Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Schimbarea la Faţă a Domnului

Biserica prăznuieşte pe 6 august “Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos”, unul dintre cele 12 praznice împărăteşti. “Schimbarea la Faţă” este numită în popor şi Preobrajenia sau Probojenia. Este vorba de revelarea divinităţii Mântuitorului în faţa ucenicilor săi. La o săptămână după ce Iisus le vesteşte apostolilor patimile sale, Mântuitorul se retrage să se roage şi să se reculeagă. Spre deosebire de alte dăţi, când a preferat singurătatea, acum el îi ia cu sine pe Petru, Iacob şi Ioan şi urcă pe Muntele Tabor.
Ajunşi în vârf şi obosiţi de urcuş (fizic dar şi iniţiatic), cei trei ucenici adorm, dar se trezesc pe când Iisus se ruga Tatălui Ceresc. “S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi s-au arătat lor Moise şi Ilie vorbind cu El” (Mt 17, 2-3).

Ucenicii sunt cuprinşi de o îmbătătoare stare de bine. De aceea, Petru îi propune copilăreşte lui Iisus: “Doamne, bine este nouă să fim aici. De voieşti, să facem trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una.” Dar atunci un nor luminos i-a umbrit şi un glas s-a auzit din nor: “Acesta este Fiul Meu cel preaiubit, întru Care am binevoit, pe Acesta să-L ascultaţi!” (Mt 17, 5). Acest glas s-a mai auzit o dată la Botezul Domnului în Iordan, când Duhul Sfânt s-a coborât peste El în chip de porumbel.
Apoi, şi norul şi cei doi prooroci dispar, iar Domnul rămâne singur cu ucenicii, cărora le cere să nu spună nimănui vedenia aceasta, până când Fiul Omului nu va învia din morţi.

“Schimbarea la Faţă” este sărbătoarea îndumnezeirii naturii noastre omeneşti. Orice om, oricât de păcătos, se poate schimba la faţă, explică Părintele Cleopa. “Tot omul este dator să se schimbe la faţă. Dar cum se poate schimba la faţă? Dacă ieri a fost desfrânat şi s-a mărturisit, să nu mai fie ! Dacă a fost hoţ, să lase hoţia! Dacă a fost înjurător sau beţiv, să lase beţia şi înjuratul sau fumatul, să lase răutăţile, să le mărturisească, să le plângă toată viaţa, să facă canonul; şi aşa se schimbă omul, nu la faţa cea din afară, ci la cea dinlăuntru a sufletului”.

De “Schimbarea la Faţă”, este dezlegare la peşte, vin şi untdelemn. La biserică, credincioşii aduc prinoase de struguri, care se binecuvântează şi se împart.

Lasati un raspuns