Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Din tratatul Cinci sute de capitole de sfântul Maxim Mărturisitorul, abate

(Centuria 1, 8-13: PG 90, 1182-1186)

Misterul mereu nou

Cuvântul lui Dumnezeu s-a născut o singură dată în trup; însă, după spirit, nașterea sa are loc mereu, așa cum el o dorește, la cei care vor și ei, datorită bunătății și iubirii sale de oameni. Se face copil, se adaptează capacităților lor, se manifestă în măsura în care cel care îl primește este capabil să-i facă loc. Fără gelozie sau invidie, el își micșorează dimensiunea măreției sale și cercetează, ca și cum ar măsura-o, capacitatea acelora care doresc să-l vadă. Cu toate acestea, el rămâne pentru toți, mereu, de nepătruns, datorită sublimității misterului său.
De aceea, divinul Apostol, considerând cu înțelep­ciune puterea misterului, spune: Isus Cristos – cel de ieri și de astăzi – este același în vecii vecilor (Evr 13,8). Cu aceasta voia să spună că misterul său este mereu nou, că nu îmbătrânește niciodată, deoarece nici o minte nu poate să-l cuprindă.
Cristos Dumnezeu se naște și se face om, luând un trup înzestrat cu un suflet rațional, el care a permis ca lucrurile să iasă din nimic. O stea dinspre răsărit strălu­cește în plină zi și îi conduce pe magi la locul unde s-a întrupat Cuvântul, pentru a arăta, în mod misterios, că Cuvântul conținut în Lege și în Profeți depășește orice cunoaștere a simțurilor și conduce popoarele la lumina supremă a cunoașterii.
De fapt, cuvântul Legii și al Profeților, asemenea ste­lei, dacă este înțeles corect, îi conduce la cunoașterea Cuvântului întrupat pe cei care, prin puterea harului, au fost chemați după bunăvoința divină.
Dumnezeu se face om perfect, fără să schimbe nimic din ceea ce este propriu naturii umane, evident, în afară de păcat care, de altfel, nu făcea parte din ea. Astfel, el voia să prezinte trupul nostru ca pe o momeală pentru a provoca dragonul nesătul, gata să înghită acest trup care trebuia să devină pentru el o otravă în măsură să-l distrugă în întregime prin puterea dumnezeirii ascunsă în el. Pentru natura umană însă, el trebuia să devină un remediu care să-i readucă harul de la început, prin pu­terea dumnezeirii care se afla în el.
Căci, așa cum omul își corupsese natura sorbind veni­nul răspândit în pomul științei, la fel, dragonul, voind să mănânce trupul Domnului, a fost înfrânt și distrus prin puterea dumnezeirii care se afla în el.
Marele mister al întrupării divine rămâne întotdea­una un mister. De fapt, cum poate Cuvântul întrupat să fie în mod esențial Cuvântul în persoană, el care este în mod esențial aceeași persoană care este în întregime în Tatăl? Cum poate el, care este în întregime Dumnezeu prin natură, să devină în întregime om prin natură și să nu fie privat de nici una dintre aceste două naturi: nici de natura divină, prin care este Dumnezeu, nici de natura noastră, prin care s-a făcut om?
Numai credința poate să cuprindă aceste mistere, căci ea este substanța și baza acestor realități care depă­șesc orice simț și înțelegere a minții omenești.

Lasati un raspuns