Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Faceţi ceea ce spun ei, însă nu faceţi ceea ce fac ei

Din Discursul despre păstori al sfântului Augustin, episcop
(Disc. 46, 20-21: CCL 41, 546-548)

Ascultaţi, păstorilor, cuvântul Domnului
. Dar ce anume auziţi, păstorilor? Domnul Dumnezeu spune: Iată-mă împotriva păstorilor; voi lua oile mele din mâinile lor (Ez 34,9). Auziţi şi învăţaţi, oiţe ale lui Dumnezeu. Dumnezeu cere de la păstorii cei răi oile sale şi să răspundă de moartea pe care le-au provocat-o chiar cu mâinile lor. El spune în altă parte, prin gura aceluiaşi profet: Fiul omului, te-am constituit ca santinelă pentru casa lui Israel şi tu vei auzi cuvânt din gura mea şi îl vei vesti din partea mea. Când eu voi zice păcătosului: Păcătosule, vei muri, şi tu nu-i vei spune nimic, ca să se întoarcă de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Iar dacă tu i-ai spus păcătosului să se întoarcă de la calea lui şi el nu s-a întors de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai salvat viaţa (Ez 33,7-9).

Fraţilor, ce înseamnă aceasta? Vedeţi cât este de periculos a tăcea? Moare acel păcătos şi pe bună dreptate moare. Moare din cauza fărădelegii sale şi a păcatului său. Este ucis de neglijenţa sa. El l-ar fi putut găsi foarte bine pe păstorul cel viu care spune: Viu sunt eu, spune Domnul. Nu a făcut-o şi pentru faptul că nu a fost avertizat de cel care a fost constituit conducător şi santinelă chiar pentru acest scop. De aceea, pe bună dreptate va muri, dar şi cel care a neglijat să-l avertizeze va fi, pe bună dreptate, condamnat. Dacă, însă, spune Domnul, ai spus celui rău, pe care eu l-am ameninţat cu sabia: Cu siguranţă vei muri, şi acela a neglijat să evite sabia care era deasupra lui şi sabia va cădea peste el şi-l va ucide, el va muri în păcatul său, iar tu îţi vei fi eliberat sufletul. Pentru aceasta, datoria noastră este să nu tăcem, iar voi, chiar dacă noi am tăcea, aveţi datoria să ascultaţi din Scripturile sfinte cuvintele Păstorului.

Aşadar, să vedem, aşa cum mi-am propus, dacă el ia oile de la păstorii cei răi pentru a le încredinţa păstorilor buni. Eu văd că el ia oile de la păstorii cei răi atunci când spune: Iată-mă împotriva păstorilor: voi lua oile mele din mâinile lor şi nu-i voi mai lăsa să pască turma mea, şi astfel, păstorii nu se vor mai paşte pe ei înşişi (Ez 34,10). Atunci când spun: Să pască oile mele, ei se pasc pe ei înşişi şi nu turma mea. Le voi lua turma, ca să n-o mai pască.

În ce mod le ia turma pentru ca ei să n-o mai pască? Spunând: Faceţi ceea ce vă spun ei, dar nu faceţi ceea ce fac ei (cf. Mt 23,3). Ca şi cum ar spune: „Proclamă cuvântul meu, dar îşi fac interesele lor”. Atunci când nu faceţi ceea ce fac păstorii cei răi, nu ei vă pasc. Însă atunci când faceţi ceea ce spun ei, eu sunt cel care vă pasc.

Lasati un raspuns