Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Îngrijirea atentă a celui rănit

Din Discursul despre păstori al sfântului Augustin, episcop
(Disc. 46, 11-12: CCL 41, 538-539)

În Scriptură se spune: El îl biciuieşte pe cel pe care îl recunoaşte de fiu (Evr 12,6) şi tu spui: „Poate că pentru tine va fi o excepţie”. Dar dacă unul este scutit de biciul pedepselor, este exclus din numărul fiilor. Vei spune: „Aşadar, el biciuieşte chiar pe fiecare fiu?” Desigur, el biciuieşte pe fiecare fiu, aşa cum a lovit chiar pe Unul-născut al său. Acel Fiu unic, născut din substanţa Tatălui, egal cu Tatăl în natura divină, Cuvântul prin care s-au făcut toate. Ei bine, el nu a dat niciodată motiv ca să fie lovit. Şi totuşi, s-a îmbrăcat cu trup omenesc chiar pentru acest scop, pentru a nu rămâne fără biciuire. Prin urmare, cel care îl biciuieşte pe Unul-născut, deşi este fără păcat, îl va scuti de suferinţă pe fiul adoptiv şi păcătos? Apostolul spune că noi am fost chemaţi la adopţie. Am primit adopţia de fii pentru a fi moştenitori împreună cu Unul-născut şi pentru a fi, împreună, moştenirea sa: Cere-mi şi-ţi voi da popoarele ca moştenire (Ps 2,8). El ne-a dat exemplu prin suferinţele sale.

Desigur, cel slab, pentru a nu pieri în faţa ispitelor viitoare, nu trebuie să fie înşelat cu speranţe false, nici nu trebuie înspăimântat cu perspective teribile. Trebuie să-i spui: Pregăteşte-te pentru ispită (Sir 2,1). El poate că va începe să se clatine, să tremure, să dea înapoi. Dar trebuie să-i spui şi acest adevăr: Dumnezeu este credincios şi nu va permite să fiţi ispitiţi peste ceea ce puteţi (1Cor 10,13). Acea promisiune şi predicare a suferinţelor viitoare este o întărire a celui care este slab. Dar dacă unul se teme prea tare şi este înspăimântat, promite-i milostivirea lui Dumnezeu. Cu aceasta, nu-i vei asigura imunitatea de ispite, ci îl vei convinge că Dumnezeu nu permite să fim ispitiţi peste puterile noastre. Este ca şi cum ai aplica pansamente celui care a suferit o fractură.

Există unii care, atunci când au auzit că vor veni nenorociri, se pregătesc şi mai mult şi aproape că le este sete de acest potir. Ei consideră prea puţin medicamentul celor credincioşi şi tânjesc la gloria martirilor. Există însă dintre aceia care, auzind vorbindu-se despre încercări inevitabile rezervate creştinului şi pe care nu le experimentează decât acela care vrea să fie cu adevărat creştin, se tulbură şi, când văd că vin asupra lor, se pierd cu firea şi şovăie.

Unuia dintre aceştia oferă-i pansamentul mângâierii şi leagă ceea ce este frânt. Spune: „Nu te teme, cel în care ai crezut nu te va părăsi în ispite! Dumnezeu este credincios şi nu permite ca tu să fii ispitit peste puterile tale”. Aceasta nu este afirmaţia mea. O face Apostolul care mai adaugă: Vreţi o dovadă că Cristos vorbeşte în mine? (Cf. 2Cor 13,3). Aşadar, când auzi aceste cuvinte, le asculţi chiar de la Cristos, le asculţi şi de la acel păstor care paşte Israelul. Acestuia i s-a spus: Ne faci să bem lacrimi, cu măsură (cf. Ps 79[80],6). Ceea ce spune Apostolul: El nu permite să fiţi ispitiţi peste ceea ce puteţi, spune şi profetul prin cuvintele: Cu măsură. Numai să nu-l părăseşti pe cel care îţi face reproşuri şi te îndeamnă, te dărâmă şi te mângâie, te loveşte şi te vindecă.

Lasati un raspuns