪ încălzirea este realizată cu calorifere și centrală pe gaze, iar încălzirea prin pardoseală folosește energie neconvențională printr-o pompă de schimb de căldură;

▪ pereții sunt pregătiți pentru pictură în tehnica “frescă”.

Lasati un raspuns