Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

APOCALIPSA 2012: Sute de cupluri vor să se căsătorească “de sfârşitul lumii”

Sute de cupluri din Singapore şi Hong Kong vor ca Apocalipsa să îi surprindă căsătoriţi, astfel că şi-au planificat deja ziua nunţii.

Hong Kong şi Singapore se pregătesc pentru o veritabilă frenezie nupţială pe 12 decembrie 2012 (12/12/12), o dată considerată de experţii chinezi în feng shui ca fiind extrem de norocoasă.

Nu mai puţin de 696 de cereri de căsătorie au fost depuse în acest an în Hong Kong, pentru data de 12 decembrie, o dată considerată de comunitatea chineză un simbol al “iubirii”. Acest numără depăşeşte de aproape patru ori media zilnică de 177 de cereri, înregistrată în octombrie, a declarat un purtător de cuvânt al Administraţiei Teritoriale Chineze.

În Singapore, unde trei locuitori din patru sunt de etnie chineză, 540 de cupluri vor spune “Da”, miercuri, potrivit site-ului Registrului căsătoriilor, această cifră fiind de opt ori mai mare decât media lunară obişnuită.

Entuziasmul este totuşi ceva mai scăzut decât cel din anii precedenţi: în Hong Kong, 1.002 cupluri s-au căsătorit pe 11/11/11, o dată considerată un simbol “al iubirii eterne”, şi 859 cupluri s-au căsătorit pe 10/10/10, un simbol al “perfecţiunii”.

Sammy Au, un maestru în feng shui, o artă ancestrală chineză, data triplului 12 este pur şi simplu o zi “a norocului”.

Anumite cupluri s-au grăbit însă să se căsătorească pe 12/12/12, înainte de data de 21 decembrie, care ar corespunde sfârşitului unui ciclu major din calendarul maya (despre care unii cercetători spun că s-ar încheia pe 23 decembrie), un eveniment asociat de unele persoane cu sfârşitul lumii.

Vreau să mă căsătoresc înainte de sfârşitul lumii“, a declarat unul dintre viitorii miri, ziarului de limbă chineză Ming Pao.

Lasati un raspuns