Din Discursurile sfântului Sofroniu, episcop

(Disc. 3, despre Hypapante, 6.7: PG 87, 3, 3291-3293)

Să alergăm cu toţii în întâmpinarea Domnului, noi, cei care cinstim şi venerăm cu atâta fervoare misterul său; să mergem împreună spre el, cu însufleţire. Nimeni să nu lipsească de la această întâlnire, nimeni să nu-şi uite lumânarea.

Ba chiar să sporim strălucirea lumânărilor pentru a arăta strălucirea dumnezeiască a celui care se apropie, căci el dă strălucire universului şi îl inundă cu o lumină veşnică, îndepărtând bezna; dar, mai ales, pentru a arăta strălucirea sufletelor noastre, cu care trebuie să mergem în întâmpinarea lui Cristos.

De fapt, aşa cum Mama lui Dumnezeu, Fecioara preacurată, a purtat în braţele sale lumina adevărată şi a dus-o acelora care zăceau în întuneric, tot aşa, şi noi, luminaţi de razele sale şi purtând în mâinile noastre o lumină vizibilă pentru toţi, să ne grăbim să ieşim în întâmpinarea aceluia care este cu adevărat lumina.

Căci e clar, întrucât lumina a venit în lume (cf. In 1,9), luminând-o pe când era învăluită de întuneric, şi întrucât ne-a vizitat Cel care Răsare din înălţime (cf. Lc 1,78), care le-a strălucit celor ce zăceau în întuneric, acesta este misterul nostru. De aceea, să înaintăm ţinând în mâini lămpile; să alergăm purtând lumânările, pentru ca, astfel, să arătăm lumina care a strălucit pentru noi şi să evocăm strălucirea pe care ne-o va da această lumină.

Să alergăm, aşadar, împreună; să mergem cu toţii în întâmpinarea lui Dumnezeu.

Iată că a venit acea lumină adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om (cf. In 1,9). Să ne luminăm, aşadar, fraţilor, cu toţii; să fim cu toţii strălucitori.

Nimeni dintre noi să nu stea departe de această lumină, ca un străin; nimeni dintre noi, care a fost umplut de această lumină, să nu rămână în noapte. Dimpotrivă, să înaintăm cu toţii plini de strălucire; toţi, împreună, luminaţi, să ieşim în întâmpinarea lui şi, împreună cu bătrânul Simeon, să primim acea lumină strălucitoare şi veşnică; să tresăltăm de bucurie cu el şi să înălţăm un imn de mulţumire lui Dumnezeu, Părintele luminii, care ne-a trimis lumina adevărată, îndepărtând întunericul, şi ne-a făcut strălucitori.

Căci mântuirea lui Dumnezeu, pe care a pregătit-o înaintea tuturor popoarelor şi pe care a manifestat-o spre slava noastră, care suntem noul Israel, am văzut-o şi noi, graţie lui Cristos, şi am fost îndată eliberaţi de noaptea vechiului păcat, aşa cum Simeon, văzându-l pe Cristos, a fost eliberat de legăturile vieţii prezente.

Şi noi, îmbrăţişându-l cu credinţă pe Cristos, care vine la noi din Betleem, am devenit din neamuri păgâne poporul lui Dumnezeu (de fapt, Cristos este mântuirea lui Dumnezeu Tatăl) şi l-am văzut cu ochii noştri pe Dumnezeu care s-a făcut om. Acum, că prezenţa lui Dumnezeu s-a arătat şi noi am primit-o în braţele minţii noastre, suntem numiţi noul Israel şi celebrăm venirea sa printr-o sărbătoare anuală, ca să n-o uităm niciodată.