Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Din cartea Despre feciorie de sfântul Ambroziu, episcop

(Cap. 12, 68.74-75; 13, 77-78: PL 16 [ed. 1845], 281.283.285-286)

Strălucirea sufletului luminează frumusețea trupului

Tu, care vii din popor, din oameni simpli, dar care faci parte din grupul fecioarelor, care îți luminezi frumu­sețea trupului cu strălucirea sufletului (în acest mod, de fapt, te asemeni mai mult Bisericii), tu, spuneam, așezată în camera ta și în timpul nopții, meditează neîncetat la Cristos și așteaptă venirea lui în orice moment.
Acest lucru l-a dorit Cristos de la tine, pentru aceasta te-a ales. El intră, dacă ușa este deschisă, și nu poate să nu vină, deoarece a promis că va intra. Îmbrățișează-l, așadar, pe cel pe care l-ai căutat; apropie-te de el și vei fi luminată; reține-l, roagă-l să nu plece îndată, imploră-l să nu se îndepărteze. Căci Cuvântul lui Dumnezeu aleargă în grabă, nu se lasă prins de aroganță, nu este ținut de nepăsare. La cuvântul său, sufletul tău să-i iasă în întâmpinare și să rămână pe urma cuvântului său ceresc, căci el trece în grabă.
Și fecioara ce spune? L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am chemat, dar nu mi-a răspuns (Ct 5,6). Dacă el a plecat atât de repede, să nu crezi că nu i-a plăcut de tine, care l-ai chemat, l-ai rugat, i-ai deschis: deseori, el permite să fim puși la încercare. Ce le spune în Evan­ghelie mulțimilor care îl rugau să nu plece? Trebuie să vestesc împărăția lui Dumnezeu și celorlalte cetăți pentru că de aceea am fost trimis (Lc 4,43). Dar chiar dacă ți se pare că s-a îndepărtat de tine, mergi, caută-l în continuare.
Și cine altcineva poate să te învețe cum să-l ții pe Cristos, dacă nu sfânta Biserică. Însă ea te-a învățat deja, dacă înțelegi ceea ce citești: Abia trecusem de gărzi și l-am găsit pe iubitul inimii mele; l-am ținut și nu-l voi mai lăsa (Ct 3,4).
În ce mod poate fi ținut Cristos? El nu poate fi ținut cu lanțurile nedreptății, cu legătura funiilor, ci cu lan­țurile iubirii, cu legăturile minții, cu afecțiunea sufletului.
Dacă vrei să-l ții și tu pe Cristos, caută-l, așadar, fără să-ți fie teamă de suferință; căci, de cele mai multe ori, e mai ușor să-l găsești în chinurile trupești, în mâinile persecutorilor.
Abia trecusem de gărzi, spune ea. Într-adevăr, îndată, după un interval scurt de timp, după ce ai scăpat din mâinile persecutorilor și după ce ai rezistat puteri­lor acestei lumi, Cristos va veni în întâmpinarea ta și nu va permite să mai fii pusă mult timp la încercare.
Cea care îl caută astfel pe Cristos, care l-a găsit pe Cristos, poate să spună: L-am ținut și nu-l voi mai lăsa până când nu-l voi duce în casa mamei mele, în camera aceleia care m-a zămislit (Ct 3,4). Care este casa ma­mei tale și camera ei, dacă nu partea cea mai intimă și mai secretă a ființei tale?
Păzește această casă; curăț-o în interior și, când va fi curată, se va înălța ca o locuință spirituală, cimentată pe piatra unghiulară, pentru a fi o preoție sfântă, și Duhul Sfânt va locui în ea.
Cea care îl caută astfel pe Cristos, cea care îl imploră astfel pe Cristos, nu va fi părăsită de el, ci, dimpotrivă, va fi deseori vizitată, căci el este cu noi până la sfârșitul lumii.

Lasati un raspuns