Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Din Scrisorile sfântului Leon cel Mare, papă

(Scris. 31, 2-3: PL 54, 791-793)

Misterul reconcilierii noastre

Nu folosește la nimic ca cineva să spună că Domnul nostru, Fiul fericitei Fecioare Maria, este un om adevărat și perfect, dacă nu crede că el este un om din acel neam despre care se vorbește în Evanghelie.
Într-adevăr, Matei spune: Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham (Mt 1,1). El urmează deci ordinea nașterilor omenești pentru a conduce liniile generațiilor până la Iosif, cu care era logodită mama Domnului.
Luca, în schimb, parcurgând în ordine inversă gradele succesiunii, merge până la capul însuși al neamului omenesc, pentru a arăta că primul Adam și noul Adam au aceeași natură.
Desigur, atotputernicia Fiului lui Dumnezeu ar fi putut să se manifeste, pentru a-i învăța și a-i îndreptăți pe oa­meni, așa cum se manifestase deja patriarhilor și profe­ților: sub aspect trupesc, ca atunci când s-a luptat cu Iacob, sau când a vorbit cu Abraham și a acceptat ospitalitatea lui sau chiar a mâncat din hrana pregătită pentru el.
Însă acele apariții nu erau decât semne ale acestui om, a cărui realitate o vesteau aceste prefigurări simbo­lice, realitate pe care el trebuia să și-o asume devenind descendentul unor asemenea strămoși.
Iată de ce nici una dintre aceste figuri nu putea să împlinească misterul reconcilierii noastre, deși pregătit din toată veșnicia, pentru că Duhul Sfânt încă nu venise asupra Fecioarei și nici puterea Celui Preaînalt nu o adumbrise. Era nevoie de aceasta pentru ca, în acest sân neprihănit în care Înțelepciunea își construia o casă, Cuvântul să se facă trup. Era nevoie de aceasta și pentru ca, întâlnindu-se natura divină și natura umană într-o singură persoană, Creatorul timpurilor să se nască în timp; pentru ca cel prin care au fost făcute toate să se nască între toate creaturile.
Căci dacă omul nou, având un trup asemănător cu cel al păcatului (Rom 8,3), nu și-ar fi asumat condiția noastră veche și degradată, dacă cel care este consub­stanțial Tatălui nu ar fi binevoit să devină consubstan­țial mamei sale, dacă el, singurul fără păcat, nu s-ar fi unit cu natura noastră, omenirea întreagă ar fi rămas captivă sub jugul diavolului și noi nu am fi putut să ne bucurăm de victoria repurtată de Cristos, dacă ea ar fi fost obținută în afara naturii noastre.
Misterul renașterii noastre ne-a strălucit nouă în vir­tutea acestei participări minunate la natura noastră: dacă zămislirea și nașterea lui Cristos au avut loc prin Duhul Sfânt, prin același Duh putem și noi să ne naștem din nou.
Iată de ce evanghelistul spune despre cei care cred: Nu din sânge, nici din voința trupului, nici din vo­ința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut (In 1,13).

Lasati un raspuns