Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Reacția Vaticanului la căsătoriile între homosexuali

Președintele Consiliului pontifical pentru familie, Vicenzo Paglia, a declarat că familia a cunoscut evoluții istorice, dar niciodată „genomul” său, cel de a fi format dintr-un bărbat, o femeie și copii, nu trebuie pierdut. Această reacție face aluzie la căsătoria între homosexuali legalizată în Franța și care va intra în dezbatere în următoarea perioadă și în Statele Unite. Vicenzo Paglia spune că se impune „o reflecție culturală adevărată și o apărare mai viguroasă a familiei, pentru a o pune în centrul politicii, economiei, culturii, în diferite țări, precum și în instituții internaționale, implicându-i și pe creștinii din alte tradiții religioase”.  Înaltul prelat a mai precizat că întemeierea unei familii rămâne principala dorință pentru majoritatea tinerilor, dar „este agresată de o cultură care i se opune, o cursă a invidualismului care o fisurează, iar divizare ei este principala problemă a societății”.

Parlamentarii francezi au adoptat săptămâna trecută un proiect care legalizează căsătoria între persoanele de același sex. În ultima perioadă, această reformă a fost dezbătută în Franța într-un climat tensionat, marcat de proteste și replici dure între politicieni.

Primul articol al textului, și totodată cel mai important, a fost adoptat cu 249 de voturi pentru și 97 împotrivă. Potrivit articolului, „căsătoria se poate încheia între două persoane de sex diferit sau între două persoane de același sex”. Puteți citi mai multe despre acest proiect legislativ aici. De asemenea, puteți citi aici și lista țărilor care acceptă căsătoria între persoane de același sex și le oferă dreptul de a înfia copii.

 

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com/reac%C8%9Bia-vaticanului-la-c%C4%83s%C4%83toriile-%C3%AEntre-homosexuali-203030449.html

Lasati un raspuns