Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Te voi logodi cu mine pentru totdeauna

Din Cântecul spiritual al sfântului Ioan al Crucii, preot
(Red. A, str. 38)

Sufletul unit şi transformat în Dumnezeu trăieşte în Dumnezeu şi prin Dumnezeu şi reflectă spre el acelaşi impuls vital pe care el i-l transmite. Cred că este ceea ce a voit să spună sfântul Paul când a scris: Că voi sunteţi fii este dovadă faptul că Dumnezeu l-a trimis în inimile voastre pe Duhul Fiului său, care strigă: Abbà, Tată (Gal 4,6), lucru care li se întâmplă celor desăvârşiţi.

Nu trebuie să fie considerat imposibil ca în suflet să aibă loc un lucru atât de sublim. Atunci când Dumnezeu îi dă harul să ajungă să fie deiform şi unit cu Preasfânta Treime, el devine Dumnezeu prin participare. Atunci în suflet devine posibilă o altă viaţă intelectuală, cunoscătoare şi iubitoare, realizată în Sfânta Treime, în unire cu Sfânta Treime şi asemenea celei din Sfânta Treime. Totuşi, acest lucru se întâmplă numai prin comunicare, pentru că întotdeauna Dumnezeu este cel care realizează tot ceea ce se verifică în suflet.

Cum are loc acest lucru nu se poate şti şi nici nu se poate exprima. Se poate numai arăta că Fiul lui Dumnezeu ne-a obţinut o stare atât de sublimă şi ne-a meritat să putem fi copii ai lui Dumnezeu şi a cerut acest lucru de la Tatăl, spunând: Părinte, vreau ca şi cei pe care mi i-ai dat să fie cu mine acolo unde sunt eu (In 17,24), adică, prin participare, să împlinească în noi aceeaşi lucrare pe care eu o îndeplinesc prin natură. A mai spus: Nu mă rog numai pentru aceştia, ci şi pentru cei care prin cuvântul lor vor crede în mine: ca toţi să fie una. După cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. Gloria pe care mi-ai dat-o, eu le-am dat-o lor, ca să fie una, după cum noi una suntem. Eu în ei şi tu în mine, ca să fie desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei aşa cum m-ai iubit pe mine (In 17,20-23).

Aşadar, Dumnezeu le-a comunicat aceeaşi iubire ca Fiului, şi aceasta nu în mod natural, ca Fiului, ci prin unire şi prin transformare de iubire. Fiul îi cere Tatălui ca cei aleşi să fie una, nu ca esenţă şi natură unică, aşa cum sunt Tatăl şi Fiul, ci în sensul unei uniri de iubire, aşa cum Tatăl şi Fiul trăiesc în unitatea Iubirii. De aceea, sufletele au, prin participare, aceleaşi bunuri pe care le are Dumnezeu prin natură. În virtutea acestui lucru, ele sunt cu adevărat Dumnezeu prin participare, asemenea cu el şi tovarăşele sale.

De aceea, sfântul Petru spune: Har vouă şi pace din belşug, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, Domnul nostru. Puterea sa dumnezeiască ne-a dăruit toate cele necesare spre viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea aceluia care ne-a chemat prin măreţia şi puterea sa. Prin acestea ne-a dat promisiunile lui mari şi preţioase, pentru ca astfel să deveniţi părtaşi la firea dumnezeiască (2Pt 1,2-4). Sufletul este părtaş de Dumnezeu, îndeplinind în el lucrarea Preasfintei Treimi, în modul descris deja, în virtutea acelei uniri care acum îl leagă numai în mod imperfect de Cel Preaînalt, dar în viaţa cealaltă îl va lega de el în mod absolut. Totuşi, sufletul, ajuns la această stare, experimentează o bucurie imensă şi de neexprimat.

O, suflete create pentru vârfuri aşa de înalte şi chemate la ele, ce faceţi? Cu ce anume vă întreţineţi? O, orbire vrednică de milă a fiilor lui Adam! Aţi vrea să fiţi orbi înaintea unei lumini aşa de mari şi surzi în faţa unei voci atât de puternice?

Lasati un raspuns