Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

POEZII de TRAIAN DORZ

A fost cândva o veşnicie

 

A fost cândva o veşnicie

în care toate câte sunt

erau în Tine iar Tu-n Tatăl

Idee-ntâi, — apoi Cuvânt.

 

…Tu Cel ce-acum, oriunde-n toate

eşti Viaţă, Sâmbure şi Miez

Fiinţă, Suflet şi Mişcare

— întreg niciunde nu Te vezi.

 

Prin Tine stă, prin Tine suie

lumina-ntregului pătruns,

Tu Care ne dezvălui totul

ne eşti mereu Cel mai ascuns.

 

Tu Cel ce, cât Te-aflăm mai dulce,

eşti mai dorit şi mai căutat, —

cu cât mai mult ne-apropii totul

ne pari mereu mai depărtat.

 

…Va fi cândva o Veşnicie

când iar vei strânge câte sunt

în Tine-ntâi, apoi în Tatăl

– Ideea de după Cuvânt!…

 

A lumii avuţii le caută

 

A lumii avuţii le caută tot mai puţin, căci ele-ţi fac

tot mai împovărată viaţa iar sufletul tot mai sărac,

dar avuţiile credinţei şi-ale iubirii lui Cristos

le caută tot mai mult că-n ele stă tot ce-i vrednic şi frumos.

 

Spre lume nu-ţi fă nici un prieten, căci prietenii lumeşti mereu

îţi nimicesc orice virtute şi te despart de Dumnezeu;

far fă-ţi cât poţi mai mulţi prieteni, din cei ce-L caută pe Cristos,

căci ei ţi-aprind mai mult dorinţa spre tot ce-i vrednic şi frumos.

 

A lumii voie vinovată să cauţi s-o faci cât mai puţin

căci voia lumii desfrânate e nimicire şi venin;

dar caută ne-ncetat a face mai bine voia lui Cristos

că-n ea stă veşnica răsplată a tot ce-i vrednic şi frumos.

 

 

A trecut Isuse vântul

 

A trecut Isuse vântul de-ndoieli şi de-ntrebări

dar adâncurile mele uneori se mai frământă,

uneori mai pierd seninul şi mai vin acele stări

când prăpăstiile mele mă-ntristează şi-nspăimântă.

 

Dar nu-i zbuciumul căutării în acest frământ slăvit

ci-opintirea năzuinţei de-a mă înălţa mai tare

către zările divine ele-acelui cer suit

din lumină spre-o lumină tot mai mare şi mai mare.

 

Nu-i popas să mă reţină, nici ajuns la vreun hotar

când avântul mă avântă mai departe şi departe,

simt mereu în mine-ndemnul ce mă-mpinge iar şi iar

fără preget, fără stăvili, dincolo de orice moarte.

 

Presimţirea-nfrigurată a răpirii sufleteşti

mi-e ca teama-mbrăţişării cu puterile divine,

însă greutatea slavei din trăirile cereşti

nu-mi apasă ci-mi descarcă tot trupescul de pe mine.

 

Ce milenii de lumină pot străbate-n duh cu-un gând,

cum să-Ţi pot găsi cuvinte şi cântări de preamărire,

care oare e hotarul unde-aş obosi cântând,

când această veşnicie mi-este-un zbor prin strălucire?

 

 

Acel ce pururi are grijă…

 

Acel ce pururi are grijă

de orişicine-i în necaz

îţi numără şi ţie paşii

şi lacrimile pe obraz.

 

Să nu-ţi pierzi la necaz credinţa

şi nici nădejdea când ţi-e greu

nici dragostea când eşti la bine

— că-n ele-L pierzi pe Dumnezeu.

 

El ştie cât să-ţi lase lupta

de greutăţi şi de-ndoieli

la timp îţi va trimite harul

prin care sufletul să-ţi speli.

 

El ştie cât să-ţi lase-n lume

viaţa-n bine să-ţi răsfeţi

şi să ţi-l ia când e să-ţi piardă

comoara veşnicei vieţi.

 

El ştie când e de mustrare

nevoie spre-ndreptarea ta

el ştie-n flacăra-ncercării

cât poţi să stai — şi când s-o ia.

 

Să-I mulţumeşti de tot ce Domnul

îţi dă-n viaţă de-orice fel

pe El Îl ai când ai credinţa

nădejdea şi iubirea-n El.

 

 

Acesta-i Golgota

 

 

În marea de păcate

În valuri de necaz,

Mai sus de-acestea toate

Golgota stă şi az’,

Din chinuri şi pieire

Scăparea e la ea –

Liman de izbăvire

Aceasta-i Golgota.

 

Atâtea răni amare

Şi plâns nemângăiat

Şi-atâta frământare

Sub ea s-a alinat,

Căci orişice durere

Se stinge lângă ea –

Izvor de mângăiere

Aceasta-i Golgota.

 

În zilele-ntristate

În nopţile pustii

Aduce neuitate

Şi sfinte bucurii,

Viaţa cea pustie

Cu ea se va umplea –

Izvor de bucurie

Aceasta-i Golgota.

 

Când sufletul suspină

De patimi frământat

Acolo îl alină

Un cântec minunat

A Crucii Jertfă cânta

De taina-nchisă-n ea –

Cântarea cea mai sfântă

Acesta-i Golgota.

 

O inimă zdrobită

De plâns nestăvilit

Ajunge fericită

Când harul i-a găsit;

Acolo-i mântuirea

Slăvită ce-i lipsea –

Deplina fericire

Aceasta-i Golgota.

 

În faţa mării moarte

E limpede izvor

Ce-n veci de veci împarte

Viaţă tuturor

Ţâşneşte din vecie

Şi-n veci nu va seca –

Izvor de apă vie

Aceasta-i Golgota,

 

Din adâncimi de rele

Scăparea e în sus,

În orice clipe grele

Nădejdea e Isus.

Sub Crucea răstignirii

În Jertfa de pe ea

E preţul mântuirii

Aceasta-i Golgota.

 

Şi harul Jertfei sfinte

Tot caut să-l înţeleg

Dar n-a fost încă minte

Să i-l cuprindă-ntreg.

E mai presus de fire

De tot e mai presus –

Şi-nfrânt de-a ei mărire

Mă-nchin şi plâng ISUS.

 

 

Alături am purtat

 

Alături am purtat povara

aceleiaşi slăvite cruci

deşi, necunoscut şi tainic,

tu altfel ţi-a fost dat s-o duci.

 

Aceeaşi înspinată creangă

a-ncununat şi fruntea ta,

deşi, tăcut şi singuratec,

de tine nimeni nu ştia.

 

Eu, din răsplata suferinţei

ceva şi-n lume mi-am primit,

dar tu purtând-o neştiută

chiar şi de-aceasta te-ai lipsit.

 

O, Mâine, când în Cer Stăpânul

va răsplăti pe drept ce-am dat

— răbdarea ta necunoscută

va străluci mai minunat.

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasati un raspuns