Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sfântul Francisc din Assisi

Patron al Italiei

(sărbătoare)

La numai 44 de ani, la 3 octombrie 1226, murea pe pământul gol al Porţiunculei sfintei Maria a Îngerilor, lângă Assisi, autenticul sol al perfecţiunii evanghelice, sfântul Francisc, omul care la vârsta de 24 de ani renunţase la toate, bogăţii, ambiţii, orgoliu şi chiar la haina pe care o îmbrăca, pentru a se căsători cu “Doamna sărăcia” şi a repropune lumii, în perfectă bucurie, idealul evanghelic al umilinţei, sărăciei şi castităţii. Fiind născut într-un oraş mercantil, dintr-un tată negustor, tânărului vlăstar al lui Bernardone îi plăceau cercurile vesele şi cheltuia cu o anumită prodigalitate banul părintesc. La 20 de ani a voit să se înarmeze drept cavaler în armata lui Gualtieri de Brienne, care lupta pentru papa, dar la Spoleto a avut un vis revelator în care era invitat să urmeze mai degrabă “stăpânul decât slujitorul”.

Întorcându-se la Assisi, s-a sacrificat pentru bolnavi şi săraci şi într-o zi de toamnă a anului 1205, în timp ce era absorbit în rugăciune în bisericuţa sfântului Damian, i s-a părut că aude o voce din partea crucifixului: “Mergi şi repară Biserica mea, care este cu totul în ruină”. Prin renunţarea definitivă la bunurile pământeşti, la 25 de ani, Francisc a început viaţa sa religioasă. În prima etapă Francisc a apărut în haină de eremit, ducând o viaţă singuratică şi rătăcitoare, până când o frază iluminatoare a Evangheliei l-a orientat spre predicare şi constituirea primului nucleu al ordinului fraţilor minori, c cărui regulă a fost aprobată de către papa Inocenţiu al III-lea.

Acest al doilea capitol al vieţii sfântului este caracterizat printr-o predică intensă, continue călătorii “misionare” pentru a aduce oamenilor foarte adesea înarmaţi unii contra altora mesajul evanghelic de “pace şi bine”. După o aventuroasă călătorie în Ţara Sfântă, în Siria şi în Egipt, în anul 1220 s-a întors la Assisi şi a căutat să facă ordine în casa proprie, redactând a doua regulă, aprobată de Honoriu al III-lea. Deja slăbit din punct de vedere fizic de pocăinţele aspre, a intrat în ultima etapă a vieţii sale, care a însemnat asemănarea perfectă cu Cristos, chiar şi fizic,prin pecetea stigmatelor, primite pe muntele Verna la 14 septembrie 1224.

Autor al Cântecului Fratelui Soare, protagonist al Florilegiului, unul dintre sfinţii cei mai iubiţi din lumea întreagă, sfântul Francisc a fost canonizat la doi ani după moartea sa. În anul 1939 Pius al XII-lea i-a acordat o ulterioară recunoaştere oficială “celui mai italian dintre sfinţi şi celui mai sfânt dintre italieni” proclamându-l Patron principal al Italiei.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Lasati un raspuns