Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Dana, văduva regretatului regizor, a recuperat rămăşiţele pământeşti de la Crematoriul Uman Vitan-Bârzeşti ale lui Sergiu Nicolaescu în mare secret, prin complicitatea unei firme de pompe funebre

Ieri, rămăşiţele regretatului Sergiu Nicolaescu au fost ridicate de la crematoriu de o firmă de pompe funebre din Capitală. Ca să nu se mai simtă şicanată de ochii curioşilor şi a presei, Dana Nicolaescu (36 de ani), văduva maestrului, a creat o diversiune pentru a intra în posesia urnei cu cenuşa fostului regizor.

În timp ce toată lumea aştepta în jurul Crematoriului Vitan-Bârzeşti să apară Dana, soţia regretatului regizor, pentru a ridica urna cu cenuşă, o maşină a firmei de pompe funebre Anthony, cea care s-a ocupat de serviciile funerare în cazul lui Sergiu Nicolaescu, a adus un sicriu cu un decedat oarecare la crematoriu, în jurul orei 10.00! Nimeni dintre cei ce pândeau afară nu a bănuit că Dana a creat o diversiune: în maşina funerară se afla şi un reprezentant al familiei Nicolaescu. Acesta a avut misiunea secretă de a merge la conducerea crematoriului şi, cu mare discreţie, să facă formele pentru ridicarea urnei. Ceea ce s-a şi întâmplat. Omul a luat urna a semnat şi a plecat… tot cu maşina mortuară Anthony.

Pe drum însă, “agentul secret” al Danei a schimbat maşina, fiind preluat de un alt autovehicul, care l-a dus, cu tot cu urna în care se afla cenuşa fostului mare actor, la locuinţa din Zambaccian a regizorului, acolo unde îl aştepta Dana Nicolaescu.

I-a luat urnă simplă, din lemn de brad

Așa arată urna cu cenușa lui Sergiu NicolaescuDeşi doar câteva persoane au văzut cum arată vasul funerar, sursele noastre din crematoriu ne-au dezvăluit că urna are o formă hexagonală, uşor conică, o înălţime de 30 de centimetri, cu o deschidere la gură de 20 de centimetri. Are culoarea mahon (maro închis), dar este din brad şi costă 250 de lei. În aceeaşi ordine de idei trebuie spus că nici sicriul în care a fost incinerat regizorul – care a lăsat în urma sa 1.000.000 de euro în conturi plus proprietăţi care triplează suma – nu a costat decât 1.200 de lei! Ţinând cont de faptul că seviciul propriu-zis de incinerare a mai costat şi el 600 de lei, se poate spune că funeraliile lui Sergiu Nicolaescu au fost unele de austeritate, adică au costat în jur de 2.050 de lei.

A întins rufe de Sfântul Ion

Deşi ieri a fost o sărbătoare importantă a creştinătăţii, Sfântul Ion, Dana Nicolaescu a făcut ordine prin casa din Zambaccian, punând la uscat câteva rufe. Ea a fost surprinsă întinzând pe terasă haine la uscat. Fie că este vorba despre câteva lucruri spălate şi puse la uscat, fie că e doar o haină pusă la aerisit, gestul său lasă loc la interpretări din punct de vedere canonic. Văduva a fost însoţită pe balcon de câinele familiei, care a adulmecat fulgii de zăpadă.

Telenovela fiului nelegitim a fost o farsă de prost gust

Deşi a plecat în lumea celor drepţi, Sergiu Nicolaescu a rămas în lumina reflectoarelor. Pare că acum joacă într- un nou film, în care au apărut brusc, odată cu moartea sa, şi fii nelegitimi care vânează averea actorului. Zilele trecute, magistraţii Judecătoriei sectorului 1 au primit pe e-mail o cerere prin care un anume Vasile Rotaru cere să fie recunoscut drept copil al maestrului. Numai că ieri totul s-a dovedit o mascaradă, având în vedere că CNP-ul folosit pe cererea trimisă la instanţă este al unui fost jurnalist. Ziaristul, care s-a născut chiar de ziua păcălelilor în anul 1980 în Republica Moldova, e plecat cu o bursă în Germania şi spune că nu are nici o legătură cu acest caz. Mai mult, el cere autorităţilor să-l demaşte pe cel care s-a folosit de identitatea sa, individ care ar putea fi acuzat de furt de identitate. La rândul ei, Iolanda Nicolaescu, sora regizorului, vrea ca acela care a pus la cale farsa să plătească pentru fapta sa. l Remus Vlad

Sursa: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dana-vaduva-regretatului-regizor-recuperat-ramasitele-pamantesti-crematoriul-uman-vitan-barzesti-sergiu-nicolaescu-secret-complicitatea-firme-pompe-fu.html

Lasati un raspuns