Vocea celui ce strigă în pustiu
Din Comentariu asupra profetului Isaia de Eusebiu de Cezareea, episcop
(Cap. 40, 3.9: PG 24, 366-367)
Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, în locuri neumblate faceţi drepte cărările pentru Dumnezeul nostru” (Is 40,3). Acest cuvânt arată clar că evenimentele profeţite nu se vor produce la Ierusalim, ci în pustiu; acolo va apărea slava Domnului şi orice om va ajunge la cunoaşterea mântuirii lui Dumnezeu.
Este ceea ce s-a realizat, istoric şi literal, atunci când Ioan Botezătorul a predicat în Deşertul Iordanului venirea mântuirii lui Dumnezeu, şi, de fapt, acolo a apărut mântuirea lui Dumnezeu. Într-adevăr, Cristos s-a făcut cunoscut tuturor împreună cu gloria lui: atunci când a fost botezat, Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub formă de porumbel şi a rămas asupra lui, iar vocea Tatălui a dat mărturie despre el: Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el (Mt 17,5).
Profetul vorbea astfel, pentru că Dumnezeu trebuia să locuiască în pustiu, care este inaccesibil şi impracticabil pentru lume. Toate naţiunile păgâne erau lipsite de cunoaşterea lui Dumnezeu; toate erau închise în faţa drepţilor şi profeţilor lui Dumnezeu.
De aceea, acea voce porunceşte să i se pregătească Cuvântului lui Dumnezeu calea şi să se niveleze drumul accidentat pentru ca Dumnezeul nostru, venind, să poată înainta. Pregătiţi calea Domnului (Mal 3,1). Aceea este predicarea evanghelică şi noua mângâiere care doreşte să facă cunoscută tuturor oamenilor mântuirea lui Dumnezeu.
Suiet-e pe muntele cel mai înalt, tu, care aduci Sionului vestea cea bună; ridicăţi glasul cu putere, tu, care binevesteşti Ierusalimului (Is 40,9). Aceste cuvinte se acordă foarte bine cu sensul celor de mai înainte şi au dreptate să-i menţioneze pe evanghelişti, cei care le aduc oamenilor vestea cea bună a venirii lui Dumnezeu, după ce au vorbit despre vocea care strigă în pustiu. Într-adevăr, menţionarea evangheliştilor urmează după profeţia despre Ioan Botezătorul.
Cine este deci acest Sion dacă nu cel care înainte se numea Ierusalim? Într-adevăr, şi acesta era un munte, după cum arată acea afirmaţie a Scripturii, care spune: Muntele Sionului pe care ţi-ai stabilit locuinţa (Ps 73[74],2); şi Apostolul: V-aţi apropiat de muntele Sion (Evr 12,22). Nu este acesta un mod de a vorbi care desemnează grupul apostolilor, aleşi din vechiul popor, din poporul circumciziunii?
Da, acesta este Sionul şi Ierusalimul, care a primit mântuirea lui Dumnezeu şi care este aşezat pe însuşi muntele lui Dumnezeu, adică pe Cuvântul său unul-născut: acestuia îi porunceşte să urce pe muntele înalt ca să vestească cuvântul mântuirii. Însă cine este cel care anunţă vestea cea bună dacă nu grupul evangheliştilor? Îi ce înseamnă a evangheliza? Înseamnă a predica tuturor oamenilor şi, înainte de toate, cetăţilor lui Iuda, venirea lui Cristos pe pământ.
