Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Adevărul Domnului rămâne întotdeauna

Din cartea Imitaţiunea lui Cristos
(Cartea 3, 14)

Judecăţile tale, Doamne, le descarci ca trăsnetul asupra mea şi zgudui cu frică şi groază toate oasele mele.

Stau înmărmurit şi mă gândesc că nici cerurile nu sunt curate în faţa ta.

Dacă şi în îngeri ai găsit răutate (cf. Iob 15,15; 4,18) şi nu i-ai cruţat, ce se va întâmpla cu mine?

Au căzut stelele din cer (cf. Ap 6,13), şi eu, ţărână, la ce mă pot aştepta?

Au căzut în adâncul prăpastiei aceia ale căror fapte păreau vrednice de toată lauda, iar pe cei care mâncau pâinea îngerilor i-am văzut desfătându-se cu ghinda porcilor.

Nu există, aşadar, nici un fel de sfinţenie, dacă tu, Doamne, îţi retragi mâna ta. Zadarnică este orice înţelepciune, dacă tu încetezi de a o cârmui. Inutilă este orice putere, dacă tu încetezi de a o susţine.

Pentru că, dacă suntem lăsaţi în voia noastră, ne cufundăm şi ne pierdem; iar dacă ne vii tu în ajutor, ne ridicăm şi trăim.

Într-adevăr, suntem nestatornici, dar prin tine ne întărim; lâncezim, dar prin tine iarăşi ne înflăcărăm.

Toată gloria mea deşartă a fost înghiţită în adâncimea judecăţilor tale asupra mea.

Ce este tot trupul în ochii tăi? Oare se va putea mândri lutul în faţa celui ce l-a format? (Cf. Is 29,16).

Cum poate acela a cărui inimă este într-adevăr supusă lui Dumnezeu să se mai mândrească în zadar?

Nici lumea întreagă nu este în stare să mai insufle mândrie în inima aceluia pe care l-a luat în stăpânire adevărul; iar acela care şi-a pus toată speranţa în Dumnezeu nu va fi clătinat nici de strigătele tuturor lăudătorilor.

Dar şi cei care vorbesc sunt şi ei tot nimic şi vor sfârşi o dată cu sunetul vorbelor lor; iar adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116[117],2).

Lasati un raspuns