Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul

Din Predicile la Cântarea Cântărilor ale sfântului Bernard, abate
(Pred. 61, 3-5: Opera omnia, 1839, 1, 2, 3033)
  Unde putem afla, în slăbiciunea noastră, siguranţă şi odihnă, dacă nu în rănile Mântuitorului? Aici mă simt cu atât mai mult în siguranţă, cu cât ştiu că mântuirea lui este mai puternică. Lumea freamătă, trupul oprimă, diavolul îmi întinde curse, dar eu nu mă prăbuşesc, deoarece sunt zidit pe o stâncă tare. Am săvârşit un păcat grav; conştiinţa mi se va tulbura, dar nu va fi zdruncinată, deoarece îmi voi aminti de rănile Domnului.  De fapt, el a fost străpuns pentru fărădelegile noastre (Is 53,5). Ce poate fi atât ucigător ca să nu poată fi salvat de moartea lui Cristos? Prin urmare, dacă mă gândesc la acest medicament atât de puternic şi eficace, nu mă voi înspăimânta de nici o boală, oricât ar fi de grea.
Se înşela, aşadar, acela care a spus: Păcatul meu este prea mare ca să dobândesc iertare (Gen 4,13). E adevărat că el nu era mădular al lui Cristos şi nici nu-i păsa de meritele lui Cristos; nu avea dreptul să le revendice ca fiind ale sale, aşa cum un mădular poate spune că bunurile capului sunt ale sale.
Eu, în schimb, iau cu încredere din inima Domnului ceea ce îmi lipseşte, deoarece milostivirea este acolo din belşug şi nu lipsesc căile prin care ea să se reverse.
I-au străpuns mâinile şi picioarele şi cu o suliţă i-au străpuns coasta; prin aceste răni, eu pot să sug miere din piatră şi ulei din stâncă tare (Dt 32,13), adică să gust şi să văd cât de bun este Domnul (cf. Ps 33,9).
El avea gânduri de pace şi eu nu ştiam. De fapt, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul lui? (cf. Rom 11,34). Cuiul care a pătruns în el a devenit pentru mine o cheie care îmi descuie ca să pot vedea voinţa Domnului. Cum să nu vezi prin această deschizătură? Cuiul strigă, strigă şi rănile că Dumnezeu reconciliază cu adevărat lumea cu sine în Cristos. Suliţa a străpuns sufletul său şi s-a apropiat de inima sa (cf. Ps 21,17), pentru ca de acum înainte să ştie să compătimească slăbiciunile mele.
Prin rănile trupului se dezvăluie taina inimii sale, se vede clar marele mister al bunătăţii sale, se descoperă inima îndurătoare a Dumnezeului nostru, care ne-a vizitat ca un soare ce răsare din înălţime (cf. Lc 1,78). Cum să nu se manifeste inima prin aceste răni? De fapt, cum să arătăm mai clar, dacă nu prin rănile tale, că tu, Doamne, eşti bun, blând şi bogat în milostivire? Căci nimeni nu arată că are o dragoste mai mare decât atunci când îşi dă viaţa pentru cei condamnaţi la moarte.
Meritul meu, aşadar, este milostivirea Domnului. Desigur, eu nu voi fi lipsit de merite atât timp cât el va fi bogat în milostivire. Şi dacă milostivirile Domnului sunt multe, şi eu voi prisosi în merite. Dar ce se va întâmpla dacă voi simţi remuşcări din cauza multelor păcate? Unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul (Rom 5,20). Şi dacă îndurările Domnului sunt veşnice şi eu voi cânta în veci îndurările Domnului (cf. Ps 88,2). Şi ce este cu dreptatea mea? Doamne, îmi voi aminti numai de dreptatea ta (cf. Ps 70,16). De fapt, ea este şi a mea, căci tu te-ai făcut pentru mine dreptate a lui Dumnezeu.

Lasati un raspuns