Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

România: medici şi preoţi

Sunt 56.000 de preoţi şi 48.000 de medici în România.

Câteva asemănări şi deosebiri:

– preoţii n-au salvat niciodată pe nimeni, însă toată lumea se roagă la ei şi le acordă încredere. Medicii, în schimb, salvează în fiecare zi mii de oameni, însă toată lumea îi înjură.

– în fiecare an, medicii buni pleacă în străinătate, de tot. Popii nu pleacă decât maxim într-o nouă biserică, construită peste drum.

– În ultimele două decenii nu s-a făcut nici un nou spital mare. În schimb s-au închis multe mai mici. Numărul de biserici aproape s-a dublat.

– nu avem nici un mare centru de cercetare finanţat la nivel european. În schimb finanţăm o catedrală a neamului, la nivelul european din Evul Mediu.

– marii noştri intelectuali sunt bigoţi. Unii practică chiar delirul mistic în cărţile lor. Nici unul nu apară ştiinţa.

În concluzie: rugaţi-vă să nu vă îmbolnăviţi. Sau, dacă totuşi o faceţi, rugaţi-va să muriţi repede. Pentru deces cu zece popi, România e însă perfect pregătită.

Şi-acum, ne pregătim să îi scutim de taxe. Fireşte, pe preoţi, nu pe medici.

Aşa să ne ajute Crucea Roşie!

 

Sursa: http://www.acum.tv/articol/62813/

Lasati un raspuns