Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Au scos din frica oamenilor 4.000.000.000 $ | Cei care au ştiut să se folosească de naivitatea celor care au crezut în sfârșitul lumii anunțat de mayaşi s-au îmbogăţit

Filme, turism, cărţi, seminarii de salvare, kituri de produse care te ajută, chipurile, să supravieţuieşti dezastrului sau construcţii speciale care-i pot proteja pe oameni de colaps au scos din buzunarele credulilor o adevărată avere. Aproximativ 4 miliarde de dolari s-au cheltuit în total, la nivel mondial, de frica apocalipsei mayaşe.Dacă la finalul zilei de astăzi Pământul va mai exista sau nu, rămâne de văzut, însă patosul cu care interpreţii calendarului mayaş au propovăduit apocalipsa, de la începutul anului şi până acum, i-a marcat pe mulţi. Aceştia “au fost ajutaţi” de cărţi, de documente, de filme hollywoodiene, de documentare şi de tălmăciri religioase care au pus pe tapet, aproape zilnic, problematicasfârşitului apropiat, industrie care a adus profit de aproape 4 miliarde de dolari!

Pe de altă parte, argumentele lor au dat naştere unei adevărate industrii antiapocalipsă, cu produse şi soluţii menite să ne apere de pieire, care a scos din buzunarele credulilor încă 100 de milioane de dolari.

“Apocalipsa a fost o afacere foarte bună pentru cei care au ştiut să facă bani din asta. Numai în ultimul an profitul celor care au mizat pe cartea sfârşitului au câştigat enorm. Câteva idei au fost de-a dreptul uimitoare şi nu mi-a venit să cred că au fost oameni care căzut în plasă. De exemplu, în SUA, în Rusia şi în Orientul Îndepărtat s-au comercializat kituri antiapocalipsă care conţineau o lanternă, un pachet de biscuiţi, o cămaşă şi o ciocolată şi care s-au vândut extraordinar de bine. La mare căutare a fost şi închirierea unei cabine pe construcţii navale de genul Arca lui Noe, care aveau preţuri de la mii de euro la zeci de mii de euro şi nu au dus lipsă de clienţi”, ne-a explicat economistul Niels Schnecker.

Iar epopeea apocalipsei continuă. În sudul Statelor Unite ale Americii s-au organizat “cursuri de supravieţuire în caz de apocalipsă”, foarte asemănătoare cu cele anticutremur şi care au costat de la 300-400 de dolari în sus. Agenţiile de turism au profitat din plin şi au organizat excursii în locuri menite să protejeze de marele final, ca Mexic, Peru sau Asia, unde sejururile costau mii de euro de persoană, ne-a mai spus specialistul.

Pentru români, este apocalipsă în fiecare zi

Şarlatanie sau adevăr, inspiraţie de afacerist sau înşelăciune grosolană, cert este că apocalipsa i-a sărăcit pe cei mai creduli locuitori ai planetei. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă în ţara noastră, unde prea puţini oameni s-au lăsat duşi de nas. “Românii sunt mai cinici de fel, pentru ei e apocalipsă zilnic. Cei mai fraieriţi au fost americanii, japonezii şi ruşii”, ne-a declarat Niels Schnecker (foto).

Filmele şi jocurile despre dispariţia omenirii, încasări de sute de milioane de dolari

Încă de la începutul acestui an isteria sfârşitului lumii a cuprins mapamondul, foarte mulţi adunând sume uriaşe de pe urma afacerii “apocalipsei”. Acest motiv a fost amplu speculat şi de Hollywood, cel mai de succes film referitor la anul 2012 a fost realizat în 2009 şi se cheamă “2012”. În câteva luni de la difuzarea în cinematografe, producţia a adunat 770 de milioane de dolari, iar în ultima lună, cei care şi-au adus aminte de peliculă au solicitat-o la centrele de închirieri de DVD-uri, şi, conform producătorilor de la Hollywood, din vânzarea DVD-urilor şi din închirierea lor, “2012” a mai adunat 25 de milioane de dolari. De asemenea, un succes răsunător are şi “Resident Evil” (atât filmele cu Milla Jovovich, cât şi jocurile video în care oamenii se luptă cu zombii care cuceresc lumea), acestea înregistrând anul acesta încasări de peste 250 de milioane $.

Turiştii au plătit bani grei pentru excursii apocaliptice

Peste un milion de turişti se află în aceste zile în ţările care găzduiesc cultura mayaşă – Mexic, Guatemala, Belize, Honduras şi El Salvador. Agenţiile de turism de pe continentul american au creat special pachete de călătorii, şi evident că au umflat preţurile. Spre exemplu, o excursie de apocalipsă la piramidele Chichen Itza a costat 3.000 de dolari de persoană, şi s-au epuizat toate locurile încă din toamnă. În medie, o excursiecu un pachet de bază, cazare trei zile şi o masă, plus transport a costat, de persoană, 1.000 de dolari. Aşadar, numai din turism, ţările cu origini mayaşe au câştigat peste trei miliarde de dolari, într-o săptămână.

Pietrele din Carpaţi – miracol sau escrocherie?

Un site din Statele Unite ale Americii vinde la preţuri exorbitante pietre din Munţii Bucegi! Acestea i-ar proteja pe cei care le cumpără de efectele apocalipsei, dacă sfârşitul va veni astăzi. Preţurile sunt extrem de piperate – rocile costă între 5.000 şi 10.000 de dolari, în funcţie de mărimea lor. Există totuşi un semn de întrebare în legătură cu pagina web – administratorii au postat un text scris cu litere mici: “If it will come” (n.r.- “Dacă va veni”). Dar nu specifică dacă este vorba despre apocalipsă sau despre piatra cumpărată.

Sursa: http://www.libertatea.ro//detalii/articol/profit-apocalipsa-21-12-2012-427847.html

Lasati un raspuns