Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

DESCOPERIREA CARE A ÎNSPĂIMÂNTAT OMENIREA, cu două zile înainte de “SFÂRŞITUL LUMII”. Craniu de “EXTRATERESTRU”, descoperit în MEXIC

Imagini uimitoare prezentate de Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic (INAH), cu recenta descoperire a ceea ce foarte mulţi cred că ar fi un craniu de extraterestru.

În fotografii se poate observa craniul alungit al unui humanoid, care seamănă foarte bine cu extratereştrii imaginaţi de regizorul Ridley Scott în binecunoscutul film Alien. Publicarea imaginilor vine cu doar două zile înainte de mult vehiculata dată a Apocalipsei, după calendarul mayaş, infirmată de toţi oamenii de ştiinţă.

Chiar dacă localnicii sunt foarte îngrijoraţi de această descoperire, arheologii spun că şi în acest caz există o explicaţie ştiinţifică. Craniul are aproximativ 1.000 de ani vechime şi demonstrează că şi în această regiune geografică, a nordului Mexicului, se practica ritualul alungirii capului.

“Deformarea craniană în culturile mezoamericane era folosită pentru diferenţierea între clasele sociale şi în scopuri rituale”, a declarat arheologul Cristina Garcia Moreno, director de cercetare al proiectului în cadrul căruia s-a realizat importanta descoperire.

În groapa funerară recent relevată s-au găsit rămăşiţele a 25 de oameni, 13 având deformări craniene realizate cu intenţie.  “Această descoperire unică arată un amestec de tradiţii al diferitelor grupuri din nordul Mexicului”, mai spune Moreno.

 

 

Sursa: http://www.libertatea.ro//detalii/articol/descoperire-craniu-extraterestru-mexic-427571.html

Lasati un raspuns