Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

IMPACAREA CU DUMNEZEU

Certitudinea Despartirii De Dumnezeu
Nimic pamantesc nu va putea vreodata astampara, setea arzatoare, a sufletului omului cuprins de dorul dupa Dumnezeu, constientizat, sau nu, de om. Religiile lumii, au fost inventate de om, tocmai de acest dor napraznic si sfasietor de Dumnezeu, dor marturisitor al certitudinii, ca intre Dumnezeu si om a avut loc candva o dureroasa despartire. Intre om si Dumnezeu s-a cascat o prapastie care-I inghite sufletului vesnicia, si care-i aduce omului numai suferinta si deznadejde. Trecatoarea este viata pamanteasca, de aceea intelepciunea ei, consta in a purta omul pe cararile ei, asa incat el prin toate demersurile, stradaniile, dar mai ales necazurile, sa faca posibila reintalnirea sufletului cu Domnul Dumnezeu, Unicul izvor de apa Vie.

De cele mai multe ori, omul nu cunoaste cauza geamatului sufletului sau. Simte insa un gol imens aducator de “singuratate pustie”, chiar in plina forfota omeneasca, bogatie, sanatate, recunoastere sociala, glorie, care il indeamna pe omul nestiutor sa se inconjoare de lumescul exteriorului sau. Nici nu este de mirare, ca omul despartit de Dumnezeu prin zidul gros al pacatelor sale de neascultare, cade prada ‘dumnezeului’ materialitatii. Pe masura ce i se inchina, prapastia dintre om si Dumnezeu se adanceste, iar sufletul este mai deznadajduit. In zadar, ofteaza sufletul dupa mangairea si graiul dulce care-i spune:“Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.” (Apoc.3:20).

Omul, porneste in calatoria sa pamanteasca, in cautarea lui Dumnezeu, raiul pierdut al sufletului sau, dar amagirea stralucitoare a tot ce vine inspre om prin vedere, il face surd. Credinta vine numai prin auzirea Cuvantului lui Dumnezeu, Biblia. Trecatoarea este viata pamanteasca si intelepciunea ei venita de la Dumnezeu, consta tocmai in aceea de a-l purta pe om pe cararile ei, asa incat prin toate, demersurile, stradaniile, bucuriile, dar mai ales necazurile, sa-si auda geamatul sufletului si sa se indrepte cu pocainta spre Dumnezeu: “Imi plange sufletul de durere: ridica-ma dupa cuvantul Tau! Departeaza-ma de calea necredinciosiei, catre Tine, si da-mi indurarea Ta, ca sa urmez Legea Ta!” (Psalmii 119: 28, 29)

Consumismul Religia Ateismului Materialist
Multi oameni nu constientizeaza de unde vine dorul arzator, si chiar daca sfarsesc prin a ajunge pana la negarea existentei lui Dumnezeu, raman mistuiti de aceeasi sete neinteleasa. In setea lor neinteleasa, isi inventeaza si ei, “religia ateismului materialist”, “religia consumista”, in numele carora fac orice faradelege pentru imbogatire. Omul “religiei consumiste” se transforma din dumenzeiescul “a fi” in “a avea”, adica eu sunt ceea ce sunt pentru ceea ce am: bani, pamanturi, vile, societati, masini, titluri onorifice, etc. Tragedia acestor oameni, este ca niciodata nu vor fi liberi. Ei sunt si raman scavii “consumismului”. Cu cat aduna mai multe bogatii cu atat vor fi mai nemultumiti. Toate bogatiile lumii, nu le vor fi indestulatoare pentru a stinge setea arzatoare si mistuitoare a sufletului, inzidit in materialitate. Din randul acestor oameni se nasc fie imbogatitii fara limite si scrupule, blestemati a ramane vesnic robi ai pacatului in care ii arunca societatea consumista, fie cei care nu reusesc sa se imbogateasca si atunci deznadejdea lor este atat de mare, incat ajung a-si pune capat zilelor.

Omul ca Initiator si Realizator al Impacarii cu “dumnezeu” omul
Omul cel care constientizeaza despartirea de Dumnezeu, se mobilizeaza si intreprinde ceea ce crede el, ca i-ar face placere lui Dumnezeu, ceea ce isi imagineaza el, ca ar putea micsora macar, daca nu inlatura total, despartirea de Dumnezeu si se indreapta spre una din religiile lumii, nascuta tocmai din dorul sufletului dupa raiul pierdut. Incercarea neizbutita a omului, de a reface legatura cu Dumnezeu, porneste de la magie, ritualuri, mistica si ajunge pana la fapte bune, prin care oamenii isi inchipuie si spera ca-si pot sterge pacatele, care ii tin departe de Dumnezeu. Demersurile omului de a se apropria de Dumnezeu, prin vedere, prin simturi, prin minte sunt disperate si multiple, dar zadarnice. Ele pornesc de la zeificarea mineralelor, plantelor, animalelor, universului, in general tot ceea ce este creatie materiala. Cu toata diversitatea lor, totusi am putea sa le grupam in trei mari tipologii de religii, magice, ritualiste si mistice, toate acestea avand in comun faptul ca actiunea pleaca intodeauna de la om si este facuta de om.

Toate religiile sunt “bune”
Adeseori am intalnit exprimata ideea, ca toate religiile sunt bune si ca toate ne duc la Dumnezeu, pentru ca ele ar fi doar poteci diferite, care serpuiesc pornind de la baza aceluiasi “munte” si care ajung invariabil in final in varful lui. Nu conteaza prea mult cararea pe care o alegem, spun multi oameni, din moment ce toate ne conduc la varful “muntelui”. Adevarat, pentru a ajunge in varful muntelui creat de Dumnezeu, omul poate porni pe oricare carare-religie, fara a se rataci. Toate religiile au ceva bun, o moralitate, o oarecare spiritualitate si unele din ele, te duc chiar in varf de munte si nu intr-o pestera sau groapa ascunsa din fundul pamantului. Chiar si “cararea” diavolului duce intr-un varf de munte: “Diavolul L-a suit pe un munte inalt, i-a aratat intr-o clipa, toate imparatiile pamantului, si I-a zis: Tie Iti voi da toata stapanirea si slava acestor imparatii; caci imi este data, si o dau oricui voiesc. Daca dar, Te vei inchina inaintea mea, toata va fi a Ta.” ( Noul Testament, Luca 4: 5,6,7).

Problema este insa, ca oamenii care si-au inventat propriul ‘dumnezeu’ al religiilor lor, budhismul, hinduismul, yoga, paranormalul, bioenergiile paranormalului, sectele asa zis crestine fara Hristos si fara Duhul Sfant al lui Dumnezeu, intr-un cuvant tot ce nu are prezenta Sfanta Treime, Dumnezeu Tatal, Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu si Duhul Sfant, raman in “varf de munte”, fara a se putea ridica la  acel Unic Dumnezeu Creator, prin care toate lucrurile vazute si nevazute au fost create. Dumnezeu este mai sus de “varful muntelui”, unde cateodata poate te conduce ‘dumnezeul’ tau creat. Ce faci dupa ce, odata ajuns in “varful muntelui”, pornind de la poalele lui, pe orice carare serpuitoare, vezi ca Domnul este dincolo de el?

Dumnezeul Initiator si Infaptuitor al Impacarii
Exista o singura religie in lume, fundamental diferita de toate celelalte, care consta in faptul ca actiunea de impacare a omului cu Dumnezeu este “initiata” si “infaptuita” de Dumnezeu si nu de om. Insusi Dumnezeu a initiat impacarea cu omul, trimitand pe Unicul Sau Fiu, intrupat in chip material, tangibil si vizibil omenirii, tocmai pentru ca oamenii se poticneau mereu in cunoasterea lui Dumnezeu, de “vedere” si simturi, ramanand robiti pacatului prin neputinta ascultarii Legii. “Voia Tatalui Meu este ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi.” (Ioan.6:40)

“Eu sunt cel ce sunt” (Vechiul Testament, Esirea 3:14), spune Domnul Dumnezeu. Toti cei care poarta inca “asemanarea lui Dumnezeu” pentru ca omul niciodata nu pierde Chipul dupa care a fost creat, pentru ca ar insemna ca omul sa coboare in regnul animal al necuvantatoarelor, vor fi la un moment al vietii lor atat de coplesiti de povara propriilor pacate, incat pocaiti isi vor cere iertare, incredintati ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, a carui jertfa mantuitoare, sterge pacatul neascultarii lor. “Ramaneti in Mine si Eu voi ramanea in voi” (Noul Testament, Ioan, 15:4), “caci, despartiti de Mine, nu puteti face nimic.” (Noul Testament, Ioan, 15:5), le va spune Domnul Dumnezeu al Sfintei Treimi, Dumnezeu Tatal, Dumnezu Fiul si Sfantul Duh.

De ce actiunea de impacare cu Dumnezeu, initiata de om si facuta de om este sortita esecului? Pentru ca omul, ca urmare a alegerii pacatului neascultarii, nu-si mai apartine lui insusi. El este rob al pacatului. Toata puterea asupra omului a fost data lui Satan. Omul si-a pierdut libertatea si spiritul lui este mort. Un rob poate fii liber? Poate fi el autoeliberatorul sau, pentru a initia si infaptui impacarea si reintoarcerea la Dumnezeu? Niciodata. Fara cunoasterea Adevarului, si primirea Lui, nu exista eliberare din robia si puterea lui Satan.

Multi calatori ajung poate in varful muntelui prin propria carare si osteneala, prin felurite religii fara de Hristos. Dar marea problema, aceea ca Dumnezeu este deasupra materialitatii “varfului muntelui”, nu poate fi rezolvata de omul care-L neaga pe Hristos numindu-L om sau cel mult proroc. Numai cine ramane in Hristos Dumnezeu, ramane nedespartit de Dumnezeu, coborat pe pamant pentru a initia si infaptui refacerea legaturii dintre om si Dumnezeu. “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan.3:16)
“Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Noul Testament, Ioan 14:6).

Maria IONESCU

Lasati un raspuns