Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Creştinii slabi

Din Discursul despre păstori al sfântului Augustin, episcop
(Disc. 46, 13: CCL 41, 539-540)

Domnul spune: Nu aţi întărit oile slabe, pe cele bolnave nu le-aţi îngrijit (Ez 34,4). El le vorbea păstorilor răi, păstorilor falşi, păstorilor care caută interesele proprii, nu pe cele ale lui Isus Cristos, care sunt foarte grijulii bucurându-se de lapte şi de lână, dar care nu au grijă deloc de turmă şi nu-l întăresc pe cel care este bolnav. Deoarece se vorbeşte despre bolnavi şi despre infirmi, chiar dacă pare că este vorba de acelaşi lucru, s-ar putea admite o diferenţă. Luând bine în consideraţie cuvintele în ele însele, bolnav este tocmai cel care este deja atins de rău, în timp ce infirm este cel care nu este constant şi este numai slab.

Fraţilor, bineînţeles că aceste idei, pe care ne străduim să le deosebim, le-am putea preciza cu mai multă strădanie şi desigur că ar face-o mai bine un altul care ar şti mai mult sau ar fi mai plin de fervoare; însă, acum, ca să nu vă simţiţi dezamăgiţi, vreau să vă spun ceea ce simt, ca un comentariu la cuvintele Scripturii. Pentru cel care este slab trebuie să existe temerea ca ispita să nu-l asalteze şi să-l răpună. Bolnavul, în schimb, este deja afectat de vreo patimă, şi aceasta îl împiedică să intre pe calea lui Dumnezeu, să se supună jugului lui Cristos.

Unii oameni care vor să trăiască bine şi şi-au propus deja să trăiască în mod virtuos, au o capacitate mai mică să suporte răul decât disponibilitate de a face binele. Dar chiar virtutea creştină este cea care nu numai că face binele, ci ştie şi să suporte relele. Aşadar, cei care par fervoroşi în a face binele, dar nu vor sau nu ştiu să suporte suferinţele care vin asupra lor, sunt infirmi, adică slabi. Dar cel care iubeşte lumea din cauza unei voinţe nesănătoase şi se abate şi de la faptele bune este deja învins de rău şi este bolnav. Boala îl face lipsit de puteri şi incapabil să facă ceva bun.

Aşa era sufletul acelui paralitic care nu a putut să fie adus înaintea Domnului. Atunci, cei care îl transportau au dat acoperişul la o parte şi pe acolo l-au coborât. Şi tu trebuie să te comporţi ca şi cum ai vrea să faci acelaşi lucru în lumea interioară a omului: să dai acoperişul său la o parte şi să depui înaintea Domnului sufletul paralizat, răpus în toate mădularele şi incapabil să facă fapte bune, oprimat de păcatele sale şi suferind din cauza bolii avariţiei sale. Medicul există şi stă în inimă. Acesta este adevăratul sens ascuns al Scripturii care trebuie explicată. Dacă, deci, te afli în faţa unui bolnav amorţit în mădulare şi lovit de paralizie interioară, fă-l să ajungă la medic, deschide acoperişul şi coboară paraliticul, adică fă-l să intre în el însuşi şi dezvăluie-i ceea ce este ascuns în cutele inimii sale. Arată-i răul său şi medicul care trebuie să-l vindece.

Celui care neglijează să facă aceasta, aţi auzit ce reproş îi este adresat? Acesta: Nu aţi întărit oile slabe, nu le-aţi îngrijit pe cele infirme, nu le-aţi pansat pe cele rănite (Ez 34,4). Rănitul despre care se vorbeşte aici este, aşa cum am spus, cel care este terorizat de ispită. Medicamentul care trebuie dat în acest caz este în aceste cuvinte mângâietoare: Dumnezeu este credincios şi nu va permite să fiţi ispitiţi peste ceea ce puteţi, ci, o dată cu ispita, vă va da şi o ieşire, ca să o puteţi îndura (1Cor 10,13).

Lasati un raspuns