Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

A renuntat la droguri pentru a face paine. Cine sunt tinerii de langa Ploiesti care hranesc 400 de orfani

Tineri care nu si-au cunoscut niciodata parintii au fost abandonati de catre cei care trebuia sa ii creasca, sa le ofere dragoste, au fost abuzati, au trait pe strazi, au ajuns sa se drogheze. Tineri care isi doresc, insa, sa ajunga brutari, cofetari, patiseri. Tineri care, in prezent, hranesc cu painea produsa de ei cateva sute de copii la fel de sarmani ca si ei si care viseaza la o lume mai buna si la cuvantul cel mai de pret: “familie”.

La circa 60 de kilometri de Bucuresti, pe centura Ploiestiului, se afla un atelier de brutarie unde 21 de tineri orfani sau provenind din familii destramate, cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani, incearca sa invete o meserie. Sunt coordonati de doamna Georgeta (60 ani), maistru brutar, care, dupa o activitate de mai bine de 30 de ani in domeniu, le dezvaluie din tainele ei pentru ca acestia sa devina “oameni de vaza, cu respect pentru munca si pentru ceilalti”.

Cu painea pe care o produc in mica brutarie, invataceii ii hranesc pe toti cei 400 de copii orfani sau parasiti de cei care ar fi trebuit sa le fie familie. Toti sunt in prezent in grija Fundatiei Concordia, creata in urma cu 21 de ani de un pastor austriac. .

Am ajuns la Concordia intr-o vineri, inaintea sarbatorilor de iarna, intr-o zi mohorata in care foarte multe masini se indreptau spre munte, iar soferii visau la relaxarea care urma.

La Concordia, Andrei, Ati si inca un Andrei erau treji de la ora 5.30 dimineta si lucrau de zor in atelier. Pana la ora doua au plamadit, au pus in malaxor, ulterior la crescut in niste forme speciale si, in final, au copt cele cateva sute de paini pe care le-a comandat fiecare casa din Concordia Orasul Copiilor, dar si de la ferma din Aricesti in care sute de suflete parasite de familie cauta alinare.

A fost aruncat cu dulapul pe scari

Andrei (20 de ani) este unul dintre cei care invata sa devina brutari. Povestea lui parca-i desprinsa din filme. A fost lasat de mama in strada, imediat dupa nastere si a ramas cu traume din orfelinatul din Brasov, unde a stat pana la majorat. Povesteste cum a ajuns consumator si, mai tarziu, traficant de droguri, din “nevoia de a avea ce manca”.

Se imbraca smechereste, ca un rapper, isi da jos cu greu sapca din cap si danseaza “street dance mai ceva decat CRBL”, dupa cum il descriu colegii. “Fiind fara parinti, nu stiu cum este sa ai familie. Mi-am dorit sa ii am si in acelasi timp nu, pentru ca m-au abandonat”, povesteste el in timp ce se joaca de zor cu cozorocul sepcii.

Copilaria in orfelinatul de la Brasov nu a fost tocmai plina de bucurii. Andrei rememoreaza si acum momentele in care era “trezit” ca sa mearga la baie prin metoda “aruncatului pe jos direct din pat” de catre infirmierii care veneau beti la serviciu, bataile pe care le primea de la cei mai mari daca nu isi ceda desertul sau gipsul care i-a imbracat tot corpul la varsta de opt ani dupa ce colegii mai mari care locuiau in “camera viselor” l-au inchis intr-un dulap din metal si i-au dat drumul pe scari de la etajul doi.

Ce viseaza un baiat dintr-un orfelinat

Acolo, in locul acela al “ororilor”, lui Andrei i s-a intamplat si “un lucru mare”. “I-am visat o singura data pe ambii parinti. Tata era mic de statura, tuns scurt, ca mine. Mama era mai inalta decat el, deschisa la culoare. Tata era mai brunetel si tin minte ca avea o rana mare la genunchi”, povesteste el contactul imaginar cu parintii lui.

 

In mica sala de sedinte de deasupra atelierului, acolo unde viitorii brutari stau la vorba, Andrei aminteste si despre ceea ce a invatat in casa de copii.

“De sapte ani tund, m-a invatat acolo un baiat si mi-a placut tare. Asta m-a ajutat sa fac rost de tigari, dar si de droguri”, marturiseste el cu voce tremuranda.

Tot acolo a inceput sa fumeze marijuana, pe cand avea 15 ani, atras de baietii mai mari care aduceau marfa din afara zidurilor orfelinatului. A continuat si dupa ce a plecat de acolo, la 18 ani, cu zece bani in buzunar si o tigara la ureche. A dormit pe strazi, initial, si apoi a inceput sa vanda droguri. “Aici m-am lasat de droguri. In orasul ala eram cautat de politie. Vindeam droguri ca sa am bani sa imi cumpar haine, mancare, sa am bani sa supravietuiesc de pe o zi pe alta”, isi justifica el viciul.

Cum a ajuns traficant? Un “prieten” l-a bagat in retea. “I-am zis ca vreau si eu sa ma bag, sa am si eu banul meu, doza mea zilnica”. Afirma ca vindea marijuana, de unde castiga cei mai multi bani, dar si etnobotanice, despre care spune ca, “desi multi zic ca sunt droguri usoare, fac foarte mult rau”.

In prezent, Andrei invata sa devina brutar, dar nu renunta nici la tuns. “Am tuns multi pe aici, educatoare, colegi, copii, toti au fost multumiti”, afirma el cu mandrie.

Costel Fronoiu, directorul Scolii de Meserii Concordia, ii completeaza biografia. “Danseaza dumnezeieste street dance. Este mai ceva decat CRBL, se da peste cap, se roteste, face exact aceleasi miscari ca un profesionist”.

Dansul l-a invatat din obligatie, marturiseste Andrei, dupa ce baietii mai mari de la casa de copii l-au fortat sa faca asta. “Imi place enorm. Pot spune ca asta este noul meu drog. Cand vreau sa uit de ceva ce ma apasa foarte tare dansez, asta e refugiul meu. Eu mult timp am stat cu o trupa de dans, patru ani. Am fost cu ei si la casa de copii. Dupa ce am iesit am si locuit pe la ei cinci luni de zile. M-au dat insa afara din cauza drogurilor”, marturiseste el cu regret.

In cautare de “trabajos” in Spania

Attila are 24 de ani si este un ungur, dupa cum se descrie el, abandonat de mama intr-o maternitate din Calarasi sub pretextul “ma duc sa aduc actele”.

A colindat doua orfelinate, unul in Calarasi si altul in Brasov. La 18 ani, a fost nevoit sa iasa din sistemul de plasament. “Dormeam pe strazi in Brasov, la un moment dat am fost si taxator la un parc de distractii, la o saltea unde sareau copii”, povesteste el.

In speranta unui trai mai bun, Attila a plecat “la munca” in Italia prin “bunavointa unei asociatii”. “Cand am ajuns acolo nu era nimic din ce imi promisesera ei. Nu stiam nici limba, nu aveam pe nimeni. Intr-o seara mi-am pus un cearceaf si o palarie in cap si am facut ca toti mascaricii ca sa imi dea oamenii bani”, vorbeste Ati, asa cum este alintat de catre toti, despre peripetiile lui.

 

Din Italia a plecat in Spania fara niciun ban, intr-o calatorie care a durat patru zile pentru ca nasul il dadea jos din tren. “In Spania deja invatasem lectia. Stiam ca prima data trebuie sa gasesc locuinta si apoi cazare. Am ajuns la o asociatie care m-a gazduit. Si-au pus mainile in cap pana s-au inteles cu mine. Si turca probabil o intelegeau mai bine decat ce voiam eu sa le zic. Le-am spus ca imi e foame, nu am unde sa stau si ca vreau sa lucrez. Tot unii de pe strada ma invatasera sa le spun ca vreau ‘trabajos’ (loc de munca in spaniola)”.

Dupa trei luni petrecute in Spania fara a gasi ‘trabajos’ si fiind nevoit sa “cerseasca elegant”, Attila s-a intors in Romania asa cum plecase. In prezent, locuieste in Casa Abraham, intrenatul organizatiei in care stau toti cei care se pregatesc sa devina brutari, patiseri, cofetari, bucatari sau ospatari.

Attila termina in decembrie cursul de brutar, dar aspira sa devina patiser si sa fie pe picioarele lui, precum un “prieten, cu un serviciu bun”, alaturi de care a copilarit in orfelinatul din Brasov si in casa caruia se simte “ca acasa”.

“Parintii mei s-au certat si au plecat de acasa”

Pe cel mai mic ucenic din atelierul de brutarie il cheama tot Andrei, are 15 ani, este blond cu ochi albastri si cam temperamental, dupa cum spun profesorii lui. Se afla la fundatie de la varsta de trei ani. “Parintii mei s-au certat si au plecat de acasa. A venit politia ne-a luat pe mine si pe ceilalti patru frati ai mei si asa am ajuns aici. Apoi, dupa cateva saptamani, au dat semnatura sa ne dea la camin”, isi incepe el povestea.

Parintii l-au mai vizitat pe Andrei, dar fara sa il ia acasa. “Tata a fost si disparut vreo cinci ani. Nu stiu ce a facut, se auzise ca se facuse calugar. Anul trecut a aparut din nou”, povesteste el in continuare. Andrei vorbeste totusi de “acasa”, unde in prezent locuiesc mama, tatal, cele doua surori despre care spune cu mandrie ca “sunt contabile” si un frate care lucreaza in constructii. Celalalt frate mai mare este plecat in Marea Britanie, unde face alpinism utilitar, “se suie pe cladiri si pune pancarte”.

 

Andrei merge “acasa” in vacanta si cateodata in weekend-uri. Spune ca, desi ii place mai mult partea de patiserie, nu se vede in viitor practicand aceasta meserie. “Vreau sa iau diploma asta. Sa am ceva la mana. Sa ma duc undeva si sa spun: ‘Uite ma, am facut asta!’. Asa m-am mai ocupat cu pasari. Imi place sa muncesc, dar asta (munca in brutarie n.r.) nu e munca ca in constructii”, adauga el cu mandrie. Il intrebam unde a lucrat in constructii? “Cand ma mai duceam pe acasa, am mai mers pe la vecini si ii ajutam pe la betoane, ma si plateau”, raspunde el, in timp ce isi trece de zor mana prin parul auriu.

Andrei a facut opt clase, patru la o scoala din apropiere, iar cele de gimnaziu la o scoala din Ploiesti. “Copii de la Concordia care vin de mici la noi ii trimitem la scolile normale aflate in jurul nostru. Scoala aici facem cu cei care sunt cu mult in urma si nu ii putem integra in niciun sistem. La matematica si romana avem chiar nivelurile incepatori si avansati. Daca cei care merg in sistemul public si vor sa continue studiile, noi ii sprijinim, chiar si daca vor la facultate”, completeaza Costel Fronoiu, directorul de programe de la Concordia.

Andrei a urmat doar opt clase la o scoala din Ploiesti si nu vrea sa continue scoala pentru ca “il plictiseste cartea”, iar el vrea “sa faca bani”. “Daca plec de aici o sa ma duc in afara si o sa muncesc acolo un an de zile si vin aici si imi fac o casa”, asa isi vede tanarul de 15 ani viata. Marturiseste ca fratele din Anglia i-a spus ca “la straini” se munceste mult, dar si ca se castiga bine.

500.000 de euro, investitia in mica brutarie

Costin Fronoiu a renuntat la jobul lui de director intr-o companie privata si, de mai bine de un an si jumatate, conduce Scoala de Meserii Concordia cu specializare in brutarie, cofetarie, patiserie, bucatarie, ospatarie, tamplarie si agricultura. Visul lui? Sa-i integreze pe acesti tineri, prin munca si prin diverse activitati socio-educative.

Cei de la ultimele doua specializari locuiesc in casele umanitare de la Aricesti – Rahtivani, unde parintele Pater Georg a infiintat in urma cu 21 de ani organizatia care avea sa salveze peste o mie de copii de pe strazi.

 

“Pana in prezent, impreuna cu ei am dezvoltat 11 tipuri de paine, dupa retete austriece, dar si romanesti, pentru ca bucataria noastra traditionala nu poate fi uitata, dar si produse de patiserie si cofetarie. Toate sunt cat se poate de sanatoase”, spune cu mandrie Costin Fronoiu, in timp ce ne arata moara unde chiar invataceii macina o “faina de calitate superioara” produsa din cereale cultivate chiar de ei la ferma din Aricesti, la 15 kilometri de Ploiesti.

“Parintele” atelierului de brutarie este Andreas Resch (27 ani), un austriac care in urma cu sase ani a venit ca voluntar in Romania pentru a scapa de armata, dar si de afacerea familiei: macelaria. A ajuns sa iubeasca Romania si aici si-a gasit jumatatea, intr-o fata pe care a cunoscut-o tot la Concordia. Si-au luat casa langa Ploiesti si in prezent el pregateste a doua promotie de brutari, patiseri si cofetari.

In atelierul de brutarie deschis in 2011 s-au investit 500.000 de euro, bani proveniti in mare parte din finantari externe. “Pana anul acesta, am avut sponsori care s-au implicat cu adevarat. Cei mai multi provin din Austria, Germania si Liechtenstein. Acum continua sa contribuie cu fonduri, insa sumele trimise sunt mai mici, pe fondul actualei crizei. Necesarul pentru acesti copii si tineri este mare. Numai cheltuielile directe cu ei si cu angajatii ajung la circa doua milioane de euro pe an”, afirma Irina Zaharia, care in urma cu 19 ani a mers direct de pe bancile facultatii de Asistenta Sociala a Universitatii Bucuresti ca voluntar la organizatia nonprofit. In prezent, Irina este director sociopedagogic, fiind “creierul” a tot ceea ce face organizatia in Prahova pentru copiii si tinerii nefericiti care au ajuns la Concordia.

Deviza dupa care se ghideaza organizatia si finantatorii ei este ca adaposturile pentru cei aflati in dificultate nu sunt “hoteluri”, iar cei care ii calca pragul “trebuie sa ajunga la niste standarde bune”.

Dincolo de orele de matematica, romana, engleza, germana, viata si sanatate, cultura generala, cunostinte de IT si sport, la care profesorii sunt voluntari romani si straini, tinerii nevoiasi pot urma gratuit cursuri de brutar, bucatar si ospatar, toate cu o durata de un an.

“Pentru cei de la brutarie, dar si pentru cei de la bucatarie, mai exista cate o specializare de sase luni in patiserie sau cofetarie”, afirma Costel Fronoiu. Practica o fac pe toti membrii organizatiei, copii, tineri, angajati si voluntari, dar si la diverse restaurante din Ploiesti.

Lasati un raspuns