Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

“De ce lumea nu s-a sfârşit ieri?”. NASA a publicat cu 10 zile mai devreme un film care trebuia să apară a doua zi după presupusa APOCALIPSĂ | VIDEO

Experţii NASA sunt atât de siguri că sfârşitul lumii nu va veni pe 21 decembrie, încât au dat deja publicităţii un material video intitulat: “De ce lumea nu s-a sfârşit ieri”.

Teoriile despre Apocalipsa sunt demontate de specialiştii NASA, care au lansat un videoclip intitulat “De ce lumea nu s-a sfârşit ieri” cu 10 zile înainte de termenul sfârşitului lumii conform calendarului mayaşilor.

Folosind pe rând fiecare mit format în jurul sfârşitului calendarului mayaş, experţii în astronomie şi în mişcarea planetelor demontează toate noţiunile conform cărora Soarele ar iradia atmosfera sau o planetă ar lovi Pământul, scrie Daily Mail.

Din moment ce, în caz că experţii se înşeală, nu va mai fi nimeni prin preajmă care să observe nereuşita, aceştia par atât de siguri că viaţa pe Pământ va continua, încât videoclipul care trebuia să apară pe 22 decembrie a fost lansat miercuri, 12 decembrie.

“Dacă urmăreşti acest film, înseamnă un singur lucru… lumea nu a luat sfârşit ieri”, începe materialul video. Profeţia despre sfârşitul vieţii pe Pământ este bazată pe interpretarea calendarului mayaş străvechi care pretinde că lumea se va sfârşi pe 21 decembrie 2012.

Una dintre teoriile prevestitoare spune că Nibiru, o planetă călătoare descoperită de sumerienii antici, va lovi Pământul pe 21 decembrie, eradicând rasa umană. Oamenii de ştiinţă, în schimb, spun că nu există o asemenea planetă, videoclipul celor de la NASA pretinzând că toate teoriile apocaliptice sunt construite pe o mare neînţelegere.

“Nu a existat nicio profeţie mayaşă care să prevestească sfârşitul lumii”, a spus Dr John Carlson, directorul Centrului pentru arheoastronomie, care studiază fenomenul 2012 de 35 de ani.

“Potrivit ştiinţei noastre, Big Bang a avut loc acum 13,7 miliarde de ani, dar există date în ruinele mayaşe care întind existenţa acestei civilizaţii undeva la un miliard de milarde de ori mai departe de atât”, povesteşte acelaşi specialist. “Calendarul Lung al mayaşilor a fost realizat pentru a ţine socoteala unor intervale atât de lungi şi este cel mai complex sistem calendaristic conceput vreodată”, continuă acesta.

Dr Carlson explică în videoclipul NASA că sistemul acestui calendar pur şi simplu se “rostogoleşte” când ajunge într-un punct de unde calendarul e desemnat să se repete.
“Repetiţia este punctul cheie al fenomenului 2012”, a precizat Dr Carlson, adăugând: “Conform teologiei mayaşilor, lumea a fost creată cu 5.125 de ani în urmă, într-o dată pe care am scrie-o sub forma 11 august, 3114 î.Hr. De la data aceasta, care acum va ajunge din nou la 0, s-au scurs 13 cicluri mayaşe, dar nicio profeţie distructivă nu se potriveşte cu acest punct.”

Potrivit unei alte teorii, câmpul magnetic al Pământului se va inversa, producând consecinţe cumplite, precum uragane violente şi pierderea tuturor sistemelor electronice de comunicare.

Alţii consideră că Pământul se va năpusti năvalnic spre o gaură neagră din centrul Căii Lactee, care va absorbi rasa umană în întuneric.

Un alt doctor care sprijină punctul de vedere al lui John Carlson este Dr. Don Yeomans, conducătorul Programului pentru Obiecte apropiate de Pământ din cadrul NASA. Yeomans a spus că niciun asteroid cunoscut sau cometă nu se află în curs de coliziune cu Pământul.

“La fel cum nicio planetă nu se îndreaptă spre noi ca să ne distrugă”, consideră acesta.

Într-adevăr, dacă ar exista vreo planetă sau cometă care să vină spre noi săptămâna viitoare, ar trebui să putem vedea deja un punct strălucitor pe cer, potrivit clipului celor de la NASA.

De asemenea, Lika Guhathakurta, un alt expert NASA, conducătorul programului “Viaţa cu o stea” din cadrul agenţiei spaţiale, a negat posibilitatea ca Soarele să fie o ameninţare pentru viaţă.

“În acest moment, soarele se apropie de vârful ciclului de activitate de 11 ani, dar acesta este cel mai slab ciclu solar din ultimii 50 de ani”, a spus Guhathakurta.

Totuşi, în ciuda videoclipului edificator pentru siguranţa de sine a NASA, dezastrele recente, incluzând cutremurul din Japonia, precum şi pandemiile şi grijile economice, conturează un climat global al fricii, care pentru unii reprezintă prevestirea unei nimiciri iminente.

 

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/nasa-apocalipsa-de-ce-lumea-nu-s-a-sfarsit-ieri-1015834.html

Lasati un raspuns