Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Vedete care au încercat să se sinucidă!

Au mulţi admiratori, se bucură de notorietate şi de resurse financiare, dar cu toate astea au încercat de multe ori să-şi curme viaţa.

Depresiile şi deziluziile nu ocolesc pe nimeni şi de multe ori suntem tentaţi să ne dăm bătuţi.

Iată 15 vedete, de la noi şi din afară, care au fost pe punctul de a încheia socotelile cu viaţa:

1.Oana Zăvoranu

Oana Zăvoranu a ajuns, lunea trecută, la spital după ce a luat un pumn de somnifere, după cum susţin anumite surse. Aceasta a fost găsită în stare de inconştienţă, de familie.

Medicii de pe ambulanţa sosită la reşedinţa Oanei i-au acordat primul ajutor, dar nu au reuşit să o trezească. Astfel, ea a fost pusă pe perfuzii şi intubată, pentru a fi transportată de urgenţă la spitalul Floreasca din Capitală.

2. Cătălin Botezatu

Designerul Cătălin Botezatu a încercat să se sinucidă de două ori. O dată când era în închisoare şi o dată din dragoste.

Nesuportând viaţa grea din spatele gratiilor, designerul a strâns câteva somnifere şi vroia să-şi ia viaţa. Norocul lui a fost că l-a văzut colegul de celulă, care imediat l-a dus la infirmerie. După câteva spălături stomacale, Cătălin s-a făcut bine, însă nu s-a învăţat minte.

El a mai încercat o dată să se sinucidă, din cauza unui eşec în dragoste. Bote a “parcat” maşina pe marginea unei prăpăstii, spunându-şi că dacă va cădea, asta e!

3. Simona Traşcă

“Am încercat să-mi iau viaţa, la 16 ani, pentru fostul meu soţ. Am luat cam trei flacoane de somnifere”, a declarat Simona Traşcă pentru Showbiz.ro.

4. Mihai Mitoşeru

Mihai Mitoşeru a vrut să se sinucidă în urmă cu câţiva ani de zile.

“Un an de zile nu ştiam nici cum mă cheamă, dacă veneai la mine şi îmi ziceam că eu sunt Mihaela Rădulescu, spuneam că aşa e. Pierdusem fiinţa alături de care am trăit zece ani şi cu care trebuia să mă căsătoresc şi, într-un moment, am gândit că vreau să mor. M-am apropiat încet de geam, era şi Oreste cu mine, dar nu aş fi sărit”.

5. Monica Tatoiu

Monica Tatoiu îşi aminteşte că şi ea a vrut să îşi ia viaţa, în tinereţe: “Aveam 27 de ani, am vrut să mă sinucid din cauza unuia care m-a înşelat”.

6. Marina Dina

Marina Dina, fosta sexy-asistentă a lui Morar şi iepuraş Playboy, a făcut o depresie din dragoste. Au urmat şi problemele de sănătate şi aceasta recunoaşte că a avut gândul de a se sinucide.

7. Zina Dumitrescu

Zina Dumitrescu a vrut să se sinucidă cu supradoză de medicamente, în anul 2006, ea cedând nervos din cauza morţii a două persoane dragi din viaţa ei.

8. Prinţesa Diana

Într-un interviu, Prinţesa de Wales a declarat că în perioada în care era însărcinată cu Prinţul William a încercat să pună punct vieţii sale nefericite, aruncându-se pe scări.

9. Sinéad O’Connor

Artista a încercat să se sinucidă, în anul 1999, cu ajutorul a 20 de tablete de Valium, ulterior declarând presei că ideea de a-şi pune capăt zilelor a urmărit-o toată viaţa.

10. Halle Berry

Halle Berry a declarat că din cauza mariajului eşuat cu jucătorul de baseball David Justice a încercat să îşi ia viaţa, inhalând monoxid de carbon.

11. Eminem
În anul 1996, după ce a fost părăsit de soţia sa, Kim Mathers, Marshall Mathers, adică Eminem, a încercat să se sinucidă cu o supradoză de Tylenol, iar 4 ani mai târziu şi-a tăiat venele.

12. Britney Spears

La începutul lui 2007, la scurt timp de la despărţirea de Kevin Federline, Britney a încercat de mai multe ori să se sinucidă. Mai întâi a vrut să se se arunce în faţa unei maşini, apoi cu o supradoză de Xanax.

13. Brigitte Bardot

Actriţa a încercat să îşi ia viaţa de mai multe ori, încă din vremea adolescenţei.

La vârsta de 26 de ani, şi-a tăiat venele de la încheietura mâinilor şi a luat o supradoză de somnifere, declarând ulterior: “Am luat pastile pentru că nu am vrut să mă arunc de la balcon pentru ca oamenii să facă poze cu trupul meu neînsufleţit întins pe jos”.

14. Elton John

Elton a vrut să îşi pună capăt zilelor, inhalând monoxid de carbon, însă a fost salvat de prietenul sau, compozitorul Bernie Taupin. Ulterior, cei doi au colaborat la realizarea piesei “Someone Saved My Life Tonight”.

15. Elizabeth Taylor

În februarie 1962, actriţa Elizabeth Taylor a încercat să părăsească această lume cu o supradoză de Seconal (un antidepresiv puternic), cu toate că ulterior a declarat presei că tot ce a încercat să facă a fost să evadeze puţin din realitate.

 

Sursa: http://www.apropo.ro/showbiz/vedete-care-au-incercat-sa-se-sinucida-10395828

 

Lasati un raspuns