Din Scrisoarea către Proba a sfântului Augustin, episcop
(Scris. 130, 11, 21 – 12, 22: CSEL 44, 63-64)

Nouă ne sunt necesare cuvintele pentru a ne aminti şi a lua în considerare ceea ce cerem, dar să nu credem că trebuie să-l informăm cu ele pe Domnul sau să-l supunem voinţelor noastre. Aşadar, atunci când spunem: Sfinţească-se numele tău, ne aprindem pe noi înşine de dorinţa ca numele său, care este mereu sfânt, să fie considerat sfânt şi de oameni, adică să nu fie dispreţuit. Acest lucru foloseşte oamenilor, nu lui Dumnezeu.

Apoi, când spunem: Vie împărăţia ta, care va veni cu siguranţă, fie că vrem, fie că nu vrem, noi aprindem aspiraţia noastră spre acea împărăţie, ca să vină pentru noi şi să merităm să domnim în ea.

Atunci când spunem: Facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ, îi cerem harul ascultării, pentru ca voinţa sa să fie îndeplinită de către noi, aşa cum este urmată, în cer, de către îngeri.

Spunând: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, prin cuvântul astăzi înţelegem timpul prezent. Cu termenul pâine cerem tot ceea ce ne este de trebuinţă, indicând ceea ce ne trebuie mai mult pentru întreţinerea zilnică. Cerem şi sacramentul credincioşilor, necesar în viaţa prezentă pentru a dobândi fericirea, nu cea temporară, ci veşnică.

Atunci când spunem: Ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, ne amintim fie ceea ce trebuie să cerem, fie ceea ce trebuie să facem pentru a merita să primim iertarea.

Atunci când spunem: Şi nu ne duce pe noi în ispită, suntem îndemnaţi să cerem ajutorul indispensabil pentru a nu ceda ispitelor şi pentru a nu fi învinşi de înşelăciune sau de durere.

Atunci când spunem: Mântuieşte-ne de Cel Rău, ne amintim, nouă înşine, că încă nu suntem în posesia acelui bine în care nu vom mai suferi nici un rău. Această cerere este ultima din Rugăciunea domnească. Ea are o semnificaţie foarte largă. De aceea, în orice nenorocire s-ar afla creştinul, prin ea el să-şi exprime gemetele, prin ea să-şi însoţească lacrimile, de la ea să-şi înceapă rugăciunea, în ea să o prelungească şi cu ea să o termine.

Expresiile pe care le-am văzut au avantajul de a ne aminti realităţile pe care le semnifică. Toate celelalte formule, destinate fie să trezească, fie să intensifice fervoarea interioară, nu conţin nimic care să nu se găsească deja în Rugăciunea domnească, desigur, cu condiţia să o recităm bine şi cu pietate. Oricine se roagă prin cuvinte care nu au nici un raport cu această rugăciune evanghelică poate că nu face o rugăciune rea, însă, desigur, prea umană şi pământească. Motivul este că, fiind renăscuţi din Duh, creştinii trebuie să se roage numai în mod spiritual.