Din Discursul despre păstori al sfântului Augustin, episcop
(Disc. 46, 10-11: CCL 41, 536-538)
Aţi auzit deja ce anume preţuiesc păstorii răi, ascultaţi acum ce anume neglijează ei: Pe cele slabe nu le-aţi întărit; oaia bolnavă n-aţi îngrijit-o şi pe cea rănită nu aţi pansat-o; pe cea rătăcită n-aţi întors-o, pe cea pierdută n-aţi căutat-o şi pe cea puternică aţi ucis-o (Ez 34,4), le-aţi ucis, le-aţi măcelărit. Oaia este supusă bolilor, are inima slabă, aşa încât uşor va putea să fie învinsă de ispită, dacă aceasta o găseşte fără apărare, nepregătită.

Păstorul neglijent, atunci când îl vede pe unul din turma sa, nu-i spune: Fiule, dacă te prezinţi pentru a-i sluji lui Dumnezeu, fii tare în dreptate şi în teamă şi pregăteşte-te pentru ispită (cf. Sir 2,1). Cel care vorbeşte astfel îl întăreşte pe cel care este slab şi-l face tare, pentru ca el, îmbrăţişând credinţa, să nu spere în prosperitatea acestei lumi. Dacă va fi învăţat să spere în prosperitatea lumii, va fi ruinat chiar de prosperitate: la venirea încercărilor, el va rămâne tulburat sau chiar va pieri.

De aceea, păstorul care construieşte astfel nu construieşte pe stâncă, ci pe nisip. Stânca însă este Cristos (cf. 1Cor 10,4). Creştinii trebuie să imite suferinţele lui Cristos şi să nu meargă în căutarea plăcerilor. Cel slab însă este întărit atunci când i se predică: „Aşteaptă-te la ispitele lumii acesteia, însă Domnul te va elibera de toate, dacă inima ta nu se va îndepărta de el. Tocmai pentru a întări inima ta, el a venit să pătimească, a venit să moară, a venit să fie acoperit cu scuipat, a venit să fie încoronat cu spini, a venit să îndure insulte şi, în sfârşit, a venit să fie pironit pe cruce. El a suferit toate acestea pentru tine, iar tu, nimic. A suferit nu pentru folosul său, ci pentru al tău”.

Dar ce fel de păstori sunt aceia care, temându-se să nu ofenseze ascultătorii, nu numai că nu-i pregătesc pentru ispitele viitoare, ci le promit fericirea lumii acesteia, fericire pe care Dumnezeu nu a promis-o nici măcar lumii? El prezice că vor veni până la sfârşit asupra acestei lumi dureri peste dureri şi tu ai vrea să fie scutit creştinul de aceste dureri? Tocmai pentru că este creştin, va suferi ceva mai mult în lumea aceasta.

Apostolul spune: Toţi cei care vor să trăiască cu evlavie în Cristos Isus vor fi persecutaţi (2Tim 3,12). Tu, păstorule, care cauţi interesele tale, şi nu pe cele ale lui Isus Cristos, permite-i să spună: Toţi cei care vor să trăiască cu evlavie în Cristos Isus vor fi persecutaţi. Tu, la rândul tău, crezi că poţi să spui: „Dacă vei trăi în Cristos, vei avea de toate din belşug. Dacă nu ai copii, vei avea şi-i vei hrăni pe toţi şi nici unul dintre ei nu va muri”. Tu edifici în felul acesta? Fii atent la ceea ce faci, unde pui temelia! Îl pui pe nisip pe cel pe care încerci să-l edifici. Va veni ploaia, fluviul va ieşi din matcă, va sufla vântul, vor izbi în casa aceea şi ea va cădea, şi căderea ei va fi mare.

Ia-l de pe nisip, pune-l pe stâncă, pentru ca să-şi aibă temelia în Cristos cel pe care vrei să-l faci să devină creştin. Fă să-şi îndrepte privirea spre suferinţele nemeritate ale lui Cristos, să privească la cel care, fără păcat, plăteşte datoriile care nu sunt ale sale. Fă-l să creadă în Scriptura care zice: El îl biciuieşte pe cel pe care îl recunoaşte de fiu (Evr 12,6). Atunci, ori să se pregătească pentru a fi biciuit, ori să renunţe să fie acceptat.