Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Din afară lupte, dinăuntru, temeri

Din Comentariul asupra cărţii lui Iob al sfântului Grigore cel Mare, papă
(Cartea 3, 39-40: PL 75, 619-620)
Oamenii sfinţi, deşi sunt chinuiţi de încercări, ştiu să-i suporte pe cei care îi lovesc şi, în acelaşi timp, să ţină piept celor care vor să-i ducă în greşeală. Împotriva celor dintâi ei ridică scutul răbdării, împotriva acestora din urmă îndreaptă armele adevărului. Se alătură astfel cele două metode de luptă, apelând la arta cu adevărat invincibilă a tăriei.  Înlăuntrul lor îndreaptă distorsiunile doctrinei sănătoase prin învăţătura luminată, în afară ştiu să suporte cu bărbăţie orice persecuţie. Pe unii îi corectează învăţându-i, pe alţii îi înving suportându-i. Prin răbdare, ei se simt mai puternici împotriva duşmanilor, prin dragoste, sunt mai capabili să se îngrijească de sufletele rănite de rău. Celor dintâi le opun rezistenţă ca să nu-i deruteze şi pe ceilalţi. Pe aceştia din urmă îi urmează cu teamă şi preocupare, ca să nu părăsească de tot calea dreptăţii.

Să vedem soldatul taberelor lui Dumnezeu, care se luptă împotriva ambelor rele: Din afară lupte, dinăuntru, temeri (2Cor 7,5). Expune bătăliile pe care le îndură din afară, spunând: În pericole pe râuri, în pericole din partea tâlharilor, în pericole din partea conaţionalilor, în pericole din partea păgânilor, în pericole în cetate, în pericole în pustiu, în pericole pe mare, în pericole printre fraţii mincinoşi (2Cor 11,26). Alte arme pe care le foloseşte în acest război sunt: În muncă şi trudă, deseori în privegheri, în foame şi sete, adesea în posturi, în frig şi fără haine (2Cor 11,27).

Deşi este angajat pe atâtea fronturi, el nu-şi distrage atenţia de la siguranţa taberelor. De fapt, adaugă imediat: Şi pe lângă cele exterioare, preocuparea mea de fiecare zi, grija pentru toate Bisericile (2Cor 11,28). Ia asupra sa toate greutăţile războiului şi, în acelaşi timp, se dăruieşte cu multă grijă pentru apărarea fraţilor. Vorbeşte despre relele pe care le suportă şi adaugă bunurile pe care le împarte.

Să ne gândim apoi cât de obositor este a suporta în acelaşi timp adversităţile din afară şi a se apăra înlăuntrul său împotriva slăbiciunilor sale. Din afară suportă bătăliile, pentru că este sfâşiat de lovituri, este legat cu lanţuri; înlăuntru suportă frica, pentru că se teme ca nu cumva suferinţa sa să dăuneze şi ucenicilor, nu numai lui. De aceea, le scrie: Nimeni să nu se clatine în aceste necazuri. Ştiţi doar voi înşivă că la aceasta am fost destinaţi (1Tes 3,3). În suferinţa sa, se temea de căderea altora, adică a ucenicilor care, auzind că el era chinuit pentru credinţă, să refuze să mai fie credincioşi.

O, sentiment de dragoste imensă! Dispreţuieşte ceea ce el însuşi suferă şi se preocupă să nu se formeze concepţii greşite în ucenici. Nu ia în seamă rănile trupului său şi se îngrijeşte de rănile inimilor celorlalţi. Cei mari au această particularitate că, aflându-se în durerea propriilor necazuri, nu încetează să se ocupe de alţii; în timp ce suferă în ei înşişi suportând propriile necazuri, se îngrijesc de alţii, sfătuindu-i ceea ce au nevoie. Sunt ca nişte medici eroi, loviţi de boală: suportă rănile răului propriu şi acordă altora îngrijiri şi medicamente pentru vindecarea lor.

Lasati un raspuns