Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Înţelepciunea creştină

Din predica Despre fericiri a sfântului Leon cel Mare, papă

(Pred. 95, 6-8: PL 54, 464-465)

Domnul spune: Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei vor fi săturaţi (Mt 5,6). Această foame nu are nimic de a face cu foamea trupească şi această sete nu cere o băutură pământească, ci doreşte să-şi aibă satisfacţia în binele dreptăţii. Vrea să fie introdusă în secretul tuturor bunurilor ascunse şi doreşte să se umple cu însuşi Domnul.

Fericit este sufletul care tânjeşte după această hrană şi arde de dorinţă pentru această băutură. Desigur că nu ar dori-o dacă nu ar fi gustat deja din dulceaţa ei. L-a auzit pe Domnul care spunea: Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul (Ps 33[34],9). A primit o porţie de dulceaţă cerească. S-a simţit arzând de iubirea voluptăţii preacurate, aşa încât, dispreţuind toate lucrurile temporare, s-a aprins în întregime de dorinţa de a mânca şi de a bea dreptatea. A învăţat adevărul acelei prime porunci care spune: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toate puterile tale (Dt 6,5; cf. Mt 22,37; Mc 12,30; Lc 10,27). A-l iubi pe Dumnezeu nu este altceva decât a iubi dreptatea.

Dar după cum la iubirea lui Dumnezeu se asociază grija faţă de aproapele, la fel, la dorinţa dreptăţii se uneşte virtutea milostivirii. De aceea, Domnul spune: Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire (Mt 5,7).

Recunoaşte, creştinule, sublimitatea înţelepciunii tale şi înţelege cu ce învăţături şi metode ajungi la ea şi la ce răsplată eşti chemat! Cel care este milostivire vrea ca tu să fii milostiv şi cel care este dreptate vrea ca tu să fii drept, pentru ca Creatorul să strălucească în creatura sa şi chipul lui Dumnezeu să strălucească asemenea unei reflexii în oglinda inimii umane, modelată după forma modelului. Credinţa celui care într-adevăr o practică nu se teme de pericole. Dacă vei face aşa, dorinţele tale se vor împlini şi vei poseda, pentru totdeauna, acele bunuri pe care le iubeşti.

Şi pentru că toate vor deveni curate pentru tine, graţie pomenii, vei ajunge şi la fericirea aceea care este promisă imediat de Domnul cu aceste cuvinte: Fericiţi cei curaţi cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu (Mt 5,8). Preaiubiţilor, mare este fericirea celui pentru care este pregătită o răsplată aşa de mare. Aşadar, ce înseamnă a avea inimă curată, dacă nu a tinde spre dobândirea acelor virtuţi amintite mai sus? Ce minte ar putea să înţeleagă, ce limbă ar putea să exprime fericirea imensă de a-l vedea pe Dumnezeu? Totuşi, la acest scop va ajunge natura noastră umană atunci când va fi transformată, adică va vedea divinitatea în ea însăşi nu ca într-o oglindă, nici în mod confuz, ci faţă în faţă (1Cor 13,12), aşa cum nici un om nu l-a putut vedea vreodată. Va dobândi, în bucuria inefabilă a contemplării veşnice, acele lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit vreodată (1Cor 2,9).

Lasati un raspuns