Din Comentariul asupra Evangheliei după sfântul Luca de sfântul Beda Venerabilul, preot
(Cartea 1, 46-55: CCL 120, 37-39)
Magnificat
Maria a spus: „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu” (Lc 1,46).
Ea spune: Domnul m-a înălțat cu un dar atât de mare și atât de nemaiauzit încât nu pot să îl exprim în nici o limbă, ci abia dacă iubirea îl poate înțelege în adâncul inimii. De aceea, mă străduiesc din toate puterile sufletului meu să-i înalț un imn de mulțumire și mă dăruiesc, cu tot ce trăiesc, simt și înțeleg, contemplării măreției lui fără de sfârșit, căci duhul meu se bucură în dumnezeirea veșnică a aceluiași Isus, adică a Mântuitorului, cu care trupul meu a fost însărcinat prin zămislirea în timp.
Pentru că Cel Puternic mi-a făcut lucruri mari: sfânt e numele lui (Lc 1,49).
Aceasta se referă la începutul cântării, unde s-a spus: Sufletul meu îl preamărește pe Domnul. Numai acel suflet, căruia Domnul a binevoit să-i facă lucruri mari, îl poate preamări cum se cuvine și să spună, îndemnându-i pe cei care împărtășesc aceleași dorințe și intenții: Preamăriți-l pe Domnul împreună cu mine, să înălțăm numele lui împreună (Ps 33[34],4).
De fapt, cel care îl cunoaște pe Domnul, dar neglijează să-l preamărească pe cât poate și să sfințească numele său, va fi numit cel mai mic în împărăția cerurilor (Mt 5,19). Însă sfânt este numele lui (Lc 1,49), pentru că, din înălțimea puterii sale unice, el transcende orice creatură și este separat infinit de universul pe care l-a făcut.
A venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său, amintindu-și de îndurarea sa (Lc 1,54).
Este frumos ca Israel să fie numit slujitorul Domnului, adică ascultător și umil, căruia i-a venit în ajutor ca să-l mântuiască, așa cum spune Osea: Israel este slujitorul meu și eu l-am iubit (Os 11,1).
De fapt, cine refuză să se umilească nu poate să fie mântuit și nici să spună cu profetul: Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este ocrotitorul vieții mele (Ps 53[54],6). Însă, cine se va umili asemenea acestui copil, acela va fi cel mai mare în împărăția cerurilor (Mt 18,4).
După cum a promis părinților noștri, lui Abraham și urmașilor lui pentru totdeauna (Lc 1,55).
Nu este vorba aici de descendența trupească a lui Abraham, ci de cea spirituală, adică nu este vorba de urmașii săi după trup, ci de cei care merg pe urmele credinței sale, fie că sunt circumciși sau nu. Căci nici el nu era circumcis atunci când a crezut, și aceasta i-a fost considerată ca dreptate.
Venirea Mântuitorului este promisă, așadar, lui Abraham și urmașilor lui pentru totdeauna, adică fiilor promisiunii, cărora li se spune: Dacă voi sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți descendeța lui Abraham, moștenitori după promisiune (Gal 3,29).
În sfârșit, este bine că nașterea Domnului și cea a lui Ioan au fost vestite în mod profetic prin mamele lor, pentru că, așa cum păcatul a început cu femeile, la fel, și binele trebuia să înceapă de la femei. Viața care a fost distrusă prin slăbiciunea unei singure femei a fost redată lumii prin aceste două femei care cântă împreună.