Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Calendarul “ortodox” care A INFLAMAT Patriarhia Română. Aşa-zişi preoţi români, în ipostaze PROVOCATOARE

Un calendar care pretinde a conţine fotografii cu mai mulţi preoţi români în ipostaze indecente este intens comentat în blogosferă, relatează Huffington Post.

”Calendarul Român Ortodox” include ”12 imagini seducătoare cu preoţi ortodocşi şi invitaţii lor”, se arată pe pagina oficială, care are şi o variantă în limba română.

VEZI AICI MAI MULTE FOTOGRAFII DIN ACEST CALENDAR

Patriarhia Română consideră că fotografiile din acest calendar, care circulă pe internet şi a făcut obiectul unei ştiri publicate de huffingtonpost.com, reprezintă o “intenţie vădită de calomniere şi defăimare a slujitorilor ortodocşi”.

“Publicate iniţial pe un site cu administrator necunoscut, imaginile indecente cu fotomodele care pozează drept preoţi ortodocşi din mai multe ţări denotă intenţia vădită de calomniere şi defăimare a slujitorilor ortodocşi din partea autorilor care doresc să promoveze şi să justifice propria lor ideologie. De aceea, nu merită alte comentarii”,
se arată într-un comunicat remis Mediafax de Patriarhie.

Reacţia Patriarhiei referitoare la calendarul cu “pretinşi preoţi ortodocşi români în ipostaze nedemne” vine după ce presa din România a preluat o ştire de joi din Huffington Post cu titlul “Romanian Orthodox Priests Produce Steamy Gay 2013 Calendar” (“Preoţi ortodocşi români” într-un calendar gay incendiar – n.r.).

În ştire este prezentat calendarul, inclusiv prin reproducerea celor 12 fotografii în care apar mai mulţi tineri, dintre care unii poartă haine preoţeşti.

Articolul din Huffington Post face referire la un calendar oferit spre vânzare pe site-ul www.orthodox-calender.com. Într-o postare din 28 noiembrie de pe acest site, semnată Magdalena de Iona, se spune despre calendar că este alcătuit din imagini cu “preoţi în afara tiparelor”, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, din diferite părţi ale Europei de Est, care “îşi mărturisesc cele mai ascunse secrete într-un alt fel de calendar religios”.

Imaginile calendarului sunt descrise de realizatorii acestuia drept “fotografii artistice seducătoare cu preoţi ortodocşi şi invitaţii lor”.

Site-ul are două variante, în engleză şi în română, şi propune spre vânzare un “calendar ortodox de perete”, la preţul de 10 euro, şi lumânări parfumate, la preţul de 36 de euro.

Pe pagina de Facebook a portalului, creată în septembrie, proiectul este prezentat drept unul iniţiat în România.

“Pentru prima data in istorie, tineri oameni ai bisericii (preoţi, calugări, profesori) îşi acceptă identitatea printr-un proiect iniţiat de noi, şi anume Calendarul Ortodox, cu scopul de a atrage atenţia asupra dramelor pe care le trăiesc zi de zi”, se spune într-o postare din 22 septembrie.

În aceeaşi postare se mai spune că “AVA este o organizaţie care va dezvolta şi alte viitoare proiecte conexe – evenimente, petreceri, expoziţii”.

În alte postări ulterioare, apar rând pe rând fotografiile care alcătuiesc calendarul, dar şi link-uri la ştiri legate de Biserica Ortodoxă şi la ştiri apărute în urma lansării materialului.

 

Sursa: http://www.antena3.ro/externe/calendarul-ortodox-care-a-inflamat-patriarhia-romana-asa-zisi-preoti-romani-in-ipostaze-provocatoare-197513.html

Lasati un raspuns