Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Uite cum așteaptă Apocalipsa!

Pentru mulţi, 21 decembrie e o dată fără vreo semnificaţie, dar pentru alţii reprezintă judecata de apoi… Potrivit calendarului maya, luna aceasta, pe 21, vine sfârşitul lumii. Iată cum se pregătesc cei care cred că vineri omenirea va fi exterminată.

Salvarea vine din Cosmos – Poţi scăpa de apocalipsă şi în Bugarach, o localitate de 200 de locuitori din sudul Franţei, în apropierea Pirineilor. Se spune că sub muchia lungă a muntelui e rampa de lansare şi de evadare către spaţiul cosmic. De acolo, în ziua apocalipsei, cei selectaţi urmează să fie salvaţi de extratereştri. Până atunci, localnicii închiriază apartamente cu 4 camere pentru 1.500 de euro pe zi, corturi cu 450 de euro sau vând apă de izvor, despre care zic că e miraculoasă, cu 15 euro sticla.
Toată lumea pe arcă - Satul turc Sirince, prima aşezare din lume a creştinilor, e privit de mulţi drept un alt loc în care putem scăpa de apocalipsă. Se spune că în apropierea acestuia, în Marea Egee, a aruncat ancora şi Arca lui Noe, motiv datorită căruia operatorii de hoteluri au raportat rezervări masive în perioada datei de 21 decembrie.

Toată lumea pe arcă – Satul turc Sirince, prima aşezare din lume a creştinilor, e privit de mulţi drept un alt loc în care putem scăpa de apocalipsă. Se spune că în apropierea acestuia, în Marea Egee, a aruncat ancora şi Arca lui Noe, motiv datorită căruia operatorii de hoteluri au raportat rezervări masive în perioada datei de 21 decembrie.
Hai în buncăr! - Cine nu ştie încă unde îşi va petrece sfârşitul lumii poate alege un loc ascuns, în Alsacia, Franţa. Acolo, în noaptea de 21 decembrie va fi deschis un buncăr din timpul războiului, care te poate salva de “iminentul sfârşit”. Preţul unui loc în buncăr e de doar 7 euro, în aceşti bani fiind inclus şi un pahar de vin, dar şi o bucată de turtă dulce. Au fost depuse deja 100 de cereri, dar proprietarul a avertizat că la ora 3 dimineaţa va închide zona. Dacă sfârşitul lumii vine după 3 dimineaţa, nu faceţi o alegere bună....

Hai în buncăr! – Cine nu ştie încă unde îşi va petrece sfârşitul lumii poate alege un loc ascuns, în Alsacia, Franţa. Acolo, în noaptea de 21 decembrie va fi deschis un buncăr din timpul războiului, care te poate salva de “iminentul sfârşit”. Preţul unui loc în buncăr e de doar 7 euro, în aceşti bani fiind inclus şi un pahar de vin, dar şi o bucată de turtă dulce. Au fost depuse deja 100 de cereri, dar proprietarul a avertizat că la ora 3 dimineaţa va închide zona. Dacă sfârşitul lumii vine după 3 dimineaţa, nu faceţi o alegere bună….
Trusa de supravieţuire - În Rusia şi în Ucraina au apărut de câteva zile pe piaţă aşa-numitele “truse de supravieţuire”. Pentru doar 22 de euro îţi poţi cumpăra o trusă în care găseşti alimente neperisabile, lumânări, chibrituri şi săpun.

Trusa de supravieţuire – În Rusia şi în Ucraina au apărut de câteva zile pe piaţă aşa-numitele “truse de supravieţuire”. Pentru doar 22 de euro îţi poţi cumpăra o trusă în care găseşti alimente neperisabile, lumânări, chibrituri şi săpun.

Pachetul «Nemurirea»

O companie din Franţa a venit cu o ofertă specială pentru cei care cred în sfârşitul lumii: pentru 6.666 de euro poţi face un pachet pentru “eternitate”. Aici îţi poţi lăsa memoriile, care vor fi depuse într-un buncăr. După momentul apocalipsei, memoriile tale urmează să fie dezvăluite şi altora. Mai mult, pentru cei şi mai înstăriţi, pentru 9.999 de euro se poate achiziţiona un pachet care oferă asistenţă la scrierea unei biografii.

Dau năvală în ţările mayaşe

Ţările tradiţionale ale culturii maya, precum Guatemala, Honduras, El Salvador, Belize sau Mexic, aşteaptă în apropierea zilei de 21 decembrie peste 10 milioane de vizitatori care vor petrece aici, cu speranţa că astfel se vor salva.

Lasati un raspuns