Din Scrisoarea către filipeni a sfântului Policarp, episcop martir
(Nr. 6, 1 – 8, 2: Funk 1, 273-275)

Preoţii să fie înţelegători şi milostivi faţă de toţi; să-i cheme înapoi pe cei rătăciţi, să-i viziteze pe cei bolnavi, fără a neglija pe văduvă, pe orfan, pe sărac; să se comporte bine înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (cf. 2Cor 8,21). Să-şi înfrâneze mânia, să se ferească de orice părtinire, de orice judecată nedreaptă, de toate formele de avariţie. Să nu-şi plece urechea la ceea ce se spune de rău împotriva oricui şi să nu fie prea severi la judecată, conştienţi că toţi suntem vinovaţi de păcat.

Dacă îi cerem Domnului să ne ierte, la rândul nostru, trebuie să iertăm; suntem sub privirea Domnului Dumnezeu şi cu toţii ne vom prezenta la judecata lui Cristos şi fiecare dintre noi va da cont despre sine lui Dumnezeu (Rom 14,10.12). Aşadar, să-l slujim cu teamă şi cu mare respect, aşa cum ne-a poruncit el însuşi şi apostolii care au predicat evanghelia şi profeţii care ne-au vestit venirea Domnului. Să promovăm binele cu toate puterile noastre, să evităm scandalurile, pe fraţii falşi şi pe cei care în mod făţarnic se împodobesc cu numele Domnului şi induc în eroare pe cei neînţelepţi.

Tot cel care nu mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este un anticrist (cf. 1In 4,2.3; 2In 7), şi cel care nu recunoaşte mărturia crucii este de la diavol; cel care răstălmăceşte cuvintele Domnului după dorinţele sale şi neagă învierea şi judecata, acesta este primul născut al Satanei. Aşadar, să lăsăm la o parte vorbăriile zadarnice ale lumii şi învăţăturile false şi să ne îndreptăm spre învăţătura care ne-a fost transmisă de la început: Să fim înţelepţi şi cumpătaţi, ca să ne putem ruga (cf. 1Pt 4,7). Să perseverăm în post şi să cerem, cu rugăciuni stăruitoare, lui Dumnezeu, care vede toate, să nu ne ducă în ispită (Mt 6,13), pentru că, aşa cum a spus Domnul, duhul este plin de avânt, dar trupul este slab (Mt 26,41).

Să rămânem ancoraţi trainic în speranţa noastră şi în garanţia dreptăţii noastre, Isus Cristos, care a purtat păcatele noastre în trupul său pe lemn. El nu a săvârşit păcat şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui (1Pt  2,24.22). Însă a îndurat pentru noi toate, ca să trăim în el. Aşadar, să fim imitatorii răbdării sale şi, dacă ar trebui să suferim pentru numele său, să-i aducem preamărire. Acesta este exemplul pe care l-a dat el însuşi, iar noi am crezut în el.