Eterna luptă a Binelui cu Răul aplicat la “Investiţie”
Săptămîna trecută mi-a atras atenţia o „ştire” care, într-un stil pur balcanic (adică isteric), anunţa că uite, Moldova (aleas Guvernul) a ratat o investiţie de 15 mln. din cauza că un investitor, Draexlmaier, a decis să construiască noua unitate de producţie în România şi nu în Moldova. Cică s-ar fi supărat pe fisc, care le căuta prea multe noduri în păpurişul lor nemţesc curat ca lacrima. În mod previzibil, fiscul şi-a primit doza de „laude” de la toată lumea şi, la fel de previzibil, Guvernul a exploatat acest (non)eveniment pentru a-şi face ceva PR.
Şi dacă e să presupunem că fiscul a avut dreptate? …
———————————————————
S-au ros peniţe destule pînă acum la subiectul Investiţiilor Străine Directe (ISD). Cică ar fi absolut necesare pentru Moldova şi cică Moldova nu ar fi suficient de atractivă pentru ca numarul ISD să crească vertiginos. Nu zic ba. E foarte probabil anume aşa să fie.
Eu aş lua-o de la început. M-aş opri la „I” şi aş lăsa „SD” la o parte pentru moment (Atenţie! Fără a-i adăuga un „L” în faţă!). Este cert şi indiscutabil că avem nevoie de investiţii masive (mult peste media europeană) pentru a ieşi din impas. Să vedem la ce fel de „I”-uri putem apela (teoretic). Voi fi cît se poate de reducător, bineînţeles, şi mă voi interesa doar la originea capitalului şi doar la investiţiile în unităţi de producţie (cele ce ţin de infrastructură merită un alt capitol).
Cele mai benefice pentru oricare economie naţională sînt investiţiile de capital autohton. Motibul este simplu: capitalul creat ulterior (doar orice investiţie se face pentru a crea profit, nu?) rămîne în ţară şi alimentează în continuare economia locală (atunci cînd nu pleacă în conturi elveţiene). Ei, dar dacă nu-i, atunci nu-i. Mai bine zis, capital ar fi, dar nu-s investiţii. Ori sînt, dar nu sînt destule. Ori… bine, s-o lăsăm. Nu cunosc şi nu mă pronunţ.
Ar urma apoi investiţiile de tip Joint-Venture. Sînt bune şi astea, căci o parte din profit rămîne totuşi acasă şi se mai face şi un transfer tehnologic, care rămîne tot acasă, etc. etc. Nu este de mirare că anume această cale a fost aleasă de ţări precum China sau India. La noi e mai greu: deşi banul nu „miroase”, la baza oricărui business oricum stau relaţii umane şi „capitaliştii putrezi”, dar educaţi şi bine şcoliţi, cam greu găsesc limbă comună cu „bratanii” de la noi…
Vin apoi şi faimoasele ISD-uri. Eu aş distinge totuşi clar două categorii, în funcţie de obiectivele instalării unităţii locale de producţie:
– ISD-uri menite să extindă o activitate pe piaţa locală sau regională. (investiţia se justifică printr-un avantaj comparativ diferit de cel al costului forţei de muncă)
– ISD-uri menite să profite de resurse locale pentru a deservi o piaţă în altă parte. (investiţia este motivată numai de costurile mici ale forţei de muncă)
Din prima categorie fac parte companii precum Lafarge, Orange, Lactalis, Société Générale, Union Fenosa. Sînt investiţii durabile, instalate pentru a face business pe piaţa locală, care se înscriu într-o logică de expansiune şi creştere absolut sănătoasă. Şi care trebuie încurajate şi dezvoltate. Am avut opportunitatea să discut în trecut cu persoana ce a decis venirea Lafarge-ului în Moldova, am avut placerea să discut cu Dl. Myard de la SG înainte ca el sa intre în funcţia de Director şi pot afirma că sînt companii care au ştiut unde veneau şi care au o viziune strategică de viitor.
Ceilalţi, în frunte cu Draexlmaier, ar trebui măturaţi din ţară. Nu, nu anume din Moldova. Din oricare ţară. Da, desigur, ei crează locuri de muncă (directe si indirecte), mai crează şi activitate economică, mă rog, bla-bla-ul pe care-l cunoaşteţi. Dar aceşti rechini vin fiindcă pot profita de mizeria noastră. Iar în momentul cînd această mizerie dispare, dispar şi ei, pentru a „investi” alte ţări unde mai este încă mizerie. „Draexlmaierii” vin în Moldova fiindcă pot profita de salariile mizerabile practicate aici, de lipsa unei legislaţii bune ce ar proteja salariatul şi condiţiile sale de muncă, fiindcă se poate întotdeauna „de înţeles” şi cu statul, şi cu fiscul. Atunci cînd nu se mai poate „de înţeles” cu fiscul, ei pleacă acolo unde „înţelegerea” costă mai puţin (costuri de tranzacţie mai mici). În cazul de faţă ceva nu a funcţionat, Lisa s-a supărat, şi-a făcut valiza şi a plecat la mama. Fiindcă în cuplul ăsta ea nu a avut de făcut copii. Doar bani. Care, după cum ştiţi, nu au miros.
Spre disculparea companiei germane, ei nu au cum să aibă clienţi în Moldova (ceea ce demonstrează ca iniţial nu exista nicio logică sănătoasă si durabilă pentru instalarea lor la Bălţi). De asemenea, spre disculparea Lisei, Ion este, totuşi, un bădăran. (Lisa este atrasă de bad boys, doar că nu suportă să ia bătaie şi să umble cu buza-nflată).
Ceea ce nu înseamnă neapărat că ar trebui să lăsăm casa fără „muiere”. Vorba veche: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Probabil altceva nu merităm. Astăzi avem nevoie de Lisa. Of, că tare mai avem nevoie…
Şi probabil ar fi cazul să ne intereseze mult mai mult bădărănismul lui „Ion”. Şi să fim mai cumpătaţi atunci cînd căutăm (L)SD pentru economie.
Poporul a poreclit compania germană „Dracul cel mare”. Şi eu nu am cum să nu-i dau crezare.
Sursa:
