Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Pastorala IPS Ioan Robu – Crăciun 2012

Scrisoare Pastorală cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Cristos

București, 18 decembrie 2012

Crăciun 2012

Îi mulțumim Domnului că încă o dată ne este dat harul să ascultăm vestea plină de bucurie a Crăciunului: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, unul născut” (In 3,16), pentru a ne da demnitatea de a fi fiii săi. De aceea, „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi” (In 1,14).

Sfântul Augustin spune că „Fiul lui Dumnezeu, El, prin care toate s-au făcut, a devenit creatură” (Discursuri, 229, H.i). „În mod liber s-a născut pentru noi în timp, ca să ne introducă în veşnicia Tatălui. Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să devină Dumnezeu… A căzut omul, dar a coborât Dumnezeu… Omul a căzut din cauza mândriei, Dumnezeu a coborât cu harul” (Discursuri, 13). Cuvântul făcut trup a venit în noi şi printre noi, pentru ca noi să devenim „părtaşi ai naturii divine” (2Pt 1,4). „Naşterea lui Cristos, spune Sfântul Petru Crisologul, este sacramentul iubirii sale care-i mântuieşte pe oameni… Creatorul în creatură şi Dumnezeu în timp: este o onoare pentru creatură, fără să fie o dezonoare pentru creator” (Cuvântări, 148). O ştim sau nu, o vrem sau nu, Fiul care s-a făcut om a pus divinul în omenesc, veşnicia în timp, absolutul în mărginit, lumina în umbră. Celor care îl primesc pe Isus, adică celor care răspund cu recunoştinţă la acest mare dar, le dă puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu” (In 1,12). „El este «chipul nevăzutului Dumnezeu» (Col 1,15); El este Omul desăvârşit care le-a redat fiilor lui Adam asemănarea cu Dumnezeu, deformată începând cu primul păcat. Cum în El natura umană a fost asumată fără a fi nimicită, prin însuşi acest fapt ea a fost înălţată şi în noi la o demnitate sublimă. Căci, prin Întrupare, însuşi Fiul lui Dumnezeu s-a unit într-un fel cu orice om. Născut din Maria Fecioara, s-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă întru toate, afară de păcat” (Gaudium et spes, 22).

Prin Întrupare, Isus a intrat în istoria fiecăruia dintre noi; El locuieşte în istoria noastră, este cu noi, în noi.

A sărbători Crăciunul înseamnă a învăţa să crezi că orice faptă a noastră, oricât de mică, prin iubire, poate să se îndumnezeiască şi că orice clipă poate să devină purtătoare de veşnicie. În lumina Crăciunului nimic nu poate fi considerat mic şi neînsemnat. Totul devine oportunitate de a primeni şi de a întări comuniunea noastră cu Dumnezeu, cu aproapele nostru şi cu noi înşine. Legătura care-l uneşte pe Fiul lui Dumnezeu făcut om cu fiecare fiinţă umană este atât de profundă, încât El afirmă „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40).

Devenind unul dintre noi, Cristos ne-a făcut fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte, membri ai familiei lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup omenesc este solidar cu noi şi cu limitele noastre, cu durerile şi sărăcia noastră. Sfântul Grigore din Nazianz observă „Acela care te poate îmbogăţi, iată că devine sărac; se supune într-adevăr mizeriei trupului meu, pentru ca să mă ajute să obţin bogăţia divinităţii. Cel care este plin, se goleşte de toate, privându-se de propria mărire, ca eu să devin părtaş al plenitudinii sale. Ce mare bogăţie a bunătăţii! Ce lucrare tainică mă cuprinde!” (Cuvântări, 38,13). Aşadar, şi durerea, oricum ar fi ea, tocmai pentru că este pătrunsă de prezenţa lui, pentru că El este alături de noi, poate fi înfruntată sau suportată în aşa fel încât să devină izvor de viaţă, de unitate şi de pace.

Şi dureri sunt destule! Cine nu ştie că mulţi oameni trec prin momente grele: salarii sau pensii mici, locuri de muncă nesigure, locuri de muncă pierdute, singurătate, boală, doliu, conflicte în familie, nesiguranţa zilei de mâine şi câte altele! În sărăcia Betleemului, Isus venind în lume ca om adevărat şi Dumnezeu adevărat, ia asupra sa tot ce ne apasă, luminându-ne întunericul, mângâindu-ne cu iubirea sa fără margini. Primii care au simţit acest rod al prezenţei lui Isus (în peştera din Betleem) au fost Maria şi Iosif. Iată ce ne spune Sfântul Luca în Evanghelia sa: „Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,6-7).

Nu era loc de găzduire pentru ei“. Comentând aceste cuvinte, actualul Papă Benedict al XVI-lea scrie în ultima sa carte, intitulată Copilăria lui Isus: „Meditarea în credinţă, a unor astfel de cuvinte a găsit în această afirmaţie un paralelism interior cu acele cuvinte, cu adânci înţelesuri, exprimate de Prologul Sfântului Ioan: «A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit » (In 1,1). Pentru Mântuitorul lumii, pentru Cel prin care toate au fost create (Col 1,16) nu este loc de găzduire. «Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde să-şi rezeme capul» (Mt 8,20). Cel care a fost răstignit în afara porţilor oraşului (Evr 13,12), s-a născut tot în afara porţilor oraşului. Acest lucru trebuie să ne dea de gândit, trebuie să ne arate că în persoana lui Isus Cristos şi în învăţătura sa avem de-a face cu o răsturnare de valori. Încă de la naştere El nu face parte din cercurile care, conform lumii, sunt importante şi puternice. Însă tocmai acest om lipsit de importanţă şi fără putere se arată a fi cu adevărat Cel puternic, Cel de care, în cele din urmă, toate depind. A ieşi din ceea ce toţi gândesc şi vor, face parte din starea de a fi creştini: a ieşi din criteriile dominante pentru a intra în lumina adevărului privitor la existenţa noastră şi cu această lumină să ajungem pe calea cea dreaptă”.

Cât ne priveşte pe fiecare dintre noi, să ne întrebăm, în definitiv, ce trebuie să schimbăm în viaţa noastră, aşa încât să avem inimile deschise, ca acolo să-şi găsească găzduire Isus care a venit, vine şi va veni.

O rugăm pe Maica lui Dumnezeu şi Mama noastră să mijlocească pentru noi harul unei priviri luminate de credinţă, pentru a descoperi cu uimire mereu nouă că Isus este cu adevărat „Dumnezeu cu noi”. Nimic nu va mai fi ca înainte şi totul va deveni motiv de bucurie dacă în acest Crăciun vom observa mai bine, încă o dată, că Domnul ne stă alături cu gingăşia sa fără margini, că ne însoţeşte cu o fidelitate de nezdruncinat, că ne iubeşte într-o măsură infinit mai mare decât ne putem închipui, că ne ajută cu o putere care întrece orice obstacol, „căci la Dumnezeu nimic nu este imposibil” (Lc 1,37).

Tuturor credincioşilor, persoanelor consacrate, preoţilor şi oamenilor de bunăvoinţă, vă doresc un Crăciun bogat în haruri şi un An Nou binecuvântat! La mulţi ani!

Ioan ROBU

Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

 

Sursa: http://www.arcb.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=12315:pastorala-ips-ioan-robu-crciun-2012&catid=153:cuvantul-pstorului&Itemid=415

Lasati un raspuns