Din cartea Cetatea lui Dumnezeu a sfântului Augustin, episcop
(Cartea 10, 6: CCL 47, 278-279)

Jertfa adevărată constă în orice acţiune prin care tindem să ne unim cu Dumnezeu într-un raport sfânt, îndreptându-ne spre acel bine mare care poate să ne facă fericiţi cu adevărat. De aceea, chiar şi faptele de milostenie, prin care se vine în ajutorul omului, dacă nu se fac pentru Dumnezeu, nu se pot numi jertfă adevărată. Deşi jertfa este îndeplinită şi oferită de om, totuşi, este ceva divin, aşa încât vechii latini au desemnat-o cu acest nume din urmă. De aceea, un om consacrat lui Dumnezeu şi dăruit lui, prin faptul că moare pentru lume pentru a trăi pentru Dumnezeu, este o jertfă. Este şi o faptă de milostenie pe care o face fiecare faţă de sine, aşa cum este scris: Ai milă de sufletul tău, devenind plăcut lui Dumnezeu (Sir 30,24 Vg).

Aşadar, sunt jertfe adevărate faptele de milostenie fie faţă de sine, fie faţă de aproapele cu referinţă la Dumnezeu. Pe de altă parte, faptele de milostenie nu se fac pentru alt motiv decât pentru a fi liberi de mizeria proprie şi a deveni astfel fericiţi de acea fericire care nu se dobândeşte decât prin intermediul acelui bine despre care s-a spus: Binele meu este să stau aproape de Dumnezeu (Ps 72[73],28). Rezultă, fără îndoială, că întreaga cetate răscumpărată, adică comunitatea şi societatea credincioşilor, este oferită lui Dumnezeu ca jertfă universală, prin marele preot, care s-a oferit pe sine însuşi pentru noi în pătimirea sa, sub chip de slujitor, ca să devenim trupul unui cap aşa de mare. A oferit această natură umană şi în ea a fost oferit pentru că tocmai pentru ea este mijlocitor, preot şi jertfă.

Apostolul ne îndeamnă să oferim trupurile noastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, cultul nostru spiritual (cf. Rom 12,1). Ne recomandă să nu ne conformăm lumii prezente, ci să ne transformăm reînnoind mintea noastră, pentru a putea discerne care este voinţa lui Dumnezeu, pentru a înţelege care este adevăratul bine plăcut lui şi desăvârşit, pentru a înţelege că noi înşine constituim întreaga jertfă. Pentru aceasta, el adaugă: Prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu vă consideraţi mai mult decât trebuie să vă consideraţi, ci fiecare să aibă o apreciere corectă despre sine, după măsura credinţei pe care i-a dat-o Dumnezeu. Căci după cum într-un singur trup avem multe membre, însă nu toate membrele au aceeaşi funcţie, tot aşa noi, care suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos şi mădulare unii altora. Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat (Rom 12,3-6).

Aceasta este jertfa creştinilor: Deşi suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos (1Cor 10,17). Biserica celebrează această jertfă şi prin sacramentul altarului, cunoscut bine de credincioşi, în care se arată că în ceea ce oferă, se oferă pe ea însăşi.