A ucis toţi pruncii care erau în Betleem
Atât sfântul Ştefan cât şi sfântul Ioan au dat mărturie despre Cristos: Ştefan prin diaconie şi Ioan prin apostolat.
Pruncii nevinovaţi, de doi ani şi mai mici, ce mărturie au dat? Ce ne poate spune nouă, azi, mărturia lor?
Îngerii, care au spus păstorilor: “Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut mântuitorul, care este Cristos, Domnul” (Lc 2,11), au dat o mărturie cerească, supranaturală. Dar cui au dat-o? Păstorilor. Păstorii au crezut şi l-au văzut pe pruncul dumnezeiesc. Credinţa şi vederea i-au umplut de bucurie şi fericire.
Păstorii, la rândul lor, au povestit şi altora cele auzite de la îngeri şi cele văzute de ei la Betleem. Dar cine i-a crezut? Oamenii se mirau de cele spuse de ei, dar dovada că nu i-a crezut nimeni stă în faptul că nimeni n-a ridicat un deget în favoarea noului-născut (cf. Lc 2,18). În acea vreme mărturia păstorilor nu avea nici o valoare; ei nu erau consideraţi oameni vrednici de crezare. Şi Dumnezeu s-a angajat să realizeze lucruri mari prin cele mici.
Magii întreabă în dreapta şi în stânga: Unde este împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă i-am văzut steaua din Răsărit şi am venit să ne închinăm lui (Mt 2,2). Ierusalimul s-a cutremurat la această veste. Irod îi trimite să-l caute şi găsindu-l să-i dea de ştire, zicând cu perfidie că vrea să i se închine şi el. Dar magii nu se mai întorc şi nici nu mai dau mărturie exactă despre prunc.
Mărturiile îngerilor, păstorilor şi magilor s-ar fi pierdut în negura istoriei, dacă n-ar fi fost mărturia Pruncilor nevinovaţi. Aceşti prunci din Betleem şi din împrejurimi, care au murit din cauză că s-a născut Isus, ne-au lăsat un testament scris şi pecetluit cu sângele lor.
Când cineva este pe moarte şi vrea să lase ceva important urmaşilor, lasă “cu gură de moarte” ce are de spus şi aceasta este o mărturie sfântă, respectată de toţi cei care au un bun simţ omenesc. Când cineva este pe patul de moarte şi îşi face testamentul în scris, olograf, semnat şi datat, voinţa testatorului este şi mai mult respectată. Cu atât mai mult dacă testamentul este autentificat şi de notariat; mărturia are valoare de necontestat.
Pruncii nevinovaţi nu au lăsat cu gură de moarte nici un testament scris cu cerneală şi autentificat de notariat, ei ne-au lăsat un supertestament semnat cu sânge, cu propria lor viaţă. Acest testament este consemnat de istoria vieţii lui Irod, considerat un act criminal pe care nu l-au putut spăla nici apele Iordanului, nici ploile şi nici nu l-a putut înghiţi negura trecutului. La vestea crimelor săvârşite de Irod, împăratul Romei, August, care dăduse ordinul de recensământ, a exclamat: Dacă aş fi unul dintre supuşii lui, aş fi preferat să fiu mai bine purceluşul lui Irod.
Pruncii nevinovaţi au scris cu sângele lor un mare adevăr istoric: Cristos s-a născut, “între ai săi a venit şi ai săi nu l-au primit” (In 1, 10-11).
Pruncii nevinovaţi ne-au lăsat cu gură de moarte prin cel care le-a supravieţuit unul dintre cele mai mari adevăruri spirituale, absolut necesar pentru a supravieţui fericiţi în împărăţia lui Dumnezeu. Tatăl ceresc l-a salvat de la moarte, ca să ne poată spune prin Fiul său: Dacă nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu (Mt 18,3).
Cum să fim “ca pruncii”? Să rămânem mereu mici? Să ne lăsăm ucişi ca pruncii nevinovaţi? Să fim neştiutori ca ei? Să fim nevinovaţi ca ei? Dar unde mai sunt prunci nevinovaţi azi? Cum încep să vorbească, se spune că: din două cuvinte deja spun trei minciuni. Pruncii se nasc cu sechelele păcatelor părinţilor lor, de aceea se şi spune: Ce se naşte din pisică, şoareci mănâncă. Glumele au şi o mare doză de adevăr. Se spune despre un mare hoţ român că s-a căsătorit cu cea mai mare hoţomană americană şi toţi aşteptau să vadă ce progenitură genială va apărea din convieţuirea lor. Spre uimirea tuturor, copilul părea handicapat: nu desfăcea pumnul de la mâna dreaptă. Un medic psiholog s-a oferit să-l vindece. A luat un inel de aur şi l-a agăţat de o sfoară şi tot îl purta pe deasupra mâinii drepte a copilului. Când l-a văzut, copilul s-a repezit să-l prindă, desfăcându-şi pumnul din care a căzut inelul de argint al moaşei, pe care i l-a furat în momentul naşterii. Atunci cum să fim ca pruncii? Orice copil se simte fericit când ştie că depinde de părinţi buni, care îl iubesc. Îi place să dea mărturie totdeauna cu nevinovăţie, spunând adevărul: Părinţii mei mă iubesc. Ei sunt cei mai buni din lume.
Să ne recunoaştem fii ai lui Dumnezeu, dependenţi de iubirea lui existenţială, fiindcă dependenţa noastră de viaţa şi voinţa lui este un adevăr mai mare decât adevărul ştiinţific al filiaţiunii noastre trupeşti faţă de părinţii pământeni.
Se spune: Morţii trăiesc în noi.
Pruncii nevinovaţi trăiesc în conştiinţa noastră şi ne dau această mărturie: Precum cel ce ne-a supravieţuit, ba a şi înviat şi din moartea la care l-a condamnat Pilat, aşa şi noi vom învia, fiindcă am dat şi dăm mărturie despre naşterea lui prin sângele nostru, deoarece el a spus: Cine mă va mărturisi pe mine înaintea oamenilor, Fiul Omului îl va mărturisi în faţa îngerilor lui Dumnezeu (Lc 12,8). Despre cine va da mărturie Fiul înaintea Tatălui, este sigur de viaţa veşnică.
Şi acum răspunsul la ultima întrebare: Cine şi ce sunt Pruncii nevinovaţi?
Sunt primele răni ale Mântuitorului.
Dacă cel înălţat la cer i-a spus lui Saul: Saule, Saule, de ce mă prigoneşti? (Fap 22,7), şi Saul prigonea Biserica. Pruncii nevinovaţi sunt imaginea Biserici nevinovate prigonite din faşă. Dacă sângele nevinovatului Abel striga răzbunare din pământ la Cer (cf. Gen 4,10), cum nu va striga sângele pruncilor nevinovaţi răzbunare împotriva tuturor persecutorilor şi ucigaşilor din cadrul istoriei? Sângele milioanelor de prunci nevinovaţi morţi în războaie, revoluţii, acte de terorism şi în cele mai crude măceluri numite avorturi strigă răzbunare din pământ. Orizontul istoriei se înroşeşte tot mai mult şi clipa prezisă de sfântul Petru se apropie cu repeziciune: Ziua Domnului va sosi ca un hoţ. În acea zi cerurile vor dispărea cu vuiet, stihiile încinse de foc se vor topi, iar pământul şi făpturile lui vor arde. Dacă astfel se vor topi toate acestea, cât de sfântă şi evlavioasă nu trebuie să fie purtarea voastră! (2Pt 3,10-11).
Este viaţa noastră sfântă şi evlavioasă?
Pruncii nevinovaţi să ne mijlocească harul nevinovăţiei!
