Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Jurămintele deputaţilor: Becali a adăugat rugăciunea inimii, Remus Cernea a refuzat Biblia

Depunerea jurământului de credinţă de către deputaţi nu a fost lipsită de incidente. Cum era de aşteptat, printre cei care s-au abătut de la procedura standard s-a aflat deputatul PNL Gigi Becali.

La finalul jurământului, deputatul PNL Gigi Becali a rostit rugăciunea inimii. „Doamne Isuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“, a spus Becali, făcând în acelaşi timp semnul crucii.

Becali declarase, marţi, pe holurile Parlamentului, că la jurământul pe care îl va depune ca deputat va adăuga ceva, „3-4-5-7 cuvinte“, tot pe aceeaşi idee, întrucât „trebuie să iasă din decor“.

„Este un jurământ standard, dar eu cu siguranţă îi voi adăuga ceva care să facă parte din acelaşi context, tot aceeaşi idee, dar cu 3-4-5-7 cuvinte, nu ştiu câte or fi în plus. Voi ştiţi: eu trebuie să ies din decor“, declara Becali, subliniind că majoritatea din politica românească, inclusiv miniştri şi prim-miniştri, când pun mâna pe Biblie „parcă pun mâna pe o carte ceva rudimentar“.

Remus Cernea a preferat Constituţia în locul Bibliei

La polul opus s-a aflat deputatul Remus Cernea, care a preferat să spună jurământul de credinţă cu mâna pe Constituţie, şi nu pe Biblie, aşa cum se obişnuieşte. El nu s-a abătut însă de la nicio regulă, întrucât, potrivit Legii 8/2002, jurământul de credinţă se poate depune şi fără rostirea formulei religioase. Cu alte cuvinte, formula „Aşa să mă ajute Dumnezeu!“ poate fi înlocuită cu „Jur pe onoare şi conştiinţă“.

Poate din cauza emoţiilor, întrucât ocupă pentru prima dată un loc în Legislativ, proaspătul deputat PSD Liviu Dragnea a depus jurământul fără să ţină mâna pe Biblie.

În schimb, deputatul UDMR Attila Cseke a venit cu propria Biblie la depunerea jurământului, o explicaţie fiind aceea că religia predominantă a maghiarilor este cea catolică.

Un moment amuzant a fost oferit de deputatul PSD Iulian Iancu, care  a plecat de la tribună cu tot cu Biblie.

Potrivit decanului de vârstă Dinu Giurescu, Camera Deputaţilor este legal constituită, 409 deputaţi cu mandate validate depunând jurământul.

„Au fost validate 410 mandate. 409 deputaţi cu mandate validate au depus jurământul, ceea ce reprezintă mai mult de două treimi din numărul de mandate de deputat necesare pentru constituirea legală a Camerei“, a spus Giurescu.

 

Sursa: http://adevarul.ro/news/politica/aventurile-deputatilor-timpul-depunerii-juramantului-1_50d330a4596d7200911d6891/index.html

Lasati un raspuns