Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Din Discursurile sfântului Grigore din Nazianz, episcop

Miercuri, 2 ianuarie 2013

(Disc. 43, 15.16-17.19-21: PG 36, 514-523)

Un singur suflet în două trupuri

Eram împreună la Atena. Plecați din aceeași patrie, răspândiți asemenea cursului unui fluviu în diferite
regiuni din dorința de a învăța, am ajuns din nou împre­ună ca și cum ne-am fi dat întâlnire, însă, în realitate, așa voise Dumnezeu.
Atunci, așadar, nu numai că aveam un mare respect față de marele meu Vasile, deoarece vedeam în el atât seriozitatea comportamentului, cât și maturitatea și prudența cuvintelor sale, ci îi îndemnam să facă la fel și pe cei care nu-l cunoșteau. Mulți însă îl stimau foarte mult, fiindcă îl cunoscuseră și îl ascultaseră deja.
Ce rezultă de aici? Că aproape numai el, din toți cei care veneau să studieze la Atena, era considerat ca ieșit din comun, deoarece dobândise o stimă care îl punea deasupra simplilor ucenici. Acesta a fost începutul prieteniei noastre; de aici s-a născut scânteia care ne-a unit; așa ne-am simțit cuprinși de o dragoste reciprocă.
Când, după câtva timp, ne-am mărturisit reciproc dorința și am înțeles că înțelepciunea era ceea ce cău­tam amândoi, atunci am devenit în întregime unul pentru celălalt: aveam același acoperiș, aceeași masă, aceeași viață, același orizont, mărind zilnic dorința noastră comună cu mai multă fervoare și cu mai multă tărie.
Eram conduși de aceeași aspirație spre bogăția cea mai invidiată: știința. Dar între noi nu exista invidie; era apreciată, în schimb, emulația. Lupta noastră era nu cine obține primul loc, ci cine îi permite celuilalt să-l obțină. Căci fiecare considera elogiul primit de celălalt ca fiind al său.
Era ca și cum am fi avut un singur suflet în două trupuri. Dacă nu trebuie crezuți cei care spun că totul se află în toate, noi putem fi însă crezuți, deoarece eram unul în celălalt și unul cu celălalt.
Pentru amândoi, singura ocupație și dorință era vir­tutea și să trăim îndreptați către speranțele viitoare, com­portându-ne ca și cum am fi ieșit din această lume înainte de a fi lăsat viața prezentă. Având această per­spectivă, ne orientam viața și toate acțiunile pe calea poruncilor divine și ne stimulam reciproc la iubirea vir­tuții. Și să nu mi se ia drept laudă dacă spun că eram unul pentru altul o normă și o regulă pentru a distinge binele de rău.
Și dacă alții au un titlu pe care îl primesc de la părinți, sau și-l dobândesc ei înșiși prin activitățile și faptele vieții lor, pentru noi, în schimb, era o mare realitate și o mare onoare să fim și să ne numim creștini.

Lasati un raspuns