Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Minorii zilieri: „Am fost şi la popă, dar şi-a bătut joc de noi. Ne-a dat doar 20 de lei pe zi”

În satele României, minorii sunt plătiţi cu ziua pentru a munci la câmp. Primarul, preotul, şeful de post, dar şi oameni simpli iau copii la culesul strugurilor sau al porumbului, oferindu-le în schimb sume mici de bani. Toate acestea se fac cu acordul părinţilor.  Pe dealurile Moldovei e vremea culesului la struguri. În zona Râmnicu Sărat – Focşani, mâna de lucru nu e suficientă, mai ales după ce mulţi tineri au plecat la muncă în Italia sau Spania. Aşa că lumea apelează – pe scară largă – pentru muncile câmpului la minori. Asta, chiar în condiţiile în care şcoala a început de numai două săptămâni. Un copil de doar 13 ani ne-a mărturisit că s-a învoit de la şcoală pentru a ajuta, a doua zi, un sătean la culesul strugurilor. Va primi pentru munca depusă 40 de lei.

Pentru că există mult de lucru, copiii au de unde alege: „Cu două sute de mii nu mă mai duc, că e prea puţin. Anu’ ăsta la popa nu am mai fost pentru că nu ne plăteşte ca lumea. Decât să îmi dea popa 200 de mii, mai bine mă duc la altul pe 500 de mii”, ne-a mărturisit cu dezinvoltură puştiul care e în clasa a VII-a.

15 lei pentru 15 minute de lucru

Sub pretextul că intenţionăm să cumpărăm nişte struguri, dar că vrem să îi culegem noi, am căutat prin satele de lângă Focşani doi copii care „să ne ajute, dar să nu ceară mâncare, băutură şi ţigări ca bărbaţii mai în vârstă”. Am găsit repede doi tineri (unul minor, altul cu handicap) pe care, pentru cele 15 minute de muncă la cules de struguri, i-am răsplătit cu câte 15 lei. Unul ne-a spus că îşi va lua mâncare, celălalt i-a oferit bunicii.

Prima oprire – într-o vie lângă Râmnicu Sărat, unde am găsit şapte-opt persoane care lucrau cu ziua. Două femei şi-au arătat imediat disponibilitatea de a veni a doua zi la noi la muncă la cules de struguri. Una dintre ele nu arată mai mare de 13-14 ani. Cea mare neagă vehement: „Pare ea mai mică, dar a împlinit 18 ani, că are şi copil acasă. Veniţi deseară în sat la Urecheşti, când vine lumea de la câmp, ca să vorbim. O să puteţi alege şi copii din ăştia mici de care vă trebuie vouă. Acum nu găsiţi pe nimeni, pentru că muncesc”. Ne îndreptăm spre Gologanul, o localitate cu drumuri asfaltate, case aranjate şi magazin universal în centru „construit anul trecut”. Un sat îngrijit, care pare ferit de sărăcia lucie care afectează multe zone rurale din România.

„Cu banii îmi iau cartofi”

Primul om care ne iese în cale, un căruţaş, nu ne dă mari speranţe: „Nu găsiţi copii să luaţi la câmp. Unii sunt la şcoală, alţii sunt plecaţi să muncească pe la alţii. Luaţi-o prin vii şi întrebaţi”. În vii, acelaşi scepticism:

Reporter: Unde găsim şi noi doi copii să ne culeagă nişte struguri? Dar nu bătrâni, că ăştia cer şi mâncare, şi băutură…

Sătean: Sunt toţi la muncă.

R.: Unde?

S.: La cules. Dacă nici acuma nu au de muncă, când dracu să mai aibă de muncă? Toţi sunt la cules. Nu găseşti. Trebuie să vorbeşti de azi să îţi vină poimâine că nici să tocmeşti pentru mâine nu găseşti.

În timp ce ne conversam cu o femeie care se scuza că nu ne poate ajuta deoarece „eu numai m-am măritat aici în sat, nu prea cunosc lumea”, pe uliţa localităţii apare un grup de copii cu ghiozdanele în spate. Nu termină femeia de întrebat dacă nu vor să ne ajute, şi un copil destul de înalt, dar slab, se desprinde dintre ei şi spune repede: „Eu ştiu să culeg struguri, am mai fost şi la alţii cu 300 de mii pe zi. Am 13 ani, sunt în clasa a VII-a, acum vin de la şcoală. Luaţi-mă pe mine să vă ajut”.

Îl întrebăm pe Mihai (un nume fictiv) dacă mai ştie pe cineva şi ne îndrumă până la o casă. La o poartă apare un tânăr mai în vârstă, 22 de ani, care se exprimă greu şi cu întârziere. Are un handicap evident. Să îi spunem Sergiu.

Le spunem că vrem să ne ajute să culegem nişte struguri contra cost. Sunt fericiţi de ofertă. O pornim spre via unde un localnic a fost de acord să ne vândă şi să ne lase să culegem câteva kilograme de struguri.

R.: Ce faceţi cu banii?

Mihai: Eu îmi iau caiete, să am de ajuns.

Sergiu: Eu îmi iau cartofi, de mâncare, din astea. Mai e numai o săptămână la struguri,  după asta se termină.

R.: De la câţi ani munceşti cu ziua?

M.: De la 12 ani, de anul trecut.

R.: Şi ai calculator acasă?

M.: Nu, dar am televizor. Eu ştiu să umblu la televizor.

R.: Şi la şcoală cum înveţi? Ce medie ai avut anul trecut?

R.: Media 10. La purtare. La matematică iau 6 sau 7.

„Nu mai merg, că plăteşte prost”

Oprim la magazin pentru a lua câţiva saci şi le cumpărăm o sticlă de suc, de care copiii se bucură ca de un trofeu preţios, şi două ciocolate.  Băiatul cu probleme de vorbire o mănâncă instantaneu. Cel mic zice că vrea să o păstreze pentru mai târziu. Ajungem în vie. Copilul şi prietenul lui se pun pe treabă. Sunt atenţi şi muncitori. Vorbesc între ei cu însufleţire. „Fără frunze, trebuie să fie curat în găleată”, îi explică Mihai, care ţine de sac în timp ce Sergiu toarnă strugurii. Nu mai insistăm deoarece faptul că minorii sunt duşi contra cost la muncile câmpului ne-a fost confirmat. După un sac şi jumătate de struguri culeşi şi un sfert de oră de muncă îi răsplătim pe fiecare cu câte 15 lei.  Copii ne spun că sunt mulţumiţi de recompensă.

 

Pe drumul de întoarcere, cei doi ne mai confirmă o dată că practica de a folosi copii ca zilieri pe câteva bancnote este o treabă curentă în care e implicată toată lumea bună din sat.  Că există o adevărată piaţă a muncii pentru minorii zilieri. Iar acest lucru are „binecuvântarea” părinţilor:

Reporter: Şi cât îţi dă lumea pe zi?

Mihai: Am fost, ieri, la V.B., mi-a dat 200 de mii pe zi. Prost. Nu mă mai duc.

R.: E prea puţin?

M.: Prea puţin.

R.: Tu cât voiai?

M.: Voiam cât se dă pe ziuă, 500 de mii.

R.: Mama ta ştie că munceşti?

M.: Ştie. Am fost şi cu ea.

R.: Munceşti după şcoală sau mai şi absentezi?

M.: Mă mai învoiesc. Azi m-am învoit pentru mâine, pentru că a venit un om la mine aseară să merg la el la cules de struguri. Mă duc mâine.

R.: Cât îţi dă?

M.: 400 de mii.

R.: Mai ai colegi care merg la muncă?

M.: Mai am.

R.: Te mai duci şi la alte munci?

M.: La bătut de porumb, la cules. Acum s-a terminat culesul la porumb şi au început strugurii.

„Câte am tras… numai eu ştiu”

Din maşină, Mihai ne arată cu mâna o holdă: „Acolo am fost la omul ăla care mi-a dat 200 de mii. Nu mai merg”. Sergiu – băiatul mai mare – ne spune că el este bolnav şi că ia tratament.

„Am o boală cu creierul. Nu am voie să stau în soare, ba îmi este rău, ba vomit, câte am tras… numai eu ştiu.”

Cu toate acestea şi deşi legea incriminează folosirea minorilor la muncile câmpului, cei doi par să fi făcut echipă şi alte dăţi. Şi pe orice vreme, soare sau ploaie. După cum ne-au mărturisit, au fost folosiţi şi de oamenii de vază ai satului.

Reporter: Aţi lucrat şi la popă?

Mihai: Am lucrat.

R.: La şeful de post ai lucrat?

Sergiu: Anul ăsta nu ne-am mai dus că a terminat cu culesul. La popa am văzut că nu ne plăteşte ca lumea şi nu ne-am mai dus. Am fost tot eu cu Mihai.

R.: Cât ţi-a dat popa?

S.: 200 de mii.

M.: Trebuia să ne dea mai mult, dar şi-a bătut joc de noi. Decât pe 200 de mii, mai bine pe 500.

Ne întoarcem cu Mihai la el acasă. Ne întâmpină bunica, bucuroasă că ne vede şi că i-am luat nepotul la cules de struguri. Copilul i-a dat bunicii banii. Ne spune că „Mihai e cuminte” şi pare mândră de nepotul ei. Într-adevăr, e un muncitor pe care România se poate baza. Dar nu de acum.

 

În mediul rural, munca începe la vârste fragede

Una din cinci persoane din mediul rural începe să lucreze de la vârsta de 15-17 ani, potrivit unor date ale Institutului Naţional de Statistică, publicate de Hotnews. Cu cât vârsta de intrare pe piaţa forţei de muncă este mai ridicată, cu atât mai mult se poate presupune că persoana a dobândit un nivel de instruire mai ridicat ce îi poate permite realizarea unor venituri superioare care să-i asigure un nivel de trai decent. Una din 8 persoane de 15 ani şi peste a intrat pe piaţa forţei de muncă înainte de a împlini 18 ani, iar una din 10 persoane a început să lucreze după vârsta de 24 ani.

 

„Comunitatea locală trebuie să reacţioneze împotriva exploatării”

Luminiţa Liciu, director adjunct la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, ne-a precizat că în acest moment există 12 copii în atenţia centrului judeţean de zi. Liciu susţine şi că primii care trebuie să ia măsuri împotriva acestui fenomen sunt membrii comunităţii locale, prin oamenii ei cei mai importanţi – preot, primar, medic, profesor, învăţător, apoi vecini, membri ai familiei extinse. “Este cu atât mai grav dacă, aşa cum spuneţi dumneavoastră, aceşti membri ai comunităţii au folosit copiii la diverse munci. Părinţii trebuie să conştientizeze că folosirea copiilor la munci pe câmp sau în gospodărie înaintea împlinirii vârstei legale se face în detrimentul celor mici”, spune Luminiţa Liciu. Potrivit Ministerului Muncii, se consideră că un copil este exploatat prin muncă atunci când este sub vârsta minimă legală pentru angajare sau munca îl împiedică să frecventeze şcoala în mod regulat sau afectează capacitatea copilului de a învăţa. Pe de altă parte, legislaţia autohtonă spune că persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.

Lasati un raspuns