Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Ieşenii ar putea sta în picioare şi după moarte

Pentru a rezolva criza locurilor de veci, autorităţile locale iau în calcul îngroparea sicrielor în poziţie verticală

Criză de locuri de veci în Iaşi. Administratorii cimitirelor spun că mai au doar 2.000 de locuri de veci, în contextul în care de la începutul anului s-au înregistrat tot atâtea decese. Autorităţile iau în calcul împrumutarea de metode de înmormântare din străinătate, printre care şi cea a îngropării în picioare.

Bancul în care se zice că oltenii se îngroapă în picioare pentru a fi primii la Înviere ar putea deveni realitate, dar la Iaşi, potrivit “bzi.ro”.

Cele cinci cimitire aflate în administrarea SC Servicii Publice Iaşi SA (SPI), firmă subordonată municipalităţii, sunt pline ochi.

Mai sunt 2.000 de locuri de veci libere, suficiente doar pentru acest an.

Cimitirul Eternitatea, cel mai mare din Iaşi, e arhiplin

“La cimitirul Eternitatea, prima înhumare datează din 1781. Sunt unele morminte aglomerate. Pot fi şi gropi cu 15 săculeţi cu oseminte.

Unii cer incinerarea, aceasta nefiind însă o chestiune privită bine de Biserică. În străinătate am înţeles că se practică şi îngropatul în picioare, italienii folosesc osuare, la noi rămâne de văzut ce va fi”, a declarat Corneliu Bart, directorul adjunct al firmei care administrează cimitirele.

Singura soluţie ar fi un nou cimitir. “Municipalitatea va face demersurile necesare pentru amenajarea unui nou cimitir, în măsura în care se vor găsi suprafeţe de teren adecvate”, a precizat purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Gabriel Andronache.

Lasati un raspuns