Milostenia incurajeaza cersetoria?
In calitate de crestini, suntem chemati sa vedem in mana intinsa a saracului, mana lui Hristos. Spun ca suntem chemati, deoarece, de obicei, obisnuim sa vedem altceva. Mana intinsa ne trimite cu gandul mai ales la cersetorie, acest fenomen care la noi a luat amploare, din ce in ce mai mult. Ne intrebam daca nu cumva respectiva persoana nu face parte dintr-o retea organizata, care, oricum o va lipsi de cei cativa banuti ai nostri. Asa se face ca, dialogand cu propriile ganduri si idei, unii dintre noi, ajungem a ne face un obicei din a trece nepasatori pe langa fiecare mana intinsa. Sunt insa destul de multi oameni care nu pregeta in a oferi celuilat putin din putinul lor.
Exista doua perspective, pe care realitatea le confirma ca adevarate si intemeiate, potrivit carora cersetorii s-au inmultit considerabil. Pe de o parte, cersetoria poate fi privita ca fenomen social, ca urmare a scaderii nivelului de trai, resimtite din plin de oamenii de la marginea societatii. Cersetoria reprezinta, prin urmare, o consecinta directa a saraciei tot mai evidente.
Pe de alta parte, daca cersetorii s-au inmultit, inseamna ca “le merge”, cum spune romanul. Cu alte cuvinte, sunt destule persoane care fac milostenie. Acest punct de vedere scoate in evidenta un aspect pozitiv, imbucurator, am putea spune, anume fenomenul duhovnicesc din spatele cersetoriei, constand in faptul ca nu sunt putini oamenii care inca mai vibreaza la suferintele si nevoile aproapelui.
Putem afirma, asadar, ca milostenia incurajeaza cersetoria, chiar daca intr-un mod mai putin evident si mai putin direct decat o face saracia.
Trebuie sa recunoastem insa ca importanta milosteniei nu este nicidecum umbrita de acest lucru. Nu trebuie sa renuntam la a fi milostivi pe motivul ca astfel se inmultesc mainile intinse. Tocmai in acest fapt consta povocarea. Vom avea tot atatea prilejuri de a ne manifesta aceasta virtute crestina, atat de importanta in viata duhovniceasca, cate maini intinse vom intalni in cale.
Poate pentru unii, prezenta cersetorilor a devenit de nesuportat. Ii intalnim la fiecare colt de strada, in piete, in curtile bisericilor. Unii chiar ne agaseaza. Mai mult, suntem nemultumiti ca nu fac nicidecum cinste Romaniei peste hotare.
Insa, din orice perspectiva am privi, cersetorii in mod sigur “nu dauneaza grav societatii”. Mai degraba, aceasta le dauneaza in mod concret lor, in timp ce ei dauneaza poate numai imaginii ei. Dar, de ce sa ne prefacem? De ce incercam sa cosmetizam aceasta imagine a unei realitati crunte?
Sa nu ne temem si nici sa ne rusinam de multimea mainilor intinse! Ele nu ne pot face rau, ci numai bine. Sa ne temem de propriile noastre inimi pietrificate de lacomie si zgarcenie! Sa ne rusinam ca nu suntem oricand dispusi sa alinam o suferinta sau sa raspundem unei nevoi. Sa ne temem si sa ne rusinam ca nu avem dragoste sa oferim ceva de pomana pentru noi insine ori pentru sufletele celor adormiti ai nostri! Pe acest taram se poarta adevarata lupta, unde trebuie sa recunoastem concret uratenia din noi, nu doar discutand pe marginea lipsurilor societatii.
In concluzie, chiar daca poporul nostru este mai sarac, nu trebuie sa fie mai putin milostiv. Acest fapt ne va apropia si mai mult de pilda vaduvei din Scriptura, care nu a dat din ce i-a prisosit, ci din saracia ei.
Radu Alexandru
