Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

A fost descoperită gena care PREZICE MOMENTUL MORȚII. Cardiacii vor şti când e cel mai bine să-şi ia tratamentul

Cercetătorii americani au descoperit, din întâmplare, o variaţie genetică care afectează ceasul biologic al oamenilor şi care poate prezice în ce parte a zilei riscul de deces este mai mare.

Cercetătorii de la Departamentul de Neurologie din cadrul Beth Israel Medical Center, Boston, au descoperit din întâmplare această genă, în timpul unui studiu privind dezvoltarea Alzheimerului şi a sindromului Parkinson. La cercetare au participat 1.200 de pacienţi sănătoşi în vârstă de 65 de ani, care au fost monitorizaţi în timpul somnului, relatează dailymail.co.uk.

Neurologii au identificat o genă denumită „Period 1”, care are la bază două substanțe- fie adenină (A), fie guanină (G). Cercetările, publicate în „Annals of Neurology”, au relevat faptul că persoanele cu genotipul AA au tendinţa să se trezească cu o oră mai devreme decât cele cu genotipul GG, iar cele cu AG sunt undeva la mijloc între aceste extreme. De asemenea, persoanele cu genotipul AA sau AG au decedat înainte de ora 11.00 dimineaţa, în timp ce la cele cu gentotipul GG, s-a constatat că riscul de deces este mai mare după ora 6 după-amiaza.

 

„Aşadar, există o genă care poate prezice timpul morţii. Nu data exactă, din fericire, ci momentul zilei. Ceasul biologic reglează multe aspecte ale comportamentului uman şi proceselor biologice. Descoperirea i-ar putea ajuta pe medici să stabilează ora la care pacienţii cu boli cronice (cardiaci, în special) să-şi ia tramentul”, a declarat Andrew Lim, autorul studiului.

Sursa: A FOST DESCOPERITĂ gena care prezice MOMENTUL ÎN CARE VOM MURI – Sănătate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-fost-descoperita-gena-care-prezice-momentul-in-care-vom-muri-cardiacii-vor-sti-cand-e-c-10117.html#ixzz2Cpht8SgW
EVZ.ro

Lasati un raspuns