Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Minunile de la Ghighiu – susurul credinţei

Mânăstirea GhighiuIcoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă tocmai din Siria, te urmăreşte cu privirea în orice colţ al mânăstirii ai fi.
La mai puţin de cinci kilometri de Ploieşti se află unul dintre cele mai cunoscute lăcaşuri de cult din Prahova, Mânăstirea Ghighiu. Ridicată acum mai bine de patru secole, în mijlocul unei păduri care făcea parte din legendarii Codrii ai Vlăsiei, mânăstirea atrage ca un magnet credincioşi din toată ţara. Două sunt motivele pentru care oamenii vin să se roage aici: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă tocmai din Siria, şi un faimos izvor tămăduitor.

De la logofătul Coresi la boierii Rucăreanu

Sfânta Mânăstire Ghighiu, aşezată practic în coasta municipiului Ploieşti, are hramul Izvorul Tămăduirii. Aşezământul a fost ridicat în anul 1817, pe terenul donat de Uţa Raforeanca, iar acestei donaţii iniţiale i s-a adaugat efortul ctitoricesc al monahului Agapie, pe vremea lui Voda Caragea, mitropolit fiind pe atunci ÎPS Nectarie.

Mânăstirea GhighiuVenit de la Cernica, ieromonahul Agapie ridică iniţial o biserică de lemn, cu bani de la familia boierilor Rucăreanu. De altfel, pe locul actualei mânăstiri funcţionase o altă vatră monahală, zidită pe la sfârşitul veacului al 16-lea de către logofatul Coresi, împreună cu soţia sa.

Actuala biserică a mânăstirii a fost zidită între anii 1858-1866, prin stăruinţele stareţilor Eftimie şi Antonie, susţinute de purtarea de grijă a Mitropolitului Nifon, chiar pe temelia fostei bisericuţe de lemn.

Fundaţia actualei biserici este pe blocuri masive de piatră, pe care s-au ridicat ziduri de cărămidă. Arhitectura bisericii aminteşte de stilul brâncovenesc: forma de treflă, o singură turlă pe naos şi pridvor deschis în faţă.

Pictura, exceptând scenele din turlă, este influenţată de şcoala italiană; autorul ei este pictorul Gheorghe Tăttărescu. Biserica Mânăstirii Ghighiu a avut de suferit multe stricăciuni, atât în timpul marelui cutremur din 1940, cât şi în timpul bombardamentelor aliate asupra câmpurilor petroliere din Prahova, din 1944. Din aceste considerente, asupra mânăstirii s-a răsfrânt din belşug grija Patriarhului Justinian Marina, care, după ce a transformat lavra în mânăstire de maici (1952), a trecut la restaurarea bisericii, între 1954-1958.

Un mare necaz s-a abatut asupra mânăstirii prin cutremurul din 4 martie 1977, care a cauzat bisericii alte mari stricăciuni, ce au necesitat consolidari masive şi restaurarea picturii, lucrările durând până în 1990, când biserica a fost resfinţită. Pe lângă biserică mare a mânăstirii, există în cimitir un paraclis de piatră şi cărămidă, ridicat între anii 1832-1833, cu hramul Învierea lui Lazăr. Şi acesta a fost afectat de bombardamentele din 1944. Din pictura originală au rămas doar catapeteasmă şi peretele de la intrare. Restaurarea generală a fost făcută între 1954-1958. Mânăstirea adăposteşte şi o nepreţuită colecţie de artă religioasă.

Maica Domnului vrea în România

La Ghighiu, la loc de cinste stă icoana Maicii Domnului cu pruncul – icoana făcătoare de minuni – o culme a artei sacre, venită din părţile creştinilor sirieni şi datând din secolul al 16-lea.

În anul 1958, icoana a fost adusă din Siria, de către episcopul Vasile Samaha şi dăruită Patriarhului Justinian Marina. Icoana, zugravită pe lemn de santal, săvârşise deja prima minune, cerând în vis să fie adusă în România, chiar la Ghighiu.

Cei doi ierarhi au hotărât ca icoana să fie dusă la Mânăstirea Ghighiu, unde a început să facă minuni. Maicile mai în vârstă din mânăstire îşi amintesc şi acum ce s-a întâmplat, un episod care a rămas viu în minţile şi în inimile lor.

Pe 25 februarie 1958, când alaiul arhiereilor, în frunte cu Patriarhul Justinian, a intrat în Bisericî, măicuţele au încremenit de uimire. Brusc, oaspetele sirian, episcopul Samaha, a izbucnit în plâns.

Cu lacrimile şiroind pe obraz, a căzut în faţa icoanei şi a început să-şi ceară iertare Maicii Domnului că a luat-o de la locul ei, că necredinţa oamenilor a alungat-o din Siria. Icoana a sporit faima mânăstirii, fiind încă o mărturie despre îndurarea lui Dumnezeu şi demonstrând încă odată că în acest loc: „Şi-a făcut biserică pentru a locui într-însa“.

Faima icoanei s-a întins peste tot. Impresionant este că aceasta te urmăreşte cu privirea în orice colţ al mânăstirii ai fi. Cu ochii ei plânşi, îngreunaţi de durere. La icoană după o străveche modă athonită, se înşiruie puzderie de lănţişoare aurite – în semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru toate minunile săvârşite prin mila şi rugăciunile Sfintei Fecioare.

Maica Domnului Siriaca veghează necontenit, departe de zarva sau de publicitate; icoana lucrează după râvna fiecăruia. Măicuţele sunt arhive vii ale sutelor de minuni făcute de icoana Maicii Domnului, iar ghidul mânăstirii, a văzut atâtea vindecări şi împliniri minunate, încât nu le mai ştie şirul.

Lasati un raspuns