Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Păstorul să fie discret atunci când tace şi util atunci când vorbeşte

Din Regula pastorală a sfântului Grigore cel Mare, papă

(Cartea 2, 4: PL 77, 30-31)

Păstorul să fie discret atunci când tace şi util atunci când vorbeşte, pentru a nu spune ceea ce ar trebui să nu spună şi să treacă sub tăcere ceea ce ar trebui să fie dezvăluit. Un discurs imprudent induce în eroare, tot aşa, o tăcere nepotrivită îi lasă într-o stare falsă pe cei care puteau să o evite. Adesea, păstorii imprudenţi, de frică să nu piardă favoarea oamenilor, nu îndrăznesc să spună în mod liber ceea ce este drept şi, pentru a vorbi despre Cristos care este adevărul, ei nu se mai preocupă de păzirea turmei cu iubire de păstori, ci ca nişte mercenari. Ei fug atunci când vine lupul, ascunzându-se în tăcere.

Domnul îi avertizează prin intermediul profetului, spunând: Toţi sunt nişte câini muţi, incapabili să latre (Is 56,10), şi îşi face auzită plângerea: Voi nu aţi urcat pe metereze şi nu aţi construit o fortăreaţă pentru apărarea israeliţilor, pentru ca ei să poată rezista bătăliei din ziua Domnului (Ez 13,5). A se urca pe metereze înseamnă a se împotrivi celor puternici din această lume, cu libertatea cuvântului pentru apărarea turmei. A rezista în bătălia din ziua Domnului înseamnă a ţine piept războiului celor răi, din iubire faţă de dreptate.

Ce este pentru un păstor frica de a spune adevărul, dacă nu o întoarcere a spatelui în faţa duşmanului, prin tăcerea sa? Dacă însă se bate pentru apărarea turmei, el construieşte împotriva duşmanilor o fortăreaţă pentru casa lui Israel. Pentru aceasta, poporului care cădea din nou în infidelitate i s-a spus: Profeţii tăi au avut pentru tine viziuni zadarnice şi arătări şi nu ţi-au dat pe faţă fărădelegea ta, ca să-ţi schimbe calea (Lam 2,14). În Sfânta Scriptură, cu numele de profeţi sunt numiţi uneori acei învăţători care, în timp ce arată aspectul trecător al lucrurilor prezente, le arată pe cele viitoare. Cuvântul lui Dumnezeu îi avertizează că văd lucruri false, deoarece, de teamă să nu condamne greşelile, ei îi linguşesc în zadar pe cei vinovaţi cu promisiunile de siguranţă şi nu dezvăluie fărădelegea păcătoşilor, cărora nu le adresează niciodată vreun cuvânt de dojană.

Reproşul este o cheie. Ea deschide conştiinţa ca să vadă păcatul, care este adesea ignorat chiar şi de cel care l-a comis. Pentru aceasta, Paul spune: Pentru ca să fie puternic şi să îndrume la învăţătura sănătoasă şi să-i convingă pe potrivnici (Tit 1,9). Şi profetul Malahia spune: Buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura sa se caută învăţătura, pentru că el este trimisul Domnului oştirilor (Mal 2,7). Pentru aceasta, Domnul avertizează prin gura lui Isaia: Strigă fără încetare, înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă (Is 58,1).

Oricine ajunge la preoţie îşi asumă misiunea de vestitor şi înaintează strigând înainte de sosirea judecătorului, care va veni după el cu un aspect teribil. Dar dacă preotul nu ştie să îndeplinească slujirea predicării, el, vestitor mut cum este, cum îşi va face auzit glasul? Pentru aceasta, Duhul Sfânt s-a aşezat asupra primilor păstori sub formă de limbi şi i-a făcut imediat capabili, pe cei pe care el îi umpluse, să-l vestească.

Lasati un raspuns