Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Speranţa vieţii este începutul şi sfârşitul credinţei noastre

Începutul Scrisorii numită a lui Barnaba
(Cap. 1, 1-8; 2, 1-5: Funk 1, 3-7)

Pace vouă, fii şi fiice, în numele Domnului, care ne-a iubit.  Mari şi îmbelşugate sunt favorurile pe care vi le-a făcut Dumnezeu. Pentru aceasta mă bucur mult, ştiind cât sunt de frumoase şi strălucitoare sufletele voastre prin harul şi darurile spirituale pe care le-au primit. Dar şi mai mare este bucuria mea, simţind cum se naşte în mine o speranţă vie de mântuire, văzând cu câtă generozitate l-a revărsat pe Duhul său asupra voastră izvorul divin. Cu adevărat, este minunat spectacolul pe care l-aţi oferit privirii mele.

Convins fiind că am fost foarte avantajat pe calea sfântă a Domnului vorbind cu voi, mă simt stimulat să vă iubesc mai mult decât viaţa mea, şi pentru faptul că văd în voi credinţă şi dragoste mare prin speranţa vieţii divine. Pentru iubirea pe care o am faţă de voi, vreau să pun deoparte pentru voi din ceea ce am avut, fiind sigur că voi primi un beneficiu din slujirea pe care v-o fac. Aşadar, vă scriu câteva lucruri pentru ca şi credinţa voastră să devină cunoaştere perfectă.

Realităţile revelate de Domnul sunt trei: speranţa vieţii, început şi sfârşit al credinţei noastre; mântuirea, început şi sfârşit al planului lui Dumnezeu; dorinţa sa de a ne face fericiţi, garanţie şi promisiune a tuturor intervenţiilor sale mântuitoare. Domnul ne-a făcut să înţelegem, prin profeţi, cele trecute şi prezente şi ne-a făcut în stare să gustăm primele roade ale celor viitoare. Şi pentru că vedem că se realizează fiecare dintre ele exact aşa cum a spus, trebuie să înaintăm tot mai mult pe calea sfintei frici a lui Dumnezeu. Din partea mea, vreau să vă arăt câteva lucruri care să fie spre binele vostru deja de pe acum. Însă nu vă vorbesc ca un învăţător, ci ca un frate.

Timpurile sunt rele şi stăpâneşte Cel Rău cu activitatea sa diabolică. De aceea, să avem grijă de noi înşine şi să căutăm cu atenţie voinţa Domnului. Teama şi răbdarea trebuie să fie sprijinul credinţei noastre, îngăduinţa şi stăpânirea de sine să fie aliatele noastre în luptă. Dacă vom practica aceste virtuţi şi ne vom comporta aşa cum se cuvine înaintea Domnului, vom avea înţelepciunea, înţelegerea, ştiinţa şi cunoaşterea.

Acestea sunt lucrurile pe care Dumnezeu le vrea de la noi. Domnul ne-a învăţat prin toţi profeţii că nu are nevoie de jertfe, nici de arderi de tot, nici de ofrande. Ce-mi pasă de mulţimea jertfelor voastre? – spune Domnul. Sunt sătul de arderile de tot de berbeci şi de grăsimea viţeilor; sângele taurilor, al mieilor şi al caprelor nu-l suport. Nu vă prezentaţi înaintea mea ca să fiţi văzuţi. Cine a cerut toate acestea din mâinile voastre? Să nu îndrăzniţi să mai călcaţi în lăcaşurile mele. Dacă îmi veţi oferi cea mai curată făină este în zadar; tămâia nu o suport. Sărbătorile şi sâmbetele voastre mă dezgustă (cf. Is 1,11-13).

Lasati un raspuns